Schimbi locul, schimbi norocul, spune o vorbă românească. Cam așa e și cu serviciul. Te hotărăști să-l schimbi în ideea că tot ce era rău, plictisitor, rutină va rămâne în urmă, iar în față, numai bine!
Apar două probleme. Una, să schimbi norocul nu înseamnă neapărat ceva de bine. Autorul anonim nu zice că o să ai mai mult sau mai puțin. Zice doar că o să fie altfel. A doua problemă, ar fi că tu rămâi aceeași, nu te dai de trei ori peste cap și devii peste noapte mai eficientă, mai comunicativă, mai optimistă și câte „mai“-uri or mai fi. În fine, adaptarea la un nou loc de muncă nu este nici pe departe cel mai uşor lucru. De multe ori se întâmplă ca după numai câteva zile să te duci la noua slujbă cu acelaşi entuziasm cu care te-ai duce la eşafod.
Adaptabilitate, că-i mai bună decât toate
Ai ajuns la noul loc de muncă. Ai impresia că toată lumea se uită la tine ca la urs, că ești măsurată, cântărită, etichetată. Dai să spui ceva (deh, așa ai învățat tu, că trebuie să te prezinți!) și ai impresia că viitorii colegi deja te privesc – și-s gata să acționeze ca atare, ca pe un corp străin. Specialiștii – e bine să-i mai ascultăm din când în când – spun că unul din secretele unei adaptări de succes ar fi acela de a accepta, la început, perspectiva modelului despre lume al celorlalţi. Grupul cel nou are deja un model de comportament, are reguli, valori, legi nescrise pe care, dacă le vei nesocoti, vei atrage rapida expulzare din grup. Așadar, în prima fază, respectă regulile deja existente. Așa, vei fi acceptată mai ușor, te vei adapta mai ușor. Mai apoi, dacă vei dori să impui și scheme, reguli, obiceiuri cu care te simți tu mai confortabil, le vei putea propune. Dar numai după ce vei fi fost declarată membru cu dreptri depline.
Compromisurile n-au omorât pe nimeni
Înainte de a pleca „la război“, te pregătești, nu? Tactică, strategie, arme, tot ce trebuie. Cam așa e (păstrând proporțiile, desigur) și cu cucerirea unui grup deja format. Iar un factor foarte important este reprezentat de compromisurile făcute cum și când trebuie. Nu înseamnă că-ți calci pe mândrie și personalitate, ci că înveți limba celorlalți, lăsând uneori de la tine. Când te duci în străinătate, nu înveți câteva cuvinte în limba localnicilor, ca să le faci o plăcere, ca să le arăți că-ți sunt simpatici și că ți-ar face plăcere să-i cunoști mai bine? La fel e și când intri într-un grup deja format. Iar atunci, toți vor fi de acord că vorbiți aceeași limbă, că poți deveni una de-a lor.
Ne cunoaștem, dar nu ne spovedim
Vei ajunge curând să povestiți despre copii, iubiți, pantofi sau restaurante preferate. E bine să nu spui ca la preot tot ce te doare, tot ce te încurcă în viața personală. Chiar dacă ai noroc de noi colegi empatici, împărtășirea unor probleme încarcă negativ, iar pe de altă parte, dovedesc o lipsă de discreție, pe care ar putea s-o interpreteze, inconștient, negativ: „Femeia asta nu e în stare să-și rezolve problemele ei, cum ar putea să rezolve alte probleme?!“
Trebuie să ai grijă să nu lezezi valorile împărtăşite ale celorlalţi, imediat îşi vor aduce aminte că eşti o intrusă.
Perioada de adaptare la un nou loc de muncă este între două săptămâni (cazul fericit) şi şase luni. Dacă se depăşeşte un an, putem deja să ne întrebăm dacă nu cumva este vorba de psihopatologie – fie a organizaţiei, fie a nou-venitului. Virgil Rîcu, psihoterapeut
Casetă/coloană
Cultura organizaţională
Ajungi într-un loc nou, într-o slujbă nouă. Unde constați că lumea procedează altfel decât erai obișnuită. Nu te poți schimba peste noapte, e adevărat, dar, dacă-ți însușești ceea ce psihologii numesc cultura organizațională a noului grup, vei reuși să te integrezi fără să-ți „pierzi“ personalitatea.
Cultura organizaţională este formată din:
– modul în care este organizată munca;
– modul în care autoritatea este exercitată şi distribuită;
– modalitatea de recompensare a muncii;
– valorile considerate esenţiale: planificarea, inovaţia, corectitudinea etc.;
– câtă libertate este acordată pentru a-ţi spune părerile şi asuma riscuri;
– reguli şi aşteptări privind îmbrăcămintea, relaţiile informale;
– importanţa acordată procedurilor, rezultatelor individuale sau în echipă.
Citește și:
- Ce anume ne face fericiți sau nefericiți la locul de muncă?
- Frumos concediul, grea readaptarea
- 7 gesturi sănătoase de făcut la birou
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.37/21.09.2017
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay