Search Results for: exerci?iu practic

Results 1 - 10 of 713 Page 1 of 72
Results per-page: 10 | 20 | 50 | 100

Pastile energetice antistres

Relevance: 100%      Posted on: 18/04/2017

Pastile energetice antistres

Privim stresul ca pe inamicul public numărul unu. Există voci care-l numesc flagelul secolului. Vrem sau nu, el face parte din viaţa noastră şi trebuie să-i vedem partea bună, iar atunci când apare reversul medaliei, să învăţăm a-l gestiona. Trăim într-un ritm alert şi trebuie să facem faţă provocărilor zilnice. Nu terminăm bine o sarcină, că mai vin alte cinci. Mulţi dau vina pe societatea modernă cu ale sale cuceriri. Suntem mult mai sedentari, dar preocupaţi să rezolvăm probleme teoretice, sociale, în care psihicul este bombardat şi mereu în alertă. Nu, nu mai este ca-n epoca de piatră, când oamenii…

9 lucruri de făcut dimineața

Relevance: 100%      Posted on: 07/05/2019

9 lucruri de făcut dimineața

Deși stresul de dimineață poate fi o adevărată otravă pentru corpul nostru, rareori îl putem evita. Femeile cu familie și copii au și mai puțin timp la dispoziție și de multe ori dimineața este partea cea mai aglomerată a zilei, când trebuie să prepare micul dejun, să pregătească copiii pentru școală și să se îmbrace pentru mersul la serviciu. Oamenii de știință au studiat ce fac oamenii sănătoși înainte de 10 dimineața și au elaborat o listă cu recomandări pe care le poate urma oricine. Dacă timpul îți permite, le poți încerca pe toate. Dacă nu, alege două, trei activități…

E frig si doare

Relevance: 50%      Posted on: 08/07/2015

E frig si doare

Ai auzit adesea expresia „E un frig de-ți stă inima“. Nimic mai adevărat: când gradele din termometru scad, vasele se contractă, sângele este pompat mai greu în organism, iar ritmul cardiac și riscul de infarct cresc direct proporțional. Din păcate, aceasta nu e singura afecțiune la care ești predispusă odată cu instalarea anotimpului alb. Poate că în copilărie iarna ți se părea anotimpul idilic al fulgilor de nea. Ca adult însă, iarna înseamnă facturi mai mari la întreținere, trezitul cu noaptea-n cap și, colac peste pupăză, o serie întreagă de afecțiuni pe care trebuie să le duci în cârcă, peste palton, minimum…

Zero stres și motivație la maximum cu Fernando

Relevance: 50%      Posted on: 09/03/2017

Zero stres și motivație la maximum cu Fernando

De trei ani încoace, Fernando Polo a dat paradisul Caraibelor, Republica Dominicană, pe România și împarte cu noi doze generoase de pasiune, energie și ambiție molipsitoare. Antrenamentele de tae bo, fit ball, step, body pump încing atmosfera, aburesc oglinzile și topesc mii de calorii pe ritmuri antrenante de latino dance. Entuziasm, adrenalină și un pic de nebunie sunt ingredientele care te scot din rutină și din zona de confort și te trimit acasă cu genunchii tremurând, dar cu zâmbetul pe buze și cu dorința de a reveni cât de curând la următoarea oră de „ambicion mortal“. România, dragoste la prima…

Dieta DASH

Relevance: 50%      Posted on: 10/08/2018

Dieta DASH

O siluetă optimă, menținută pe tot parcursul verii: iată ce își doresc cele mai multe femei. Multe se chinuie cu diverse regimuri și privațiuni alimentare, dar există o modalitate eficientă de a obține acest rezultat. Soluția este dieta DASH Gândită inițial ca o modalitate de a combate tensiunea arterială crescută, dieta DASH a fost votată trei ani la rând drept cea mai bună dietă din lume, de către experți în nutriție, care au constatat că acest mod de alimentare nu doar că ajută la slăbit, dar este și o metodă eficientă de a păstra greutatea în limite optime. Dacă vrei…

Hormonii starii de bine… ne fac bine!

Relevance: 50%      Posted on: 02/01/2020

Hormonii starii de bine... ne fac bine!

Hormonii starii de bine - Fiecare emoţie este reacţia eliberării anumitor hormoni: unii ne dau o stare de relaxare, alţii ne fac să ne simţim rău. Sunt şi hormoni „vinovaţi“ pentru ce simţim când iubim. Serotonină – este numită şi hormonul fericirii. Ea reglea-ză dispoziţia şi previne depresia. Face echipă bună cu endorfinele, care, în cantităţi mari, reduc anxietatea şi sensi-bilitatea la durere. Când acţionează mână în mână, scad puterea hormonului stresului şi afectează în bine pofta demâncare, învăţarea, comportamentul social, dorinţa sexuală. Se activează când stai la soare, când mănânci carbohidraţi complecşi şi când faci mişcare. Şi meditaţia ajută la…

Maria Olteanu Cioată le dezvăluie celor mici înălțarea prin artă

Relevance: 42%      Posted on: 25/04/2017

Maria Olteanu Cioată le dezvăluie celor mici înălțarea prin artă

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, fiică de pictor și soție de artist plastic, Maria Olteanu Cioată este astăzi profesor și deschizător de drumuri pentru copiii de la „Grădinița Arc-en-ciel“  și „Școala gimnazială Anastasia Popescu“ cu specific creștin-ortodox, unde valorile spirituale sunt la loc de cinste, iar cei mici se bucură nu doar de atenția și dragostea dascălilor, ci și de o multitudine de discipline care îi ajută să evolueze frumos și să-și găsească în viață drumul cel mai apropiat sufletului. Cu un tată pictor, încă de mică a încercat să jongleze cu culorile în atelierul lui, și-a dorit să…

Interviu cu Pavel Bartoș, un actor serios și talentat

Relevance: 33%      Posted on: 30/11/2020

Interviu cu Pavel Bartoș, un actor serios și talentat

De 1 decembrie aniversăm Ziua Naţională a României. Data marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat Unirea Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului cu România, în 1918. Și în ziua aceasta frumoasă, care ne amintește cine suntem, acum 25 de ani s-a născut Pro TV. Acest post a schimbat fața televiziunii din România, iar oamenii care l-au construit merită felicitați. S-a vorbit despre generația Pro TV, stilul Pro TV, vedete ca la Pro TV. Actorul Pavel Bartoș este unul dintre „Oamenii Măriei Sale, Pro TV!” Talentat, serios, muncitor... dar șansa lui…

Amenajarea armonioasă și practică a locuinței

Relevance: 33%      Posted on: 09/11/2019

Amenajarea armonioasă și practică a locuinței

Fie că vorbim de o locuință proaspăt achiziționată sau de o casă mai veche, amenajarea acestora este punctul cheie care determină ambianța generală și gradul de confort. Chiar dacă unele persoane apelează la firme specializate pe amenajare și decorațiuni, este bine să știi că poți face acest lucru singur, cu un buget acceptabil. Tot ce ai nevoie este un pic de inspirație, sfaturi practice și idei cât mai creative care să se plieze stilului personal de viață. Culorile pereților, materialele textile ale draperiilor și tapițeriile, modul în care sunt dispuse piesele de mobilier, poziționarea oglinzilor și aparatelor funcționale, sunt doar…

George Burcea, omul pentru care timpul nu fuge

Relevance: 33%      Posted on: 05/11/2020

George Burcea, omul pentru care timpul nu fuge

Ce poți spune despre un artist pe care l-ai văzut doar la TV? Uneori aparențele sunt înșelătoare. Cine este George Burcea, unul dintre protagoniștii show-ului de la PRO TV, „Ferma”, pe care îl puteți urmări, în fiecare săptămână, marți și joi de la 21:30 și miercuri de la 22:30? Tată, actor de film și teatru, producător, scriitor, dar în primul rând om. Așa se descrie George Burcea! Concurent în sezonul cinci al reality show-ului „Ferma”, săteanul George a acceptat „jocul” în care a arătat că fiecare provocare avută de-a lungul vieții l-a format pentru omul de astăzi! Ai mai lucrat…