Revista Femeia. – ediția lunii aprilie

Noul număr al revistei Femeia. este o sursă de frumusețe. O frumusețe interioară, activată prin artă, arome și povești de suflet, și o frumusețe exterioară, ce poate fi obținută simplu, prin exerciții, câteva tratamente și accesorii vestimentare.

Tot în acest număr vei afla de ce postul nu este doar un obicei religios, ci și unul sănătos, ce mâncăruri gustoase putem găti fără carne, dar și cum putem avea o salină în propria casă. Pe Monica Bârlădeanu, frumoasa actriță din serialul „Vlad”, o vei cunoște așa cum este dincolo de ecran, în simplitatea și normalitatea ei, dezvăluindu-se cu sinceritate.

Pentru a nu rata niciun număr, te poți abona AICI la revista Femeia. Iar dacă preferi ediția digitală, aceasta este disponibilă pe Magzter și PressReader.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 04 iunie 2026
De Ioana Bucur | 04 iunie 2026

Kate Middleton și Regele Charles al III-lea au participat împreună la un eveniment cu o încărcătură emoțională aparte, dedicat aniversării a 125 de ani de activitate a organizației Cancer Research UK, cea mai mare organizație independentă de cercetare a cancerului din lume. Recepția a avut loc pe 2 iunie la Palatul St. James din Londra […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 08 iunie 2026
De Ioana Bucur | 08 iunie 2026

O fotografie publicată recent de Andreea Esca pe rețelele sociale, cu ocazia aniversării mamei sale, a generat un val neașteptat de reacții în mediul online. Imaginea, însoțită de un mesaj emoționant de „La mulți ani”, a atras rapid mii de aprecieri și comentarii, însă nu toate au fost pozitive. Vedeta PRO TV a ales să […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp