Daria Cîmpeanu e micuța din campania „Descoperă puterea unui simplu DA!” de la Danonino, un copil care a fost susținut de părinți pentru a-și realiza ideile. Așa că astăzi este booktuber, adică citește cărți, apoi povestește despre ele într-un video pe care îl urcă pe YouTube, unde are mii de urmăritori.
De când ești „prietenă cu cărțile”? Cum ai ajuns să te împrietenești cu ele?
Prietenă cu cărțile sunt „oficial” din 6 ianuarie 2017, ziua în care mi-am deschis canalul. De când mă știu am fost înconjurată de cărți – o carte cadou de Crăciun, un capitol dintr-un roman plin de aventuri palpitante în fiecare seară, vizite lungi la librării și biblioteci… cărțile fac parte din familia mea. De asemenea, tot timpul am tras spre lucruri pe care lumea nu prea le mai face, lucruri originale sau speciale. Pentru mine, lectura a fost cel mai bun refugiu.
Datorită unei cărți ai ajuns să iubești lectura sau a fost un proces mai îndelungat?
După o pauză neașteptată de câțiva ani, uitând complet de cărți din cauza școlii (plictiseala nu mă domina nicicum datorită învățătoarei mele minunate), am reajuns printre pagini cu ajutorul clubului de lectură organizat la școala mea și, de cum am ajuns acolo, n-am mai plecat. M-a ajutat mult cartea „Războiul care mi-a salvat viața”, o ficțiune istorică minunată.
E un mare curaj să vorbești despre cărți acum, când puțini tineri mai citesc. Bănuiai că vei avea atât succes?
Când am început să fac booktube, comunitatea aceasta nu era așa de mare, populară sau apreciată. Mă uitam cu nerăbdare la fiecare videoclip care apărea despre cărți și îi priveam pe cei care le postau ca pe niște vedete cu care nu m-aș putea întâlni niciodată. Din momentul în care am postat primul video, am simțit căldura cu care am fost primită printre ei, cu atâta ușurință, zâmbete și apreciere… eram de-a lor. Când am început să întâlnesc aceste persoane la diferite evenimente, eram toată numai zâmbet și încercam să absorb orice sfat, recomandare sau compliment pe care-l primeam. Nu m-am gândit niciodată însă că o să ajung la același număr de abonați cu idolii mei și cu atât mai puțin că o să fiu privită de oameni cu atât respect și apreciere. Când mi-am făcut canalul, eram hotărâtă: eu voiam să fac copiii să citească. Nu mă gândeam însă că o să și reușesc.
Cam câte cărți ai citit până acum?
Mă bazez în general pe calitate, nu pe cantitate, mai ales când vine vorba de cărți. Spre fericirea mea, există o aplicație pentru cititori numită Goodreads, care este ajutorul meu la numărătoarea de cărți citite. După datele lui, din momentul în care m-am apucat serios de citit până acum, este o distanță de 128 de cărți, mai pe gustul meu sau nu, pe care le-am citit.
Care este cartea ta preferată?
Cea mai grea întrebare pentru un cititor. Cărțile preferate se schimbă. Mai vezi o carte interesantă, o citești, te-a distrus: ți-a ajuns la inimă, în sânge, simți cartea până-n măduva oaselor… e preferata ta. Cărțile preferate, pentru mine cel puțin, sunt o experiență dură, pentru că mă atașez prea mult de personaje. Până acum am o listă lungă de cărți de acest fel. Prima a fost „Războiul care mi-a salvat viața” – cartea care m-a reintrodus în lumea cuvintelor. Urmată de prima carte care m-a distrus: „Pasăre Cântătoare” – am plâns mult, am fost foarte tristă, știam că o să fie preferata mea de când am cumpărat-o. Apoi a fost „Mara Dyer”. Trilogia „Tuturor băieților pe care i-am iubit” se alătură listei – un romance ușurel, scris bine, asta-i aparența, am devorat trilogia dintr-o înghițitură. Dar, la puțin timp după, a apărut „Prințesa de hârtie”, care a rupt scorul în două – multă dramă într-o poveste tristă. Iar apoi am primit un pachet-surpriză. Foarte fericită, rup ca un animal sălbatic hârtia în care era împachetată și o văd: cartea care urma să-mi schimbe complet viața și modul în care o privesc: „Cuvinte în albastru intens”. Și cea intrată de curând în top, pe locul 3, este „O fată din bucăți”, despre artă și durere, sânge și răni interioare, depresie și anxietate. Scrisă într-un mod genial, m-a distrus. Încă nu pot să vorbesc despre ea.
Dacă ai fi un personaj de carte, cum s-ar numi el și ce ar face?
L-ar chema Daria și și-ar petrece diminețile în pat citind printre plantele ei, lângă un mic dejun delicios care o așteaptă pe noptieră. Spre prânz ar ieși afară, în natură și ar face poze frumuseților din jurul ei, iar apoi s-ar pune pe scris poezii în cerneală. Seara ar merge la evenimente cu și despre cărți și ar da comenzi de cărți. Și-ar petrece mai mult timp cu oamenii pe care îi vede prea rar: ar sta de vorbă ore în șir cu Cristina Munteanu de la editura Storia Books; ar face poze împreună cu Andreea Cristiana Mitran de la Cartepedia/Nemira; ar invita-o la un film pe Theo Popa, profesoara ei de teatru, cea care i-a dat curajul și puterea de a vorbi; ar scrie împreună cu Simona Stoica o postare pentru Pălărisme. Ah, stai, asta aș face eu dacă n-aș avea școală cam toată ziua!
Care crezi că ar fi cea mai bună cale de a convinge un copil să citească?
Depinde mult de copil, dar este important să nu-i bagi cărțile pe gât, ci să îl lași să descopere singur. E bine să îl împingi puțin de la spate cu povești în fiecare seară și cu cărți cadou, asta de mic, că după e mult mai greu. Citește-le prima parte dintr-o carte și lasă-i pe ei să descopere restul.
Citești foarte mult. Cum te împarți între citit, școală și joacă?
Nu e chiar așa de greu, prioritățile mele momentan sunt școala, cititul și booktube-ul, dar mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru proiecte și evenimente. Dacă aș avea mai mult timp, aș face multe lucruri noi, poate aș încerca să prepar ceva nou, pentru că îmi place să gătesc, aș organiza evenimente, aș filma și posta mai mult, aș scrie mai multe poezii și aș picta mai mult.
Viața ta s-a schimbat datorită lecturii? Dacă da, cum anume?
Da, foarte mult. Fiecare carte în parte mă schimbă, unele mai mult, altele mai puțin. Booktube-ul m-a schimbat complet, m-a maturizat mult, m-a făcut să mă gândesc la problemele altor oameni, nu doar la ale mele, mi-a oferit multe posibilități. Am cunoscut mulți oameni noi pe care-i apreciez foarte tare și pe care-i iubesc și mi-a oferit idei despre lume pe care înainte nu le aveam. Este o listă lungă de lucruri la care lectura m-a ajutat, dar cel mai important este că datorită ei m-am apucat de booktube și acum fac parte dintr-o comunitate de peste 10.000 de oameni care mă apreciază. E divin!
Ce alte pasiuni ai, ce faci în timpul liber în afară de lectură?
De puțin timp m-am descoperit pe mine însămi, așa cum sunt cu adevărat. Cu asta a venit și o schimbare majoră în tot ce mă privește – de la haine până la modul în care văd lumea. Am descoperit că îmi place mult fotografia, pentru că poate să-mi amintească de lucruri atât de minunate pe care le-am văzut, și iubesc amintirile pe care mi le oferă. De asemenea, am transformat un vechi obicei în ceva ce se pare că iubesc și lumea numește poezie, e minunată. Poezia este pentru mine tot ce nu pot exprima prin sentimente expuse într-o formă care vine la pachet cu cerneala și natura din care e făcută hârtia. Pe lângă aceste lucruri, îmi place arta. Îmi place tot ce mă înconjoară, totul e artă. Îmi place urma creionului pe natura foii, îmi place pensula mea învârtită prin vopsea și-ntinsă pe pânză. Iubesc totul.
Cine te-a sprijinit în acest proiect? Părinții sunt „suporterii“ tăi?
Părinții mei mă susțin în tot ce îmi doresc. Tot timpul am simțit că pot face orice vreau, că sunt invincibilă datorită lor. Nu mi-au pus limite, nu m-am simțit niciodată ca într-o carte de nonficțiune, tot timpul a fost fantasy pur. Iar anul acesta, alături de ei, am devenit la rândul meu parte dintr-o nouă poveste – povestea Danonino, care îi încurajează pe părinți să spună „DA” ideilor copiilor lor.
Ce îți dorești să fii când vei fi mare?
Nu cunosc încă toate variantele posibile. Vreau să lucrez liber, să fac ce îmi place, dar nu știu ce o să-mi placă atunci. Acum mă imaginez într-o casă mică în natură, poate undeva pe o câmpie de lângă un codru, pictând, citind și scriind toată ziua. Iar seara să vină la cină oamenii pe care îi iubesc.
Dacă ai fi profesor, ce le-ai spune copiilor despre lectură?
Chiar nu știu. Nu îmi pot imagina acest lucru și o să știu răspunsul doar când o să fiu în poziția aceea. Aș încerca să îmi exprim iubirea față de cuvinte și să le spun despre imaginația bogată a altei persoane, care o să te conducă pe meleagurile minții lui. Dar sunt sigură că, până o să fiu acolo, dacă o să fiu, o să găsesc o variantă mai bună.
Citește și:
- Copii cu aripi: Leo e pianist, om de radio și prezentator de gală la 11 ani
- Știi să comunici cu adevărat cu copilul tău?
- Familie, tradiție, patrimoniu: Un castel reînviat
Material preluat din Revista Femeia., ediția iunie 2018
Text: Corina Matei
Foto: PR, arhiva personală