Search Results for: luminita tabaran

Results 1 - 10 of 622 Page 1 of 63
Results per-page: 10 | 20 | 50 | 100

Gânduri de pandemie la feminin

Relevance: 100%      Posted on: 03/04/2020

Gânduri de pandemie la feminin

De sărbători, obișnuiam să publicăm în revista Femeia. câteva secrete de îngrijire, de înfrumusețare ale redactorilor noștri. Lucrurile s-au schimbat foarte mult într-un timp foarte scurt, dar noi n-am renunțat la bunele obiceiuri, ci doar ne-a adaptat, convinse fiind că viața merge mai departe și că vom ieși mai puternice, mai sigure pe noi și mai frumoase din această încercare. Se apropie Paștele, așa că, în ciuda pandemiei, noi ne păstrăm capul pe umeri și pofta de viață. Ca iarba care crește printre dalele de ciment, care năpădește totul, nu ne dăm bătute! Iată, așadar, întrebările adresate câtorva dintre colegele…

Satele săsești, ținuturi de poveste

Relevance: 50%      Posted on: 30/06/2015

Satele săsești, ținuturi de poveste

Transilvania e o oază de rai, cu plaiuri minunate, în care timpul merge cu pas molcom. Undeva în inima acestui tărâm încărcat de istorie, satele săseşti ne invită să trăim poveşti din alte vremuri, dar şi de azi. Foarte aproape de Sighişoara se întinde Haferland sau Ţara Ovăzului. Din Saschiz până la Rupea descoperi satele săseşti, fiecare cu particularităţile lui, obiceiuri şi tradiţii cu parfum de altădată. Multe drumuri sunt străjuite de culturi impresionante de hamei şi totuşi zona se numeşte Țara Ovăzului pentru că, demult, ovăzul era singurul care se adaptase la climatul aspru al zonei. Satele sunt un…

Pregateste-ti tenul pentru iarna

Relevance: 37%      Posted on: 05/11/2015

Pregateste-ti tenul pentru iarna

Suntem în prag de noiembrie, dar deja au fost zile în care am simțit frigul iernii. Pielea are nevoie de protecție, iar cea mai bună haină este îngrijirea. Așa cum ne străduim să dăm un imbold imunității pentru a fi mai puternică și să trecem ușor peste frig și afecțiuni sezoniere, la fel se cuvine să ne preocupăm de sănătatea pielii. Am aflat că pe timpul verii trebuie să protejăm pielea cu creme care conțin SPF, dar puțini știu că ea are nevoie de protecție și iarna. Schimbarea anotimpului este întotdea-una un stres pentru corp, iar mulți oameni suferă de…

Reparaţii la minut pentru păr și trup

Relevance: 37%      Posted on: 26/09/2016

Reparaţii la minut pentru păr și trup

Vara şi concediul sunt deja amintiri. Aspectul părului şi cel al trupului au întipărite şi ele amintiri ale sezonului cald, însă nu dintre cele mai plăcute. Bronzul începe să pălească, pielea este aspră şi se cojeşte, tenul şi-a pierdut din tonus, iar părul e destul de rebel, uscat şi tern. Există foarte multe produse care te ajută să remediezi aceste consecinţe ale căldurii toride din vară, însă e nevoie de timp pentru a vedea rezultatele. Dacă vrei să arăţi senzaţional într-un interval foarte scurt, ai nevoie de soluţii rapide, naturale! Exfolierea, un pas important Pentru păstrarea bronzului, e bine să…

Diana Țicleanu Brâncuș: Există un timp și un loc pentru toate

Relevance: 37%      Posted on: 21/10/2016

Diana Țicleanu Brâncuș: Există un timp și un loc pentru toate

Cu bucle blonde, jucăuşe, dar extrem de serioasă, Diana este mesagerul ştirilor de sănătate de la TVR1. Alarmante, alteori dureroase, cu o mare încărcătură emoţională, nu-i permit să zâmbească, însă în realitate e altfel. Povestea ei e ca un roman în care dincolo de nori se iveşte soarele. Stai câteva minute de vorbă cu ea şi o îndrăgeşti. Este optimistă, vorbeşte mult, râde molipsitor, mai ales cu ochii, e plină de energie pozitivă şi mereu are o vorbă bună pentru cei din jur. Născută în zodia Fecioarei, face lucrurile temeinic, e serioasă şi calculată, dar, cu ascendentul în năstruşnicul Săgetător,…

De ce cremă avem nevoie iarna

Relevance: 37%      Posted on: 18/01/2017

De ce cremă avem nevoie iarna

Când frigul e stăpânul vremii, crema specială pentru ten face diferența în ce privește confortul și frumusețea pielii. Puloverele și paltoanele nu sunt singurele lucruri groase de care avem nevoie în lunile reci. Hidratarea feței este necesară, nu și suficientă însă. Dermatologii ne avertizează că protecția naturală a pielii se diminuează considerabil în acest anotimp și, prin urmare, avem nevoie de grăsimi care să compenseze pierderile suferite. Din acest motiv, se impun alte formule, mai grase, să fac față cu brio la intemperii. Reparații în caz de frig Pe suprafața pielii se află un strat fin hidrolipidic cu rol dublu:…

Răzvan și Andra Pascu: Chimie la prima întâlnire

Relevance: 37%      Posted on: 14/04/2017

Răzvan și Andra Pascu: Chimie la prima întâlnire

Puţine relaţii întemeiate în primii ani de facultate rezistă. Răzvan şi Andra Pascu au trecut proba timpului, sunt împreună de zece ani şi se iubesc ca în primul. Pasiunea începutului a fost înlocuită de iubire. Nu e ca-n poveşti, e ceva firesc, frumos şi profund, care face lucrurile să funcţioneze mai uşor. Sunt pasionaţi de călătorii, dar în acelaşi timp muncesc cu pasiune şi nu lasă niciun amănunt la voia întâmplării. Au împreună o firmă de PR şi organizare de evenimente, iar Răzvan mai are un job, e consultant turistic. Ritmul de viaţă este trepidant. Mereu sunt în acţiune, mai…

Povești de expați: România este țara mea

Relevance: 37%      Posted on: 19/05/2017

Povești de expați: România este țara mea

Avem numeroase motive să fim mândri că suntem români, dar sunt și străini care, după ani buni petrecuți pe aceste meleaguri, s-au îndrăgostit iremediabil de România. Când mulți români se gândesc cum să plece din țară în speranța unui trai mai bun, întâlnești străini care ne apreciază. Chiar dacă nu avem o imagine bună în străinătate, odată ce ajung aici, sunt surprinși să găsească o țară civilizată, cu șosele, tehnologie, peisaje rupte din rai și oameni sufletiști. Mulți o numesc „România, colț de rai“. Inas din Irak, Fiona din Anglia și Ayako din Japonia trăiesc în România de ani buni…

(P) Pășeste relaxat în noul sezon. Ție ce stil ți se potrivește?

Relevance: 37%      Posted on: 02/10/2017

(P) Pășeste relaxat în noul sezon. Ție ce stil ți se potrivește?

De acest lucru s-a ocupat BENVENUTI. Noua colecție de toamnă-iarnă aduce pantofi de inspirație masculină, ghete confecționate din piele în culori metalizate și cu tocuri tăiate în linii drepte, bocanci cu talpa reliefată și accesorii metalice, comozi și ușor de asortat atât la pantaloni, cât și la ținutele casual. Însă din colecție nu lipsesc nici pantofii eleganți cu toc mai gros, comozi și versatili, și nici clasicii stiletto din catifea sau materiale prețioase. Chiar și în sezonul rece outfitul tău poate fi admirat. Și ca să-ți fie mai ușor să-ți combini hainele și să-ți asortezi pantofii la modă în acest…

Violenta domestica. De la povesti de groaza, la normalitate

Relevance: 37%      Posted on: 04/12/2019

Violenta domestica. De la povesti de groaza, la normalitate

Violenta domestica. De la povesti de groaza, la normalitate - Cum ajung multe dintre femei în relaţii toxice este o lungă discuţie şi cu nenumărate cauze. Nu, nu e vorba de ghinion şi viaţa poate deveni din nou liniştită chiar dacă ele au fost prinse de cea mai înfricoşătoare furtună. Poveşti de groază în care există atât de multă suferinţă încât ţi-e greu să ţi-o imaginezi. Ascultându-le, te întrebi cum de poate încăpea atât amar într-un singur om, cum de nu e una cu pământul după atât de multă umilinţă şi cum de mai poate zâmbi şi visa la un…