Search Results for: concert traditional

Results 41 - 60 of 279 Page 3 of 14
Results per-page: 10 | 20 | 50 | 100

Povestea oului încondeiat

Relevance: 16%      Posted on: 14/04/2020

Povestea oului încondeiat

Femeile de la țară trebuie să coloreze ouăle în fiecare an: se zice că atunci când nu se vor mai face ouă roșii, vine sfâșitul lumii. Cojile ouălor de Paşte se aruncă în râu, ca apa să le poarte în ținutul „Blajinilor”, la capătul lumii, aproape de Apa Sâmbetei. Astfel, vestea Învierii va ajunge și la Blajini (suflete pure de copii morți nebotezați).   În afară de simpla vopsire, la noi există 3 tehnici de bază pentru decorarea ouălor: 1. încondeiatul (cu pensula şi cu peniţa); 2. împistritul; 3. pictatul cu vopsele de ulei. Ouăle împistrite sau închistrite pot fi…

Renunțarea la fumat, imposibilă?

Relevance: 16%      Posted on: 23/05/2016

Renunțarea la fumat, imposibilă?

Terapeutul antifumat Diana Vasiliu ne vorbește despre metoda de renunțat la țigări cu reușită de peste 90%, pe care a adus-o în România după ce a testat-o pe propria piele. Fostă fumătoare înrăită, Diana Vasiliu cunoaște prea bine tentațiile și capcanele cu care se confruntă dependenții de nicotină. Despre momentele de cotitură, dar și reușitele celor care au renunțat la țigări am aflat de la primul terapeut antifumat din România, specializat în metoda Allen Carr.    Cât de greu ți-a fost să te lași de fumat? O să râzi, a fost mai ușor decât mi-am imaginat. Credeam că va urma…

Paștele: ce semnifică și ce obiceiuri sunt la noi și în alte țări

Relevance: 16%      Posted on: 12/04/2020

Paștele: ce semnifică și ce obiceiuri sunt la noi și în alte țări

Paștele face parte din linia sărbătorilor care semnifică renașterea - acestea sunt prezente în toată lumea și în toate religiile și credințele. Este uimitor că oamenii de pretutindeni și-au reprezentat moartea urmată de renaștere, pe care cu toții o puteau vedea la plante și unele animale și și-au dorit identificarea cu ele. Așa au ajuns să vadă suferința, secerarea, moartea, îngroparea, ca urmate de un moment glorios de renaștere - ceea ce exprimă dorința omului de a trece și el prin aceeași soartă, de a renaște la viață după moarte. În majoritatea credințelor există relatarea despre o entitate care a…

Amintiri de la bunica: Cum decorezi o cameră de oaspeți

Relevance: 16%      Posted on: 12/07/2017

Amintiri de la bunica: Cum decorezi o cameră de oaspeți

În timp ce unele tradiții multă vreme uitate - ia românească, cojocul reinterpretat și covoarele țesute la război - au fost recuperate în ultimii ani, în jurul lor fiind create branduri de succes, obiceiul străvechi de a primi musafirii în case de oaspeți nu prea s-a păstrat decât în turism. De ce a dispărut „casa mare” și cum ne putem întoarce la adevărata ospitalitate? Motivele pentru care nu mai rezervăm și decorăm spații generoase special pentru musafiri nu sunt greu de ghicit: costurile mari chiar și pentru apartamentele de dimensiuni reduse și faptul că românii nu mai locuiesc, cu toții, la…

Rețete delicioase, cu bucate de la Paște rămase

Relevance: 16%      Posted on: 22/04/2020

Rețete delicioase, cu bucate de la Paște rămase

De multe ori, mai ales de sărbători, din dorința de a-i răsfăța pe cei dragi cu fel și fel de bunătăți, de a avea masa plină, gătim în exces. Ce facem însă cu unele preparate rămase, care nu se mai consumă ca atare? Le refolosim în rețete cel puțin la fel de apetisante! E important să nu irosim mâncarea și să nu cheltuim aiurea.   Ouă umplute ✱ 10 ouă ✱ 2 lingurițe muștar (dulce sau iute) ✱ 2-3 felii subțiri de bacon ✱ ½ linguriță paprica ✱ sare ✱ boia dulce ✱ ulei ✱ salată pentru decor   ➊…

Ghidul orașului Dubai pentru vegetarieni

Relevance: 16%      Posted on: 12/10/2017

Ghidul orașului Dubai pentru vegetarieni

Deși scena culinară a orașului Dubai este în mod tradițional definită de preparate precum Shawarma, Ouzi, Shish Tawook sau grouper la grătar, orașul oferă și o mulțime de opțiuni vegetariene și vegane. Așa că, indiferent că ești vegetarian sau doar nerăbdător să savurezi aromele unor preparate fără carne, citește mai jos despre cele mai prietenoase restaurante pentru vegetarieni.  Govinda’s Utilizând doar ingrediente proaspete, cultivate în mod natural, Govinda’s îți îmbie papilele gustative cu condimente și ierburi culese manual, garnituri de legume și produse lactate care nu doar evită carnea, ci și uleiul, usturoiul, ceapa sau ciupercile. Unde îl găsiți: Al…

Cele mai bune parfumuri damă pe care le poți încerca în 2021

Relevance: 16%      Posted on: 06/09/2021

Cele mai bune parfumuri damă pe care le poți încerca în 2021

Să-ți găsești parfumul care te definește este ca și găsirea partenerului perfect: rareori vei ști ce cauți până nu îl găsești. Totuși, ca și în cazul oricărei relații bune, ai standarde și la parfumuri femei, nu? Poate ai un anumit tip pe care îl cauți – lemnos și întunecat sau proaspăt și curat? Poate chiar îți imaginezi o anumită scenă pe care vrei să ți-o amintească parfumul tău: plimbări lungi de-a lungul Mării Negre sau urcarea într-un Uber după o seară plină de evenimente în Centrul Vechi? Din fericire, maeștrii parfumurilor au făcut ca descoperirea parfumului ideal să fie puțin…

5 reguli de urmat în amenajarea unui living colorat și plin de viață

Relevance: 16%      Posted on: 05/02/2018

5 reguli de urmat în amenajarea unui living colorat și plin de viață

Când vine vorba de amenajarea interioară, puțini sunt cei care se încumetă să aleagă culori puternice, pline de energie, și să nu se rezume la banalele nuanțe de alb, bej sau gri. Chiar dacă nuanțele pale sunt considerate o alegere sigură, cu care nu ai cum să dai greș, o locuință viu colorată poate face minuni pentru starea ta de spirit și pentru cum te simți în propria casă. Iată câteva sfaturi de urmat pentru a găsi echilibrul perfect între culori, tonuri și nuanțe, astfel încât livingul tău să arate ca și când ar fi fost amenajat de un decorator…

Concert in aer liber

Relevance: 11%      Posted on: 11/06/2013

Concert in aer liber

Vara vine mereu cu cele mai frumoase concerte in aer liber. Fii pregatita sa canti si sa dansezi alaturi de trupele tale preferate si sa te simti cat mai cool in pielea ta! Ca sa te simti in largul tau ai nevoie de o tinuta extrem de comoda: o pereche de pantaloni scurti din denim sau o rochie vaporoasa sunt piesele de rezistenta pentru zilele de concert petrecute sub soare. In stilul dulce al Evei Longoria La ele adauga insa si cateva detalii de efect:  botine comode din piele intoarsa sau o pereche de mocasini; o palarie din paie; ochelari…

Florile nopții

Relevance: 9%      Posted on: 03/03/2015

Nufărul-de-noapte  Roşu aprins, roz delicat sau alb imaculat, nufărul înfloreşte de obicei ziua, dar, în funcţie de specie, poate aştepta până la ivirea primelor raze de lună. Cel care preferă întunericul este şi cel mai frumos dintre toţi: nufărul-Amazonului. O să-l întâlneşti doar dacă te prinde înserarea în preajma unui heleşteu sau iaz. Frunzele sale au nervuri pline de aer, ce-i permit să susţină greutăţi mai mari de 35 de kilograme. Florile nufărului-de-Amazon au petale dese, o floare ajungând la peste o sută de petale. Frunzele-nufărului-de-noapte conţin substanţe nutritive ce curăţă tenul în profunzime. Gladiolă-de-noapte Numele ei ştiinţific este Gladiolus tristis,…

5 lecții prețioase despre bani, pe care femeile le învață prea târziu

Relevance: 9%      Posted on: 13/02/2017

5 lecții prețioase despre bani, pe care femeile le învață prea târziu

Orice femeie care lucrează din greu știe cât de importantă este independența ei financiară. Studiile arată că peste 90% dintre femei au, la un moment dat în viață, control deplin asupra bugetului lor, adică nu au responsabilități financiare foarte mari și ele sunt singurele care decid unde și cum merg banii lor. Asta te obligă să înveți ce înseamnă gestionarea unui buget, dar și ce greșeli să eviți astfel încât să nu rămâi pe zero cu o săptămână înainte de salariu. Unele dintre aceste lecții le învățăm, din păcate, mai târziu decât am putea, iar în cazurile mai puțin fericite,…

Înmiresmată, dar cu măsură. Cateva sfaturi… parfumate

Relevance: 9%      Posted on: 08/09/2019

Înmiresmată, dar cu măsură. Cateva sfaturi... parfumate

Toate femeile iubesc parfumurile, iar multe dintre ele susțin că fără mireasma preferată simt că nu sunt complet îmbrăcate. Nu toate însă știu să dozeze și să folosească parfumul când și cum trebuie. Tu știi? Mireasma plăcută lăsată în urmă de o femeie o face pe să fie și mai atrăgătoare. De aceea, producătorii se întrec în a crea varietăți și modele noi, cu note unice, care să se potrivească celor mai diferite femei. Pentru a alege un parfum, trebuie ca mai întâi să te cunoști, să știi ce tip de piele ai, cât de caldă ești (la propriu) și…

8 motive pentru care mamicile stau pe Facebook

Relevance: 9%      Posted on: 31/05/2011

8 motive pentru care mamicile stau pe Facebook

8 motive pentru care mamicile stau pe Facebook - Iti place sa-ti petreci vremea pe internet. Ai copii si sansele sunt sa ai si un cont de facebook cu 500 de prieteni. Dar nu-i nimic si noi avem asa ceva. Iata cateva motive pentru care mamicile si taticii iubesc facebook-ul. O modalitate usoara de a tine legatura cu prietenii. Un telefon catre toti prietenii tai ar inseamna multe ore de discutii, asadar e mult mai simplu ca, dupa ce-ai hranit copii, i-ai pus la culcare sau le-ai pregatit camera pentru joaca sa te asezi in fata calculatorului si sa te…

Doru Todoruț: Dragostea este sistemul nervos al sufletului

Relevance: 9%      Posted on: 20/11/2017

Doru Todoruț: Dragostea este sistemul nervos al sufletului

Doru Todoruț a revenit în forță cu o piesă de dragoste, Trei sfertul meu. În plin succes, am reușit să aflăm câteva lucruri care nu se văd pe scenă...   Cine este astăzi Doru Todoruț? M-am uitat, fără intenție, când am aranjat anumite lucruri prin casă, într-o cutie în care îmi țin poze din copilărie și alte lucruri personale și am constatat că fizic sunt foarte diferit, dar în interior sunt același: cu încrederea prea mare în semeni, cu visuri și dorințe mari în legătură cu mine, optimist și zâmbitor mai mereu. Cred că mi-am îndeplinit toate dorințele pe care…

10 curiozități despre Berlin, Germania

Relevance: 9%      Posted on: 04/07/2018

10 curiozități despre Berlin, Germania

Capitala Germaniei este una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru români. Indiferent dacă ai ajuns deja acolo sau urmează să o faci, iată câteva curiozități interesante despre Berlin. 1. În Berlin se găsesc aproximativ 1700 de poduri și 180 de kilometri de ape navigabile! Data viitoare când ajungi acolo, explorează orașul prin o călătorie cu barca. 2. Cea mai înaltă clădire din oraș (și printre cele mai înalte din Europa) este Berliner Fernsehturm (turnul televiziunii), care are 368 metri. 3. Dacă ești iubitoare de istorie și artă, nu îți va ajunge un city break pentru a vizita muzeele…

Interviu cu Paul Surugiu – Fuego. Pasiune fără limită!

Relevance: 9%      Posted on: 13/11/2020

Interviu cu Paul Surugiu - Fuego. Pasiune fără limită!

Paul Surugiu este în primul rând un profesionist. Mai presus de toate este om, un om asumat, pasionat, care respectă regulile jocului în carieră, de peste 25 de ani, și nu este interesat niciodată de bârfe și cancanuri. Da, are publicul lui, muzica lui, emisiunile lui și pentru asta muncește mult și este adeptul detaliului perfect. În emisiunile sale, Fuego nu este doar gazdă, ci și cântăreț și actor, are simțul măsurii, dar și umor. În fiecare duminică, de la 15:00, Paul Surugiu-Fuego aduce galele „Drag de România mea” pe TVR 2. Emisiunea cu priză la public ajunsă la cel…

Mihaela Raluca Tudor : Viziunea și echipa sunt ingredientele esențiale ale succesului

Relevance: 9%      Posted on: 02/05/2017

Mihaela Raluca Tudor : Viziunea și echipa sunt ingredientele esențiale ale succesului

Când te-ai decis să o iei pe calea ta ca mic întreprinzător, orice mână întinsă este mană cerească. De aceea ne-am gândit că poveștile membrelor BWFR (Business Women Forum Romania) ți-ar putea fi de folos, așa că urmărește site-ul nostru… O femeie tânără și zâmbitoare, în rochie, pe tocuri. O antreprenoare din noul val. Valul dezinvolt. Prima impresie este că ai în fața ta o doză de energie. Dacă nu ești atent, te cucerește instant. Mihaela Raluca Tudor ar fi putut probabil să facă orice altceva, după șapte ani de televiziune. Și-a deschis o agenție de PR & jurnalism de…

De ce relatiile sunt ca brazii de Craciun?

Relevance: 9%      Posted on: 18/12/2015

De ce relatiile sunt ca brazii de Craciun?

Inceputul unei iubiri este asemenea perioadei de Sarbatori, cu nelipsitul brad. Colinzi prin targ pana il gasesti pe cel mai frumos. Il aduci mandra acasa si il asezi in locul cel mai luminos, ca toti cei care vin in vizita sa-l poata vedea in toata splendoarea. Imediat, camera se umple de mirosul proaspat de rasina. Impodobesti bradul cu o multime de luminite si globuri - unele ramase din anii trecuti, altele abia cumparate. Doar ca, nici nu apuci sa admiri rezultatul muncii tale, ca bradul tau s-a inclinat si, pana sa apuci sa faci ceva, a cazut fix in mijlocul…

Alice Iacobescu: Dacă știi să pui întrebările, obții și răspunsurile

Relevance: 9%      Posted on: 20/11/2017

Alice Iacobescu: Dacă știi să pui întrebările, obții și răspunsurile

Alice Iacobescu se declară a fi o mare norocoasă. Îi place ceea ce face, jurnalism, are notorietate în domeniu, fiind socotită un foarte bun profesionist pe o piață saturată de jurnaliști, mulți scoși pe bandă rulantă. O puteți urmări de luni până vineri, de la ora 14 la ora 16, prezentând știrile la Digi 24. Dincolo de job, este o femeie preocupată și de lumea ei, de familie, de lucrurile esențiale, de fapt. Echilibrul dintre carieră și viața personală constituie cheia succesului, o sintagmă care de fapt nu spune mare lucru despre femeia contemporană.  Dar, cu cât ne preocupă mai…

Londra e mereu o idee bună

Relevance: 9%      Posted on: 04/07/2017

Londra e mereu o idee bună

Am încetat să mai numărăm de câte ori am vizitat capitala Angliei pe la a patra sau a cincea vizită. Suntem iremediabil cuceriți de eticheta și cultura oamenilor din Regat, de modul cum se îmbracă, cum vorbesc sau cum merg pe stradă. Textul aceasta se adresează atât celor care merg prima oară la Londra, dar și turiștilor mai versați, care vor să descopere și ceva nou în vechea metropolă britanică. Deci, ce-am face dacă am reveni acolo pentru un city break? Iată: Day 1: Prêt à Visiter sau un mic tur culinar semi-alternativ Unul dintre highlights-urile fiecărei vizite în Londra…