Esti aici
Femeia.ro > Bani și carieră > Aromele copilăriei din Băcănia Dulce

Aromele copilăriei din Băcănia Dulce

„Se ia puțină tradiție și se adaugă inovație. Se presară praf de stele și se amestecă cu ele. Și uite așa se va închega cel mai savuros aluat de prăjituri, tort, cozonac!“ Încă din prezentarea Băcăniei sale Dulci, Daniela Șilohi din Brașov redă grăitor pasiunea ei de a crea produse artizanale care să ne readucă în suflet bucuria dulciurilor naturale de casă.

Diana Șilohi, proprietara, autoarea și sufletul Băcăniei Dulci din Brașov, este o fostă corporatistă, acum mămică de doi băieți, creatoare de produse artizanale din ingrediente naturale, făcute cu drag cu gândul la gustul dulciurilor de altădată.

Diana, știu că ai absolvit o facultate de chimie și ai lucrat mult timp într-o corporație. Cum ai ajuns să faci cofetărie?

După ce am devenit mămică, viziunea mea asupra viitorului s-a schimbat la 180 de grade: am știut imediat că nu doresc să mă întorc în multinațională, astfel că am revenit la prima dragoste.

De unde ai învățat să faci prăjituri?

Atât mama, cât și bunica au preparat dintotdeauna prăjituri în casă. Mi-aduc aminte cu drag despre interesul pe care îl avea mama să găsească rețete noi: așa am ajuns să răsfoiesc încă din copilărie cărți și reviste legate de bucătărie. Mama mă lăsa deseori s-o ajut și îmi explica blând pașii ce trebuia urmați, fără a-și imagina vreodată că voi ajunge să-i duc mai departe pasiunea.

Ce prepari la băcănia ta dulce, care sunt produsele star și, mai ales, cum le prepari? Ai rețete secrete? Folosești rețete tradiționale? Le adaptezi?

Îmi place foarte mult să fac produse tradiționale și să readuc în prim-plan gusturile copilăriei. Cel mai mare succes îl au mucenicii, turta dulce, ciocolata de casă… și lista poate continua. Sunt într-o permanentă căutare de rețete, iar caietele vechi sunt surse de inspirație. Testez rețetele, apoi le adaptez vremurilor noastre și astfel ies produsele noastre cu gust unic.

A fost ușor să-ți deschizi cofetărie? Care a fost cel mai dificil pas? Găsești ușor colaboratori?

Nu e ușor să deschizi o afacere, indiferent în ce domeniu ai vrea să activezi. Cel mai greu a fost să găsesc un spațiu în care să îmi desfășor activitatea.  Treptat, au apărut oportunități de colaborare, iar astăzi colaborez cu companii destul de mari din Brașov, atât în calitate de furnizori, cât și în calitate de clienți. Mă declar mulțumită de evoluția băcăniei în cei aproape trei ani de existență.

Majoritatea dintre noi au o nostalgie pentru dulciurile „de casă“, dar la fel de adevărat este că multă lume nu are priceperea și, mai ales, nici timpul să prepare acasă tot ce i-ar pofti inima. Vorbește-ne puțin despre inițiativa ta de a oferi aluaturi perfecte și gata preparate amatorilor de fasonat prăjituri în familie.

Cofetăria de acasă, așa se numește proiectul Băcăniei Dulci, proiectul care sprijină familiile care doresc să ofere amintiri dulci celor din jur și, mai ales, copiilor. Oferim posibilitatea de a lua acasă un aluat făcut cu drag și din ingrediente naturale, pentru a fi copt de fiecare în cuptorul propriu și decorat împreună cu copiii, în felul care le place lor. Facem cursuri și ateliere de prăjiturit, oferim variante de decor și sprijin pentru prepararea dulciurilor în casă.

Care sunt dulciurile tale preferate?

E greu să mă hotărăsc! Îmi plac toate dulciurile din băcănie, însă mult de tot îmi plac caramelul sărat și dulceața de lapte.

A fost greu să treci de la viața de corporatistă la cea de întreprinzătoare? Ai momente când regreți corporația?

Singurul regret, care îmi vine în minte destul de des, se referă la sprijinul pe care simțeai că-l ai știind că ai vreo 3.000 de colegi gata oricând să te ajute și să te îndrume.

Cum vezi viitorul? Cum crezi că va evolua Băcănia în viitorii trei ani, să zicem?

Singurul lucru pe care îl știu sigur despre viitor este că îmi doresc să pot menține legătura de prietenie cu clienții noștri, să le ofer aceleași experiențe frumoase în continuare.

În ultimii ani, unii oameni au început să urască zahărul, dar iubesc la fel de mult dulciurile. Ce zici de trendul fără zahăr și cu tot felul de experiemnte de îndulcire?

Cred în puterea echilibrului. Dulciuri cu gust tradițional fără zahăr sunt greu de obținut sau chiar imposibil. Încerc să reduc cantitățile de zahăr folosite și, în același timp, să le explic clienților că, de multe ori, înlocuitorii pot fi mai nocivi decât zahărul. Fac și dulciuri fără zahăr, îndulcite cu îndulcitori naturali sau fructe, în special pentru copilași.

Peste vară, ai făcut ateliere de cofetărie pentru copii. Care sunt concluziile tale: de ce este bine să-i lăsăm pe cei mici în bucătărie?

E un deliciu să-i vezi în acțiune pe micii cofetari! Activitățile în bucătărie le dezvoltă copiilor în primul rând îndemânarea, în al doilea rând capacitatea de a fi prezenți trup și suflet și, nu în ultimul rând, creează amintiri frumoase.

Citește și:

Articol preluat din ediția de noiembrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Roxana melnicu
Foto: arhiva personală

 

 

Comments

comments

Leave a Reply