pagina 1/2
(Mai, 7, 2009) Politia Capitalei. Blocul de langa. O cladire de care, personal, imi era frica. Mai bine l-as fi dus pe Maruta la adevarata politie, sa-l interoghez acolo… Poate ca l-as fi gasit vinovat de ceva. M-ar fi ajutat doi agenti plictisiti ce ar fi cautat prin catastife prafuite si ar fi descoperit o culpa, oricare. Si sa-l vezi atunci pe Maruta, incruntandu-se ca un avocat, cum l-au invatat la Drept.
Pe cand aici, in fata mea, acuzatul zambeste. In presa, nu-i nimic compromitator la adresa lui. Nu-i gasesc nicio vina, oricat as vrea. Da, e principalul suspect in atentatul impotriva playbackului. Dar lui ii pare bine. A facut sa sufere niste oameni ce se dau vedete. O sa-l acuz de toate astea si de alte cateva. Ce-i pasa lui, inaintea interogatoriului meu, el discuta despre Eurovision. Nimic de rau despre "fata popii", careia acum ii spune simplu Elena. Gata, hai sa incepem!
A.V.: Cum te cheama?
C.M.: Maruta Catalin Constantin. Maruta e numele de familie, trebuia sa-l am, Catalin au vrut parintii mei si Constantin ii cheama si pe tata, si pe bunicul. Daca ma striga cineva pe strada Catalin, mai rar intorc capul, dar, daca ma striga Maruta, mereu ma intorc, pentru ca stiu ca e vorba despre mine.
In regula, nu trebuie sa te disculpi, asa te cheama, nu esti acuzat pentru numele tau, desi parca ar avea in el ceva predestinat, un nume amarut… Dar se pare ca Maruta nu a fost rau de mic. Invitatii parintilor lui scapau usor din vizitele in casa judecatorului, doar ca fara vreun siret si cu alte obiecte prin pantofi. Nimic grav. In loc de pedepse, primea niste cuvinte, putine si patrunzatoare, de la taica-su. Cand a avut "un mic accident" de masina cu niste prieteni, taica-su i-ar fi spus: "Felicitari! De acum incolo, o sa ai un prieten si nu un tata!" Doar atat?
