Scenarii de Revelion pe ultima suta de metri

pagina 1/4

Revelionul… Un eveniment magic la care te gandesti cu vreo trei luni inainte, dar care poate sa-ti dea batai de cap pana in ultima clipa. Daca esti singura, daca muncesti pana in ultimul moment, daca relatia ta scartaie, daca bilantul dinainte de Anul Nou nu prea arata cum trebuie, daca trebuie sa-ti multumesti familia, catelul si purcelul si din multe alte motive, cea mai frumoasa sarbatoare a anului nu mai pare atat de frumoasa.

Scenariul 1: Cu prietenele

Dupa un an plin, e momentul ca tu si gasca ta de prietene sa celebrati inceputul unuia nou. Nu se stie cum, Revelionul v-a prins singure, fara invitatii dupa care sa va entuziasmati si cu moralul cam la pamant. Decat deprimate si uitate prin vreun colt la vreo petrecere rasuflata, nu mai bine organizati voi un "pijamas party" sau un "LBD party"(little black dress, adica) sau orice altceva vreti sa purtati in noaptea dintre ani?

SOLUTII CA SA TE SIMTI CAT MAI BINE
Aprovizioneaza-te cu multa muzica de dans: latino, pop, rock'n'roll si orice alt gen va place. Apoi, luati toate bunatatile la care tanjiti - si pe care nu v-a lasat pana acum dieta sa le mancati - si inchiriati cateva filme "pentru fete" (sugestii: "Jurnalul lui Bridget Jones", "Love actually"). Pregateste cate un mic cadou pentru prietenele tale - o caseta de bijuterii, o lumanare parfumata, o crema de corp delicios aromata, niste papuci pufosi, o sepcuta nostima etc.

Scrieti pe o bucata de hartie care e cea mai mare dorinta a voastra si imaginati-va cum ar fi daca ea s-ar realiza. Apoi, puneti biletelele la loc sigur si nu va mai ganditi la ele… pana la anul,pe vremea asta. Cititi-le atunci. O sa aveti o surpriza!

DE CE AI NEVOIE

  • Tinuta: Orice haine in care te simti bine, de la pijamaua flausata la rochia recent achizitionata. Evident, vorbeste inainte cu prietenele tale ca sa stabiliti impreuna codul de imbracaminte.
  • Automotivatie: Aminteste-ti ce bine te simti cu prietenele tale si ca puteti diseca impreuna orice problema, pe toate partile. In plus, hotararile de Anul Nou dezbatute in grup sunt cele mai interesante.
  • Bani: Daca esti gazda, n-ai nevoie; daca esti invitata, nu-i musai - oricum veti dormi toate la prietena-gazda si, pana va luati micul dejun, se pun toate vehiculele din oras in miscare.
  • Suport: Cele mai bune si mai amuzante prietene.

Happy-end neasteptat: Ninge ca-n povesti! Lumea in alb iti reaminteste ca viata e frumoasa.

[30.12.2009]

Articol publicat in revista FEMEIA. (dec. '07)

Text: Ana Placinta

Foto: Stockxpert

Recomanda