Esti aici
Femeia.ro > Bani și carieră > Carieră de succes > Aida Economu: Vulnerabilitatea e șarmantă

Aida Economu: Vulnerabilitatea e șarmantă

Aida Economu – Are 31 de ani, face sport, îi place muzica franțuzească, are un labrador pe nume Ilie, dar și o pasiune pentru lucruri vechi, pentru cărți și călătorii. Este actriță de teatru, dar și de film și seriale TV. Frumoasă și talentată, se află în plin avânt actoricesc.

Am descoperit-o pe actrița Aida Economu acum doi ani, într-un spectacol pe scena Teatrului „Jean Bart” din Tulcea, în spectacolul „Demonstrația”, în regia lui Vlad Cristache. Alături de Nelu Serghei, făcea și face o partitură actoricească memorabilă. Mi-au plăcut seriozitatea și căutarea detaliului în construirea personajului, amestecul de inocență și culpabilitate care dau dramatism și dinamică spectacolului. Tot la Tulcea am revăzut-o, egală cu ea, dar niciodată aceeași, în spectacolele „Hotel Mimoza” și „Zbor deasupra unui cuib de cuci”.

Acum este Alina în „Triplusec”, un serial „dus cu pluta”, care poate fi urmărit în fiecare joi de la 21.30 la Pro TV. Comedia aceasta este, de fapt, un „râsu-plânsu” în căutarea fericirii.

Este actor independent, ceea ce îi dă posibilitatea de a alege, dar și determinarea de a căuta și de a se reinventa. Înainte de proiectul „Triplusec”, Aida a jucat în 11 filme și seriale TV, de la „Minte-mă frumos”, „Las Fierbinți” până la „Eu când vreau să fluier, fluier“ sau „Umbre”. În teatru a avut parte de roluri diverse, mici sau mari, pe care le-a tratat cu aceeași pasiune și seriozitate.

Aida Economu provine dintr-o familie de aromâni din Constanța, cârciumari de modă veche, oameni care au învățat-o să dea valoare muncii și libertății. Energia și firea boemă a tatălui ei i-au influențat alegerile în carieră. Ce s-ar mai putea spune despre Aida? Poate faptul că, în preumblările sale, îi place să scotocească prin târguri după obiecte cu poveste, o lume care o bucură și o îmbogățește discret. E mândră de profilul ei grecesc și iubește natura, dar și naturalețea.

Fiecare rol al tău înseamnă o nouă dimensiune a feminității. Cum ai crescut interpretându-ți rolurile?

Mă joc cu multe „femei” și mereu încerc să le găsesc trăsătura aia care le face să fie particulare. Nu știu dacă am crescut eu, Aida, interpretând toate aceste femei, dar în mod cert am crescut profesional de la rol la rol. Aștept încă partitura aia care să-mi sucească universul și reperele.

Ce schimbări au adus anumite roluri de film în evoluția ta?

Nu m-a sucit atât de tare niciun personaj până acum, iar asta are legătură și cu faptul că sunt o actriță extrem de cerebrală și un om cinic.

Schimbarea a fost atât de profundă, încât ți-ai schimbat stilul vestimentar?

Dumnezeule mare, nu!

De ce te-ai făcut actriță, Aida?

Pentru că sunt fascinată de arta cinematografică și pentru că îmi plac poveștile.

Familia ta mai are artiști?

Artiști nu, dar firi artistice da, mă refer la tatăl meu, care e mai artist decât mulți care au o meserie artistică. A, tata este cârciumar.

Cât ți-au folosit în viață vecinătatea cărților și un anumit tip de educație despre care mulți susțin că e inutilă în vremurile noastre?

Imens! Faptul că am avut acces la o bibliotecă generoasă și că am fost încurajată să îmi cultiv propriul univers reprezintă jumătate din cine sunt acum, iar restul – întâlniri, experiențe și visuri.

Ce înseamnă frumusețea pentru tine? Dar frumosul?

Naturalețea, autenticul, particularitățile. În ambele cazuri.

Mai ai cățel? Te-a învățat ceva anume această legătură?

Ilie, câinele meu, un labrador ciocolatiu, e în continuare prezent în viața mea și legătura mea cu el este atât de specială, că mi-e foarte dificil s-o descriu. Ideea e că la un moment dat devine familie, nu mai e… animal de companie.

Ești emotivă? Emoția este greu de stăpânit și de folosit?

Sunt emotivă, dar am învățat să-mi folosesc emoțiile constructiv, de fapt meseria m-a învățat asta. Și pe scenă, și în viața de zi cu zi (mai ales), nu încerc să ascund sau să stăpânesc nimic din ceea ce simt, ci încerc să folosesc „productiv” emoția respectivă (pe scenă e mai delicat și complicat decât în cotidian, dar se poate). Plus că vulnerabilitatea mi se pare extrem de șarmantă.

Succesul nu te-a făcut să uiți cine ești?

Nu am avut încă un succes atât de mare încât să nu mai știu de mine, iar dacă o să-l am, sunt convinsă că am să rămân ancorată în realitate, căci viața are acest prost obicei de a ne pune din când în când cu botul pe labe și de a ne aminti că nu controlăm nimic. De fapt… sunt experiențe mai „derutante” decât ceea ce se cheamă în această industrie succes.

Ți-ai creat o imagine a bărbatului ideal, a jumătății tale?

Cred că e mult spus că mi-am creat o imagine, dar mi-ar plăcea să fie „și acasă, și vacanță”.

Crezi în iubirea de o viață? Ai avut exemple de acest fel?

Cred în iubire. Punct. Și mi se pare mare lucru!

Oamenii din jurul tău te dezamăgesc din când în când? Ai puterea să ierți?

Câteodată sunt dezamăgită și câteodată dezamăgesc, dar, dacă balanța se înclină mai mult pe partea pozitivă a lucrurilor, iert.

Îți știi slăbiciunile? Știi să le cenzurezi?

Nu mă autocenzurez niciodată, mi se pare periculos… asta nu înseamnă că nu pot fi diplomată (atât cât pot eu, nu foarte mult). Și, da, îmi știu slăbiciunile, ba chiar m-am împrietenit cu ele (trebuia, ca să putem trăi în pace!).

Crezi în noroc? Ai cu tine mereu un porte-bonheur?

Da, cred. Întotdeauna înainte de premiere sau când încep un proiect important, citesc la întâmplare din cartea despre Gina Patrichi „Clipe de viață”, căci ea, (Re)Gina este unul din reperele mele cele mai dragi.

Cauți fericirea sau o aștepți?

Caut să mă simt bine, să mă simt împăcată, împlinită, dar cred că fericirea e dincolo de astea… mi-am amintit ce zicea Diana din „Pânza de păianjen” a Cellei Serghi: „E o vorbă din popor care spune că, dacă vrei să fii fericit, trebuie să închizi un ochi. Eu ar trebui să-i închid pe amândoi”.

Care este rolul pe care îl iubești în mod special?

Alinuța din „Triplusec”. A fost și cel mai ofertant.   

Filmul te ajută să exprimi ceea ce în cotidian nu prea poți să faci? Cum a fost debutul la Triplusec”?

Filmul e film, cotidianul e cotidian. Nu le amestec. Cred că trebuie să ai disponibilitatea ca actor să joci orice, o experiență personală te poate ajuta să construiești peste o problemă a personajului pe care îl joci, dar universul rămâne al personajului, tu îl ai pe al tău și încerci să te descurci cu el.

Cât despre debutul la „Triplusec”, privind acum în urmă, îmi dau seama că, datorită personajului meu Alinuța, a pornit așa, ca o joacă, dar, după ce am trecut de primul episod – episodul-pilot, a început greul și m-am panicat puțin. Altfel, foarte mândră de acest proiect!

E dificil ritmul de filmare la un serial?

Până la „Triplusec”, jucasem doar roluri episodice în seriale și cumva experimentam doar bucuria rolului și plăcerea (e un microb, de fapt) de a fi pe un platou de filmare. „Triplusec” a venit cu mai multe la pachet: lipsa antrenamentului de a urmări un personaj pe parcursul a 11 episoade, mai ales că azi filmezi o secvență din episodul 8, iar celelalte secvențe din același episod peste două săptămâni… scenarii care se mai modifică pe parcurs din tot felul de motive, oboseală acumulată și tot așa. În fine, cred că am mai crescut puțin cu “Triplusec”, a fost, într-un fel, o școală.

Teatrul este o altă artă. Ce ți-a adus, în plus, scândura?

Priza directă cu publicul, care e o experiență unică și un termometru fără de care nu ai cum să evoluezi. 

Ai mentori?

Nu am niciun mentor, am repere în schimb: Gina Patrichi, Jeanne Moreau, Valeria Bruni Tedeschi, Toni Servillio…

De Crăciun mergi acasă la ai tăi? Faci parte dintr-o familie de armâni. Cum e meniul Crăciunului într-o casă de armâni?

Nu sunt chiar în fiecare an lângă ai mei, dar, atunci când sunt, am grijă să mă prezint odihnită, căci sărbătorile la noi nu înseamnă liniște și colinde. Suntem o familie numeroasă și cu ai mei locuiește și bunicul, ceea ce înseamnă că tot familionul vine în vizită, căci e casa bătrânească și se stă mult, se povestește, se râde, se dezbate mult și pe un ton ridicat, se supără, se împacă și nimeni nu vrea să mănânce, „că doar ce s-au ridicat de la masă“, și toată lumea sfârșește mâncând trei feluri. Cine e de etnie știe ce zic.

DESPRE LUCRURI MICI

Ești fashionistă? Cum îți alegi ținutele?

Nu sunt fashionistă și hainele mi le aleg pe standarde de calitate în primul rând. Cred că am mai zis-o, 80% din garderoba mea e vintage; în rest, am câțiva designeri care îmi satisfac gusturile și fanteziile și care nu sunt neapărat „la modă”.

Știi să repari o pană la mașina ta?

Nu.

Gătești? Cam ce?

Mai și gătesc, de la mic dejun până la ciorbe acre, dar recunosc că în ultima perioadă mă bazez pe câteva restaurante care-mi satisfac toate mofturile.

Ai flori acasă? Care îți plac și cum le îngrijești?

Am întotdeauna flori în vază, mi se pare cel mai accesibil lux. Preferatele mele sunt tuberozele și bujorii. Plante în ghiveci nu am, căci nu sunt cea mai responsabilă în sensul ăsta.

În ce oraș te simți ca acasă?

Eforie și Paris…

Cartea pe care o recitești?

„Pe firul de păianjen al memoriei”, de Cella Serghi, „Pânza de păianjen”.

Filmul la care ai plâns?

“Barfi!“.

Muzica pe care visezi?

Acum visez pe „Mi senti”, EP-ul lui Róisín Murphy.

Gustul succesului este…

Am să răspund când voi avea succes.

Citește și:

Articol preluat din ediția de ianuarie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Ivana Iancu
Foto: PR

Comments

comments

Leave a Reply