Esti aici
Femeia.ro > Bani și carieră > Carieră de succes > Sînziana Mircea: Muzica este cel mai frumos dar primit

Sînziana Mircea: Muzica este cel mai frumos dar primit

Toate sunetele posibile dorm în clapele de pian, spunea Marguerite de Yourcenar. Sînziana le trezește delicat cu fiecare atingere și le transformă în sunete tulburătoare.

A început să cânte în joacă. La șase ani s-a apucat de studiu și un an mai târziu debuta pe scena Ateneului Român. Sînziana este un talent înnăscut. A continuat să se joace cu notele, care i-au devenit bune prietene și companioane de nădejde oriunde în lume. A cântat pe scene prestigioase din Europa, Statele Unite și Japonia și a fascinat audiența cu interpretările ei, însă de fiecare dată cântă cu mare drag în țară. Dragi îi sunt și concertele susținute alături de celebrul violonist Alexandru Tomescu. Anul 2019 a început într-un mod memorabil pentru ea printr-un concert la Sala Radio alături de maestrul Gian Luigi Zampieri și Orchestra de Cameră Radio. A primit cu bucurie invitația Orchestrelor și Corurilor Radio România. Biletele s-au epuizat cu cinci zile înainte de concert și sala a fost arhiplină. A fost un concert magic în care simfoniile și sonatele de Beethoven au vibrat maiestuos, într-o adevărată încântare pentru public. Și cum deseori pe scena Sălii Radio sunt invitați de excepție, e bine să consulți site-ul www.orchestreradio.ro. Pe cât de talentată și de apreciată este Sînziana peste hotare, pe atât a rămas de modestă. Modestia se împletește frumos cu grația și frumusețea și parcă ai în față o ființă angelică, iar când degetele îi dansează pe clape, totul capătă o altă dimensiune… de vis și bucurie.

La numai 23 de ani ești deja apreciată în lumea întreagă. Pe ce scene ai cântat?

Am avut norocul să întâlnesc omul potrivit la momentul potrivit și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să cânt în fața publicului din săli minunate precum Carnegie Hall – New York, Tokyo Metropolitan Theater (Japonia), St Martin-in-the-Fields – Londra sau Harbin Concert Hall (China). Însă cel mai frumos este întotdeauna să cânt acasă, la Sala Radio, Ateneul Român sau la filarmonicile din România.

Care a fost modelul tău în viață?

Modelele mele sunt părinții mei. Ei m-au învățat cele mai importante valori, precum credința în Dumnezeu, onestitatea, generozitatea și puterea de a merge mereu înainte cu curaj și bucurie. Părinții mei sunt ingineri, însă m-au îndrumat și sprijinit necontenit pe drumul muzicii. Alături de ei, bunicii mei sunt modelele și mentorii mei. Sunt foarte norocoasă să am încă o parte dintre bunici aproape, care mă răsfață mereu și de la care învăț foarte mult.  

Care era în copilărie jucăria preferată?

Primul meu pian, un mic pian de jucărie, de când aveam 1-2 ani. Privind în urmă, a rămas mereu jucăria mea preferată, chiar dacă între timp am crescut și eu, și el.

Când ai început să studiezi pianul și cum de ai ales acest instrument, și nu altul?

Ne-am întâlnit foarte devreme, am devenit cei mai buni prieteni și ne-am jucat împreună toată ziua. Când aveam 5 ani, am primit în dar de Sânziene primul meu pian adevărat, de fapt o pianină de concert, pe care o am și azi. Dintre toate instrumentele, pianul m-a fascinat mereu pentru posibilitatea de a te exprima singur, fără acompaniament, spre deosebire de alte instrumente, precum vioara sau flautul. Capacitatea de a produce în același timp atâtea sunete (chiar și 10, câte unu la fiecare deget) îți dă libertatea de a cânta absolut orice, de la Bach la Queen și de la coloana sonoră din „Pirații din Caraibe” la „Trandafir de la Moldova”.

Cum a fost copilăria ta? A trebuit să renunți sau să sacrifici ceva?

A fost o copilărie minunată și nu aș schimba nimic nici dacă aș avea ocazia! Am crescut în București, iar vara îmi petreceam vacanțele la țară, în curtea bunicilor. Acolo nu aveam pian, însă eram foarte ocupată, deoarece „îi ajutam” pe bunici la tot ceea ce făceau în gospodărie. De fapt, mai mult îi încurcam! (râde) Mai mult, „adoptam” toate pisicile din sat și i le aduceam bunicii, spre disperarea ei, care apoi avea grijă de ele tot anul. Studiul pianului nu m-a făcut să renunț la nimic, ci din contră, mi-a dat ocazia să călătoresc mult încă de mică, de la primul concurs în străinătate în Grecia, la 9 ani, sau primul recital în America, la 11 ani.

Când ai concertat prima dată?

Debutul meu pe scena Ateneului Român a avut loc la 7 ani și a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-am primit de Sânziene, alături de prima pianină. Îmi aduc aminte că m-am dus la concert cu bunica, cea care îmi era mereu alături și „studia” zilnic lângă mine toate piesele. Știam că era în sală, că era mândră de mine și aceasta era cea mai minunată senzație pentru mine!

Ce înseamnă muzica pentru tine?

Este cel mai frumos dar pe care l-am primit în viață și care la rândul său mi-a adus cele mai frumoase momente atât pe plan profesional, cât și personal. Totul a început ca o joacă și într-un anumit fel a rămas o joacă, pentru că îmi face mare plăcere să fiu în fața pianului, atât în sala de studiu, cât și pe scenă. În același timp, este unul dintre puținele cazuri în care o pasiune poate să devină o profesie, iar pentru asta mă consider un om norocos. Pentru mine, muzica înseamnă următorul concert pe care îl pregătesc, dar și soneria de la telefon, energia unui concert rock în care cânți alături de zeci de mii de oameni, piesa pe care dansezi la o petrecere sau muzica dintr-un film sau o reclamă.

Mulți spun despre tine că ești un fenomen în lumea pianiștilor. Care este secretul unui mare pianist?

Cred că în orice carieră talentul și pasiunea sunt motoarele care te împing spre performanță, dar munca este combustibilul care te ajută să te miști. Munca înseamnă perseverență și dorința de a da tot ce ai mai bun zi de zi pentru a te apropia de visul tău. Talentul te ajută să îți imaginezi scopul, munca te ajută să îl transformi în realitate. Apoi este important să studiezi cu profesorii potriviți. Eu am avut norocul de a studia cu persoane minunate, precum doamna Elena Dumitrescu, cea care m-a învățat „primii pași” la Liceul Dinu Lipatti, doamna Olga Szel, la clasa căreia am absolvit Liceul George Enescu și acum prof. univ. dr. Verona Maier, alături de care pregătesc de ani buni toate concertele cu orchestra. După anii de liceu, au urmat studiile de licență la Universitatea de Muzică din Koln, Germania, cele de masterat la Guildhall School of Music din Londra cu pianistul britanic Ronan O’Hora, dar și experiența din cadrul Academiei Pianistice Imola din Italia, unde am fost îndrumată de Boris Petrushanski. Pe parcursul anilor am întâlnit muzicieni extraordinari în cadrul cursurilor de măiestrie la care am participat. Una dintre cele mai speciale întâlniri ale vieții mele a fost cea cu pianistul Aldo Ciccolini, una dintre marile legende ale muzicii clasice, cu care am studiat timp de 3 ani la cursurile de vară din Riva del Garda.

Ce muzică asculți în mașină?

Radio România Muzical este „prietenul” care mă însoțește peste tot atunci când sunt acasă sau în străinătate, în mașină sau în bucătărie. În afară de radio, playlistul meu preferat începe neapărat cu Coldplay, apoi continuă, printre alții, cu One Republic, Nat King Cole, Buena Vista Social Club, Muse, Jovanotti, Dean Martin sau Einaudi.

Care este piesa, opera ta preferată?

Recunosc că sunt o romantică, prin urmare compozitorii mei preferați sunt cei romantici: Rahmaninov, Ceaikovski, Liszt sau Chopin. Prima amintire legată de o piesă de muzică clasică este chiar concertul de Ceaikovski. Îl fredonam prin casă și visam să îl cânt într-o zi. Anul trecut l-am cântat pentru prima oară la Pitești alături de maestrul Gian Luigi Zampieri. În afară de muzica clasică, îmi place foarte mult să cânt piese pop, rock, evergreen-uri. Din când în când, prietenii mei vin acasă și împreună cântăm toate melodiile noastre favorite – eu la pian, și ei voce.

Se spune ca pianul este magic și că acordurile și cântatul în sine dezvoltă anumite abilități. Ce ne poți spune despre asta?

Cântatul la un instrument este un adevărat antrenament pentru creier, care dezvoltă multe alte abilități atât în plan intelectual, cât și emoțional. Studiul unui instrument, început mai ales la o vârstă fragedă, te ajută să te concentrezi mai bine, să fii mai organizat, mai perseverent și mai serios în tot ceea ce faci. De asemenea, pot spune că muzica este un limbaj universal, care te și ajută enorm să înveți alte limbi străine. În plan emoțional, îți dezvoltă creativitatea, ușurința de a relaționa și de a-ți exprima sentimentele. Este un dar minunat pe care părinții îl pot face copiilor lor. În ziua de azi, studiul unui instrument poate fi o alternativă la jocurile pe computer sau telefon, care acaparează atât de mult atenția copiilor.

Trăiești în afara țării, cum este pentru tine acest lucru?

După terminarea liceului, am locuit în Germania și în Anglia, iar acum în Italia, unde am absolvit de curând un masterat în Arts Management la Universitatea de Economie Bocconi din Milano. În fiecare țară am învățat ceva nou, mi-am făcut mulți prieteni și am învățat să fiu mai flexibilă pentru a mă adapta mai ușor la cultura respectivă. Spun cu mândrie peste tot că sunt româncă și îmi place să le povestesc tuturor ce țară minunată avem. Mulți prieteni străini au venit să mă viziteze și cu toții s-au îndrăgostit de România!

Vii des în țară?

Foarte des, la câteva săptămâni, atât pentru concerte, cât și pentru școala de muzică pe care am deschis-o în București. Alături de alți tineri muzicieni și buni prieteni, oferim cursuri de pian, vioară, chitară și canto tuturor pasionaților de muzică de orice vârstă. Abia aștept de fiecare dată să revin acasă, să fiu răsfățată de părinți și să mă întâlnesc cu prietenii din București.

Ai prieteni în toată lumea, ce ai învățat de la ei?

Într-adevăr, sunt norocoasă să am prieteni în toată lumea. De exemplu, am o prietenă minunată în Japonia, născută în aceeași zi cu mine. De 5-6 ani încoace ne trimitem reciproc prin poștă mici cadouri de ziua noastră. Abia aștept să o revăd în iunie, cu ocazia turneului meu din Japonia! O altă prietenă din India, care m-a și vizitat în România, mi-a făcut cadou un sari indian absolut superb, pe care l-am purtat la un concert alături de alți muzicieni indieni. Am descoperit trăsături comune: generozitatea și deschiderea către cultura noastră.

Care au fost experiențele tale memorabile?

Concertul din februarie de la Sala Radio, unde am cântat alături de maestrul Gian Luigi Zampieri. În sală erau atât de mulți prieteni, a fost senzațional! Un alt moment de vis pentru mine a fost debutul la Carnegie Hall din New York, un adevărat templu al muzicii. A fost un vis devenit realitate în 2016. Recitalul meu de debut, dedicat Zilei de 1 Decembrie, a avut loc cu sala plină și cu ovații în picioare la sfârșit. De asemenea, concertul susținut în 2013 la Tokyo Metropolitan Theatre, sub bagheta dirijorului japonez Mitsuyoshi Oikawa, a fost un miracol pentru mine. Aveam 20 de ani și cântam unul dintre marile hituri ale muzicii clasice, „Imperialul“ de Beethoven, pentru prima dată pe o scenă de asemenea anvergură, cu o sală de 2.000 de locuri plină.

Ești o femeie foarte frumoasă, cât este de important pentru tine să-ți păstrezi feminitatea?

Vă mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase! Cred că pentru orice femeie, indiferent de profesie și vârstă, este important să își cultive și păstreze feminitatea. Pentru mine, feminitatea înseamnă eleganță, încredere în forțele proprii, independența, zâmbetul pe buze și întotdeauna un strop de parfum. De exemplu, bunica mea, la 87 de ani, ne întâmpină de fiecare dată zâmbitoare, cu un șirag de perle la gât și ruj pe buze atunci când o vizităm. Este un model pentru mine!

Pentru concerte te fardezi sigură?

Da, și în general este același tip de machiaj pe care îl folosesc zi de zi. Recunosc că l-am „studiat” ani întregi, pentru că încă de mică visam să mă fac mare și să folosesc fardurile mamei, care se machia zilnic. Acum, în sfârșit, pot să le folosesc și eu zi de zi.

Cum îți alegi ținutele pentru concert?

Cariera de pianistă te face să te simți mereu ca o prințesă, ceea ce este visul oricărei fete, nu-i așa? Am o colecție de rochii de concert în continuă creștere. (râde) Unele dintre cele mai frumoase rochii sunt daruri de la bunica mea și îmi poartă mereu noroc. De obicei cânt cu rochii lungi, în culori uni. Îmi plac foarte mult rochiile roșii, dar am și alte culori, mai ales verzi, albastre și negre. Condiția esențială este să nu ocupe mult loc în bagaj și, ideal, să nu fie nevoie să le calc atunci când sunt în călătorie.

Dacă pe scenă ai nevoie de o ținută de gală, care este de fapt stilul tău vestimentar în viața de zi cu zi?

De foarte multe ori mă îmbrac în blugi, tricouri simple negre și sacouri, dar îmi place să adaug un colier colorat sau o pereche de cercei speciali. Totuși, atunci când nu port blugi, îmi place să port rochii casual sau elegante, în funcție de eveniment, și de cele mai multe ori pantofi cu toc. Chiar dacă sunt destul de înaltă (177 cm), pantofii cu toc sunt unul dintre elementele care mă fac să mă simt feminină și să mă bucur și mai mult de întreaga ținută.

Care crezi că este punctul forte pentru o femeie?

Cred că eleganța, sub toate formele ei, este punctul forte al oricărei persoane. Nu mă refer doar la cea exterioară, vestimentară, ci mai ales la cea interioară, la capacitatea de a evita conflictele, de a-ți spune punctul de vedere într-un mod diplomat, de a te concentra pe lucrurile pozitive din jur și a aprecia ceea ce primești.

Ce-ți mai place să faci în timpul liber?

Îmi place mult să merg la concerte de toate felurile. De exemplu, am fost de trei ori la concertele trupei mele favorite, Coldplay, și abia aștept următoarea ocazie! În afară de muzică, îmi place să mă uit la filme și să citesc, așadar activități destul de sedentare. De aceea, luna aceasta mi-am propus să-mi fac primul abonament la sală. Sper doar să-l și folosesc! (râde)

Luminița Tăbăran

Foto: arhiva personală

 

 

Comments

comments

Leave a Reply