Ne plângem cu toții de școală, de orele prea multe, de programa prea încărcată, de temele prea multe și prea mari, de… și de… Deși ne-am obșnuit să tot dăm vina pe sistem, pe profesori, iată că schimbarea vine tot de la aceștia din urmă!
Simţea nevoia de un suflu nou, de idei şi de oameni dedicaţi. Aşa a ajuns la Oxford, unde a descoperit că lucrurile pot fi făcute mai simplu şi mai eficient.
Matematica pare o piatră de moară pentru mulţi elevi şi părinţi. Însă, dacă îi înţelegi sensul de la început şi faci legătura dintre lucrurile practice, cele care ne înconjoară, şi cifre, care sunt un concept abstract, totul devine o joacă de copii. Metoda experienţială, secondată de metoda singaporeză, face din matematică o materie ca oricare alta, frumoasă şi interesantă. Claudia Chiru este învăţătoare la o şcoală din Bucureşti, dar a înţeles că modelul pedagogic clasic nu este uşor de priceput de către micuţi. Şi-a dorit să-şi împrospăteze cunoştinţele şi metodele şi pentru asta a mers la Oxford.
În 2013 a fondat SAGA Kid (Şcoala Alternativă de Gândire Aplicată), un afterschool cu un program complex şi complet, în care copiii îşi dezvoltă abilităţi care să-i ajute în viaţă, să devină autonomi, independenţi, să aibă o stimă de sine, să ştie că ei au controlul asupra emoţiilor proprii şi asupra mediului în care se află. Ca să te convingi că matematica nu este o materie doar pentru cei cu un IQ ridicat şi că orice copil are un potenţial uriaş dacă este bine gestionat, urmăreşte canalul de YouTube FEDEx Claudia Chiru, unde vei găsi filmulețe cu multe exemple de învăţare practice. Deşi SAGA Kid are succes, Claudia nu poate renunţa la menirea ei de dascăl şi oferă toate cunoştinţele acumulate cu multă generozitate copiilor de la şcoală. Să fii învăţător nu este un lucru uşor, dar, dacă faci această meserie cu pasiune, aşa cum o face ea, răsplata emoţională este inestimabilă.
Cum ai ajuns la Oxford?
Am trimis 30 de e-mailuri şi am primit 30 de negaţii, apoi mi-am spus că e ceva în neregulă şi am decis să merg la Oxford şi să mă prezint personal la şcolile respective. Mă gândisem să merg din poartă în poartă până când cineva îmi va deschide, însă nu a fost necesar, căci verişoara mea, absolventă a Universităţii Brookes din Oxford, mi-a prezentat-o pe Aida Garcia, teacher assistant (TA) la o şcoală primară, iar ea mi-a facilitat întâlnirea care urma să-mi schimbe parcursul profesional.
De unde această nevoie?
Din experienţele trăite zilnic la clasă. Am luat clasa pregătitoare şi am observat că nu ajungeam la copii cu modul în care abordam materia. Am înţeles că sunt diferiţi şi că eu trebuie să mă schimb. Am început să citesc şi să-mi doresc să ies din ţară pentru a vedea alte exemple de bune practici.
Matematica este o ştiinţă abstractă, cum poate fi ea înţeleasă mai uşor?
Matematica pe înţelesul copiilor se predă cu ajutorul învăţării experienţiale, secundată de metoda singaporeză, care se bazează pe structurare, legătură cu viaţa reală şi material concret. Până la trecerea în etapa operaţional-concretă, copilul nu poate aduna sau scădea obiectele care nu se află în imediata lui apropiere, până nu vede unitatea care îi corespunde cifrei 1, nu înţelege conceptul „unu“ sau „doi“ sau „52“, cu atât mai puţin scăderea sau adunarea cu trecere peste ordin. Copilul, dacă nu vede concret toate variantele de compunere şi descompunere ale numerelor, va memora înmulţirea şi fracţiile, nu le va înţelege şi nu va şti să le folosească în viaţa de zi cu zi.
Programa este destul de încărcată, s-ar putea preda mai eficient în mod experenţial?
Eu aşa cred şi mi-am şi demonstrat acest lucru, învăţarea experienţială are mai multe atuuri. Copiii înţeleg şi pot aplica, creează conexiuni mai uşor, dacă înţeleg la un nivel profund baza, le dezvoltă gândirea flexibilă şi anticipativă, înlesneşte aplicabilitatea noţiunilor şi a cunoştinţelor prin legătura permanentă cu viaţa reală, creează autonomie şi exersează vocea proprie. După părerea mea, învăţarea experienţială este prezentul şi viitorul educaţiei. Un exemplu ar fi ca o grupă de copii să găsească toate modalităţile de a aduna 3 alune cu 8 migdale. După lansarea provocării, copiii încep să vorbească între ei şi să găsească cât mai multe variante. După această etapă, învăţătorul structurează informaţiile găsite şi face trecerea către etapa de teorie pentru a se asigura că toţi elevii înţeleg totul despre adunare. Urmează a treia etapă în care copiii aplică într-un alt context matematic cele aflate, după care vine etapa în care scriu în caiete despre ceea ce au aflat şi învăţat în ziua respectivă.
Ai fondat SAGA Kid. Povesteşte-ne despre ea. E o şcoală alternativă sau complementară?
Este o alternativă complementară. Există două diferenţe importante între SAGA Kid şi celelalte tipuri de programe de afterschool. În primul rând, nu suntem o şcoală după şcoală, ci un program care îi oferă copilului posibilitatea de a face acţiuni frumoase şi utile lui în timpul de după şcoală. Un timp de calitate, care să împletească toate lucrurile de care are nevoie un copil de 6-10 ani. Mai exact: să mănânce, să se joace, să se odihnească, să-şi facă singur temele, să aibă la îndemână idei şi proiecte pe care să le lucreze zi de zi, altele decât tableta şi telefonul şi din nou să se joace şi cât mai mult în aer liber. În al doilea rând, profesorul este cel care primeşte copilul când vine de la şcoală şi cel care îi spune „la revedere“ la final de zi. Însoţeşte copilul pe tot parcursul celor 6-7 ore cât e la noi, creând cadre şi contexte care să îl conţină, susţină şi să-l ajute să-şi interiorizeze rutine, comportamente, tehnici de învăţare. Am spune că seamănă cu „mama şi cu tata“, dar uneori e chiar şi mai mult, e un mentor, un om care are misiunea de a forma caractere.
După ce ai aplicat aceste noi metode de predare, ce diferenţe ai văzut?
Diferenţele sunt vizibile cu ochiul liber. Am avut ocazia în această vacanţă să desfăşurăm cursuri de vară, a patra ediţie, am avut musafiri, copii care nu vin zilnic la programul nostru de afterschool, şi am putut observa diferenţele comportamentale şi emoţionale. Dacă e să dăm nişte exemple practice, unul ar fi asumarea şi cunoaşterea rutinei zilnice, mai exact, ce ştiu ei să facă atunci când ajung la centru (fără să mai fie nevoie de ghidaj). Copiii îşi pun lucrurile la locul lor şi îşi caută locul pe covorul unde începe întâlnirea de dimineaţă, atrag atenţia celorlalţi noi să nu vorbească atunci când nu e rândul lor, pe modelul „e rândul meu să vorbesc acum, e rândul tău să asculţi“. La activităţile individuale sunt încurajaţi să încerce singuri, să caute soluţii, şi nu să li se spună pas cu pas ce să facă. Îi încurajăm să fie atenţi la clasă, să-şi noteze singuri temele (nu ne dorim teme pe whatsapp de la părinţi), îi învăţăm chiar să întrebe la clasă atunci când nu ştiu sau nu înţeleg şi să devină conştienţi că şcoala e 100% responsabiltatea lor. Şi indicatorul cel mai bun pentru care facem un lucru bun este
întrebarea copilului adresată părintelui: ,,De ce ai venit să mă iei atât de devreme?“ Pornind de la feedbackurile părinţilor, am realizat că ar fi minunat să putem multiplica acest proiect şi astfel a venit ideea de franciză. SAGA Otopeni s-a deschis în septembrie şi este oglinda primul centru.
Cum vezi educaţia copiilor peste 10 ani?
Sper să văd mai multă tehnologie şi roboţi în şcoală, care să interacţioneze cu copiii, sper să văd profesori care se distrează la şcoală şi mai mult teatru şi artă cu adevărat arătată în timpul orelor. Sper să văd entuziasm şi colaborare în cancelarie şi poate un fond pentru conferinţe internaţionale.
Tableta este un suport de lucru, dar nu este şi un mijloc de distragere a atenţiei?
Copiii vor face ceea ce văd la noi. Eu folosesc tableta la şcoală în predare. De asemenea, ştiu că mă şi joc cu ea, deci văd un echilibru. Ceea ce văd la mine ideal se completează cu ceea ce văd în familie. Depinde de noi cum vom influenţa comportamentele actuale şi viitoare.
Ai un copil, ai verificat metoda mai întâi acasă?
Am un băiat, pe Cristian, nu am verificat cu el, suntem în filmul „Cizmarul bun nu are cizme“, aşa că învăţarea experienţială ne surprinde în acelaşi mod în care îi surprinde pe toţi copiii centrului.
Ce relaţie ai cu copiii?
Avem o relaţie de dragoste şi admiraţie reciprocă, ne potenţăm reciproc inteligenţele multiple şi ne provocăm zilnic. Sunt un liant între ei şi cunoaştere, îi ţin de mână şi consider că învaţă singuri, privindu-mă şi interacţionând între ei. Mereu am grijă să stăm într-o relaţie de tip win-win (n.r. de câștig reciproc) pentru a ne hrăni reciproc eul şi ambiţiile.
Cum vă descurcaţi cu copiii prea voluntari sau cu cei care nu au venit de acasă cu lecţia celor 7 ani?
Aceşti copii au voce proprie de cele mai multe ori, ceea ce pe mine nu mă deranjează şi atunci când le trasezi limite reacţionează, sunt de obicei copii autonomi care au multe lucruri interesante de spus, sunt lideri şi formatori de opinie în microclimatul social al şcolii sau, pe partea cealaltă, la polul diametral opus, copii ai căror părinţi survolează aerul pentru a face în locul puilor ceea ce ei ar trebui să facă. Cu aceşti copii, dificil este momentul în care expui familiei observaţiile făcute, pentru că părinţii nu sunt pregătiţi să recunoască că-şi împlinesc frustrările prin copiii lor.
Eşti dascăl, dar şi femeie. Ce crezi că e important pentru o femeie?
Pentru o femeie ca mine un atu îl reprezintă frumuseţea, aspectul exterior şi, fără doar şi poate, inteligenţa şi maniera prin care etalez aceste plusuri alături de frumuseţea interioară. Sunt o fire puternică şi perseverentă. Cred că aceste trăsături se reflectă în exterior şi îmi potentează imaginea.
Ce hobby-uri ai?
Îmi place să înot şi să ascult muzică. Merg cu multă plăcere singură la film şi citesc oricând am ocazia. Îmi plac călătoriile şi sunt gurmandă.
Citește și:
Articol preluat din ediția de octombrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: Dan Ene
Make Up: Mariana Chiorean
Nu vad unde e scolirea la Oxford. Simplu fapt ca a fost la Oxford unde o absolventa a Universitatii Brookes din Oxford (care n-are nicio legatura cu vestita University of Oxford) i-a prezentat un ajutor de invatator din Oxford, care i-a prezentat pe nu se stie cine din Oxford, nu inseamna nimic.
Si eu am fost la Oxford. A fost frumos, cand nu a plouat. Evident, vizita asta nu ma face si absolvent de University of Oxford.
Asa este, nu sunt scolita la Oxford, desfasor doar un schimb de experienta. Si da, aveti dreptate, este frumos la Oxford.
Macar recunoaste ca ceea ce aplica la scoala cu elevii nu se aplica si in particular, acasa cu al ei copil, pe care l-am vazut la o petrecere stand pe telefon, toata seara.
Dar, intr-adevar, doamna profesor stie sa vorbeasca si sa scrie fooooarte frumos.
Nici eu nu inteleg de ce punem niste titluri neadevarate, nu are nicio legatura cu scolirea ei la Oxford. A, ca e intr-un schimb de experienta, asta e cu totul altceva.
Buna ziua! Azi am citit comentariul dumneavoastra, ma bucur ca ati intervenit, va raspund cu placere. Titlul nu este alegerea mea, nu am sustinut niciodata ca am fost scolita la Oxford, mereu am spus ca desfasor un schimb de experienta, ati inteles corect, ati si scris. Fiul meu este un copil, iar eu sunt om cu slabiciuni, cu zile mai bune sau mai putin bune, cu greutati si cu tot ce implica in general viata asa cum o cunoastem, deci…orice este posibil asa cum bine ati observat si dumneavoastra. Desigur, ar fi fost mult mai bun comentariul dumneavoastra fara rautati presarate, dar…orice este posibil pentru ca suntem oameni.
Toată stima pentru activitatea doamnei! Cu mențiunea că Metodica predării matematicii la clasele I-IV, studiată mai des te scutește de multe „metode singaporeze”. Noi, învățătorii am studiat-o în liceu și eu o mai răsfoiesc și astăzi, că roata a fost inventată! Că o pui la car sau la avion, asta e treaba ta, ca învățător!
Succes în aplicarea intuitivă a matematicii și o trecere cât mai lină la operaționalizare și abstractizare!