Când birocrația pune bețe-n roate celor mai bune intenții, există oameni care dărâmă carul mare. Voință, dăruire, dragoste. Sunt trăsături care dau forță și fac ca tot ce pare imposibil să fie cu putință.
Cosmina Pandele este o femeie tânără, dar cu așa de multă forță și energie, încât ai impresia că va muta munții convingându-i. A înființat Fundația Second Chance și din iunie 2016 a devenit primarul comunei Berceni din județul Prahova. Însă nimic nu a fost premeditat sau vreun vis care a prins aripi! Totul a venit de la sine, din dragoste pentru oameni, o poveste frumoasă care se construiește zi de zi. Pentru ea nu există nu se poate, ci doar căi de rezolvare. Creativă și cu o dragoste infinită pentru cei aflați în condiții defavorizate, zi de zi, pas cu pas, construiește un viitor mai bun. Iar planurile mărețe nu se limitează la hotarele comunei, ci vrea să-i ajute pe toți cei care au nevoie de susținere și sprijin. S-a născut și a crescut în comuna Berceni. A plecat la oraș să învețe, mânată de spiritul de competiție căpătat în copilărie pe terenul de badminton. A terminat ASE și a devenit un economist apreciat, dar un fir nevăzut o ținea legată de casă.
Cum a început povestea „Second Chance“?
A fost o poveste de Crăciun în 2001. Terminasem ASE-ul și mă angajasem în București. Câștigam foarte bine și mi s-a părut că am prea mult. Eram învățată cu 10 lei câștigați din promoții făcute în facultate și, când treci de la un nivel la altul, e destul de bulversant. M-am gândit că Dumnezeu mi-a dat și acum e rândul meu să dăruiesc. I-am spus soțului că în acel an nimeni din familie nu va primi cadou, iar banii pe care ar fi trebuit să-i cheltuim pe daruri am să-i folosesc pentru a ajuta familia Ioniță de la mine din comună, o familie nevoiașă care locuia în câmp. Am vrut să le luăm toate cele trebuincioase ca să-și gătească singuri, dar și brad, cadouri copiilor, să simtă și ei că e Crăciun. Într-o doară, i-am povestit șefei mele, o americancă, am impresionat-o și s-a pornit un lanț al slăbiciunilor. Și-a anunțat și ea familia că banii de cadouri se vor duce pentru o cauză de caritate și uite-așa s-au strâns foarte mulți bani, pentru 30 de familii.
Cum a fost acea experiență?
Frumoasă, dar în același timp dureroasă. Am vorbit cu fiecare și i-am întrebat ce cred că le-ar putea schimba viața în bine. Răspunsurile lor, ce am văzut, ce am simțit m-au întristat foarte tare. Două săptămâni nici nu prea am dormit. Nu-mi venea să cred că în satul meu sunt așa de mulți oameni necăjiți, că sunt copii care nu au ce mânca, ce îmbrăca, că nu au apă, că își fac temele la lumânare. Erau lucruri pe care nu le văzusem, nu știam de ele. Atunci ne-am hotărât să facem ceva pentru ei și așa s-a născut Fundația Second Chance.
Cum ajută fundația oamenii din comună?
Au trecut de atunci 15 ani. Avem multe proiecte care se derulează, educația copiilor prin sport, crearea de locuri de muncă pentru persoanele fără ocupație din mediul rural, cursuri gratuite pentru copii, meditații, dar și sprijin pentru familiile defavorizate. Am insistat mult cu distribuția de alimente, fiindcă e vorba de încă un lucru pe care-l facem împreună pentru ceilalți. În fiecare an de Crăciun, se mobilizează sute de oameni din sat, voluntari, iar împreună facem mii de sarmale pe care le dăm celor care nu au posibilitatea să pună ceva pe masă. Am organizat cursuri de ceramică-mozaic, predate de artistul plastic Nicolae Manole femeilor fără ocupație din sat, șapte fiind angajate în prezent. Acum susțin ele cursuri de ceramică.
Cine poate participa și cât costă un curs?
Oricine. Avem multe grupe de femei de toate vârstele, expate, iar toată lumea este deosebit de încântată. Un curs costă între 80 și 140 de lei, în funcție de produsul pe care aleg să-l decoreze și dacă vor masă ori nu.
Ceramica era una dintre tradițiile zonei?
Comuna noastră nu e deloc specială, nu are niște tradiții pe care să le înviem, dar m-am gândit că le putem crea. Întotdeauna localnicii au avut dragoste pentru sport, cultură și tradiții, chiar dacă nu aveau ceva specific zonei. Am crescut cu dansurile, cu ansamblul folcloric, am participat la Cântarea României. Și sportul a fost important, chiar dacă eram o comună mică, aveam o echipă de badminton de excepție. Participam la campionate pe țară și colegul meu a fost chiar campion național. Am ținut la această tradiție sportivă și acum avem mulți copii care joacă badminton și o echipă cu care ne mândrim. Momentan se antrenează într-o sală închiriată în afara comunei, dar vrem să construim o sală de sport a noastră, aproape de casa lor.
Câți angajați sunt în fundație?
Este condusă de oameni pentru oameni, sunt mulți voluntari și 15 angajați. Am construit centrul în care funcționează fundația într-un an, însă am strâns bani în șapte.
Cum ați devenit primar?
Oamenii din jurul meu și-au dorit asta, ei au venit cu ideea. Nu mă gândisem până atunci la asta, dar având în vedere schimbările pe care mi le doream în comunitate și faptul că uneori întâmpinam greutăți, am considerat că este un pas important și bun. Și-au dorit un om care să lupte alături de ei pentru binele comunității și pentru un viitor comun. Și, pentru că eu tot timpul am făcut front comun cu ei și le cunoșteam problemele, am decis că trebuie să fac asta pentru ei, pentru mine, pentru copiii mei.
Aveți copii. Cum reușiți să faceți atât de multe lucruri?
Dinu, Luca și Matei sunt cei trei băieți ai mei, de 11, 9 și, respectiv, 6 ani. Ne descurcăm destul de bine, deși mi-aș dori să am mai mult timp pentru ei. Sunt foarte norocoasă să am o familie care să înțeleagă și să sprijine ceea ce fac eu. De multe ori facem lucrurile cot la cot. Eu și soțul ne-am împărțit sarcinile astfel încât să reușim să împăcăm pe toată lumea și să facem ce ne-am propus. Am făcut un loc de joacă pentru comunitate, iar copiii au înțeles că pentru a face lucruri utile trebuie să faci sacrificii. Chiar dacă petrecem puțin timp împreună, este unul prețios și îl valorificăm cât putem de mult. Nici eu nu știu cum fac, dar reușesc uneori chiar imposibilul.
Ați avut o situație mai dificilă?
Într-un an, serbarea copiilor, doi la școală și unul la grădiniță, a fost în aceeași zi, la aceeași oră. Asta da provocare! Discuții, sărit garduri, am făcut tot felul de artificii și am ajuns la fiecare exact când spunea poezia. Și atunci am zis că, dacă am rezolvat această situație, sigur totul se poate face. Întotdeauna știu că, oricât de greu ar fi, există o cale și că totul se va lega cumva dacă trebuie să se întâmple. Dumnezeu ne dă tot felul de întâmplări prin care să ne cunoaștem și să înțelegem că nu e nimic imposibil. Întotdeauna lucrurile se așază în matca lor, chiar dacă nu atunci când vrei. Nu trebuie să-ți faci griji, dar trebuie să dai tot ce e mai bun din tine.
Cum vă relaxați?
Îmi place să petrec timp cu soțul meu, cu prietenii. Ieșim undeva și povestim. Mă relaxez tot cu oamenii, de la ei mă încarc cu energie. N-am simțit niciodată nevoia să plec undeva departe și să stau singură.
Care este filozofia dumneavoastră de viață?
Îmi place să trăiesc intens orice moment și sunt foarte atentă la lucrurile care mi se întâmplă. Dacă reușești să vezi ce e bun în oameni, cred că ai o viață fericită. Sunt nenumărate lucruri în jurul nostru de care ne putem bucura. Pe mine lucrurile mărunte mă fac fericită.
Ce planuri de viitor aveți?
Aș vrea ca noi, cei care reușim să facem niște schimbări, să putem să-i sprijinim pe alții care sunt la început, să le acordăm susținere. Aș vrea să creăm un loc unde asociații, fundații, companii care se implică social, tineri artiști, meșteșugari care reprezintă tradițiile și produsele făcute de cei din afaceri sociale să se regăsească. Un fel de Mall Social în care oamenii să învețe să se ajute.
Citește și:
- Iulia Hoinaru: Am norocul de a merge pe drumul pe care mi l-am propus
- Ana Wagner: Povești de porțelan
- Ada Solomon: Producătorul este un fel de mamă a filmului
Articol preluat din ediția de aprilie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: arhiva personală