Nutritie, Sanatate

Ce sunt alimentele esentiale. O lista scurta

W

Alimentele esențiale sunt alimentele care nu pot să lipsească dintr-o nutriție echilibrată. Alimentele esențiale sunt cele care au un raport echilibrat de nutrienți și care sunt surse de minerale și vitamine foarte bune pentru organism. În plus toate aceste alimente esențiale sunt foarte usor asimilabile, sunt accesibile și pot fi consumate de oricine, oricând. 

Aceste cinci alimente esenţiale sunt în categoria celor care nu trebuie să lipsească din dieta zilnică, indiferent că ai un regim normal din punct de vedere caloric sau eşti la dietă.

Iată care este lista cu alimente esenţiale.

Mărul. Este o sursă de antioxidanţi. Primul pe lista este quercetin. Acesta este un medicament în sine, are efect antiinflamator, inhiba producerea şi eliberarea histaminei şi a altor mediatori alergici/inflamatori, fiind eficient în tratarea artritei, reumatismului articular şi artrozei, la care se adaugă proprietăţi antitumorale remarcabile în special pentru cancerele de piele şi prostată. În plus combate cataracta, afecţiunile respiratorii şi bolile alergice. Al doilea antioxidant din măr este kaempferol. Acesta se mai găseşte în afine şi s-a dovedit a fi foarte activ împotrivă cancerului ovarian. Un al treilea antioxidant specific mărului este myricetin. Acesta are capacitatea de a creşte imunitatea şi împiedică procesul de îmbătrânire al sistemului nervos central şi arterosecleroza.

Complexul de minerale şi vitamine, conţinut de măr, este impresionant şi unic. Un măr de mărime medie are circa 81 de calorii, patru grame de grăsimi, 0,26 grame de proteine, 21 de grame de carbohidraţi, patru grame de fibre, 90 la sută apa, vitaminele A, B1, B2, B3, B6, B12, C, D, E, K, precum şi minerale calciu, cupru, magneziu, mangan, fosfor, seleniu, sodiu, zinc.

Banana. Un fruct conţine zaharuri naturale – sucroză, fructoză şi glucoză combinate cu fibre. Pentru această combinaţie specială o banană oferă instantaneu energie. Mai mult, cercetăƒrile au dovedit cムdouă banane asigură suficientă energie pentru un antrenament intens de 90 de minute. Bananele ajută la ameliorarea sau prevenirea un număƒr mare de suferinţe şi boli, de la depresia la anemie, d ela tulburări de digestie la beneficii pentru sistemul cardiovascular, ceea ce face din acest fruct unul care nu trebuie să lipsească din dieta zilnică.

Iaurt. Iaurtul este unul din cele mai vechi alimente din lume. Omul a consumat iaurt, practic dintotdeauna, iaurtul fiind un produs rezultat natural prin fermentarea laptelui. În prezent există zeci de variante ale iaurtului natural, dar toate au la bază procesul de fermetare şi acrire a laptelui. În prezent iaurtul este unul din cele mai consumate alimente, de la cel grecesc, la cele îngheţate. Iaurtul este una din cele mai sănătoase şi mai utile surse de calciu. În 150 de grame de iaurt este între 20 şi 30 la sută din aportul zilnic recomandat de calciu, la care se adaugă proteine, vitamine şi o sursă de bacterii benefice pentru flora intestinală cunoscute sub numele de probiotice. Iaurtul reduce riscului de osteoporoza şi conţine 20 la sută mai multe proteine decât laptele în acelaşi volum, cu un număr comparabil de calorii/per porţie.

Probioticele împreună cu calciul din iaurt, ajută la menţinerea unui colon sănătos, iar consumul constant de iaurt reduce riscul de cancer de colon. Iaurtul stimulează imunitatea şi acidul gasite susţinând procesele de digestie şi absorbţie a nutrienţilor.

Conopida.  Conopidă este o legumă excepţională şi este considerată un foarte bun aliment anticangerigen, cu certe proprietăţi detoxifiante. Conopidă este o legumă excepţională şi pentru cei care vor să slăbească deoarece are foarte puţine calorii. În 100 de grame de conopidă sunt 25 calorii, nu are grăsimi, are 5.3 grame de carbohidraţi, 2 grame de proteine. Tot în 100 de grame de conopidă, se află 3,8 grame de retinol, 46 de miligrame de acid ascorbic, 0,5 grame de niacina, 303 miligrame de potasiu, 44 de miligrame de fosfor şi 30 de miligrame de sodiu, precum şi cantitai semnificative de fosfor, zinc, calciu, magneziu, fier, mangan, caroten, cupru. Conopidă nu conţine colesterol şi nu conţine amidon. Conopidă este o sursă bogată de seleniu, un minereu care întăreşte sistemul imunitar şi ţine departe cancerul.

Printre proprietăţile importante ale conopidei se număra prevenirea bolilor de inimă, a atacului cerebral, detoxifierea organismului, bun anticangerigen, antireumatic, energizant natural, analgezic antianemic, oftalmologic, scade nivelul colesterolului şi sprijină sistemul imunitar. Datorită conţinutului de fosfor, conopidă are un efect benefic asupra dentiţiei. Conopidă este o legumă excepţională şi pentru cei care suferă de probleme ale glandei tiroide.

Mierea. Ce conţine mierea? Un ameste de substanţe miraculoase pentru sănătate. Sunt însă foarte puţini cei care ştiu cu adevărat conţine mierea. De exemplu mierea nu conţine vitamine, dar este o sursă excelentă să zaharuri sănătoase care pot fi tolerate chiar şi de persoanele cu diabet. Mierea are mai puţine calorii decât aceeaşi cantitate de zahăr dar îndulceşte mai bine. Într-o lingură de miere sunt 120 de calorii. Aceeaşi cantitate de zahăr rafinat conţine 160 de calorii. În 100 de grame de miere de albine sunt 82,4 grame de carbohidraţi, 0,2 grame de fibre. Carbohidraţii din miere sunt fructoză, în proporţie de 38%, glucoză, 31%, maltoză, 7 % şi sucroză în proporţie de 2%. pe lângă toate acestea mierea conţine enzime unice care fac din aceast aliment unul esenţial pentru sănătate.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: Thinkstock/Guliver

You Might Also Like

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>