Nimic nu e întâmplător. Asta o poți spune atunci când ai ochi să vezi oportunitățile și când ești capabilă să întorci o situație nu tocmai roz într-una bună. Iar pentru asta îți trebuie educație și tărie de caracter, printre altele…
O femeie frumoasă, îngrijită, rafinată. Ai zice că toată ziua nu se ocupă decât de sine și de acțiuni caritabile. Cine s-ar putea gândi că a muncit cât alții în două vieți și că n-a fost ferită de necazuri? Crina Zdravcu, director comercial al d’aucy România, parte a grupului francez cu același nume și unul dintre principalii jucători pe piața locală și internațională de legume conservate, a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.
Cine sunteți dvs., doamnă Zdravcu? Cum v-ați descrie în câteva cuvinte?
Un om norocos. Sunt recunoscătoare pentru ce am primit de la ursitoare, pentru șansele primite în viață, pentru oportunitatea în carieră. Cât o fi fost meritul meu și cât faptul că de multe ori am fost omul potrivit la momentul potrivit…
Sunteți director comercial al unei importante firme. Care a fost parcursul dvs. profesional până la acest moment? Aceasta a fost opțiunea dvs. de la bun început sau viața v-a dus pe această cale?
Cred că mai curând viața m-a dus acolo unde eram potrivită. Scopul meu ascuns (părinții nu știau) era să devin jurnalistă, dar am absolvit ca inginer, am terminat printre primii și am primit repartiție în cercetare. Șeful meu, un om deștept, și-a dat seama că nu ingineria mă pasiona și a creat pentru mine un department de informare. Am pus la punct o întreagă bibliotecă din diapozitive (era cel mai revoluționar mod la vremea aceea) și mă ocupam de cercetătorii din alte țări, veniți în schimburile de experiență. Era un amestec de PR și marketing, dar fără să am vreo pregătire (nici nu exista disciplina marketing), ci doar aptitudini. Îmi amintesc că veneau de la ilustre facultăți din Vest cu proiecte de cercetare teoretică (nu aplicată) și la plecare spuneau că cercetătorii români sunt niște eroi geniali, pentru că reușesc să suplinească lipsa tehnologiei prin aport de creier și să finalizeze lucrări importante cu rezultate surprinzătoare. Încă și acum cred că tehnologia atrofiază sinapse cerebrale. Încercați să mai socotiți fără calculator (râde).
Revoluția a avut loc când aveam 30 ani, așa că am luat în piept capitalismul și am înființat împreună cu partenerul meu prima companie. El ipotecase o garsonieră la bancă, eu vândusem serviciul Rosenthal moștenire de familie (mama a aflat vreo 10 ani mai târziu, noroc cu cutremurul din ’90…), am pus banii pe un raft al bibliotecii și stăteam amândoi pe canapea uitându-ne la ei. Nu am să uit niciodată clipa în care asociatul meu mi-a spus „în fiecare secundă plătim dobândă la bancă“. Nu cred că putea exista atunci motivație mai puternică decât frica și nevoia. Așa că am muncit pe brânci. Eram în Romexpo, eu vindeam și făceam facturi, el căra marfa și făcea aprovizionarea.
Îmi amintesc că mama mi-a spus că suntem speculanți, nu putea accepta că prețurile sunt diferite, în comunism prețul era unic și reflecta calitatea respectivă. Cum atunci să fie mai multe prețuri pentru același produs?! Am crescut odată cu țara, adevărați pionieri, la început a fost vestul sălbatic, exista doar ICM (impozit pe circulația mărfurilor) de 5%, apoi, încet-încet, au apărut taxele. Prin 1998-2000, am început să importăm, deja eram mai organizați. În 2010 am hotărât să vindem compania și unul dintre furnizori (D’Aucy), mulțumit de rezultatele colaborării de până atunci, a decis înființarea filialei din România. Eu am devenit angajatul lor, conducând filiala. Așa că, vedeți, dacă mi-ar fi spus cineva că voi lucra pentru un mare grup francez, probabil nu aș fi crezut, dar, oricum, m-aș fi străduit mai mult la ora de franceză (Să mă iertați, doamna profesoară Burgard!) (râde).
3. Dacă nu ați fi lucrat în acest domeniu, pentru ce profesie ați fi optat?
Am fost tentată de avocatură, să lupt pentru dreptate. Dar toata situația de prin tribunale m-a făcut tranșantaă ceea ce e incompatibil cu avocatura. Așa că acum, în proiecțiile mele pe termen lung, mi-aș dori să fac agricultură. Am descoperit bucuria de a vedea plantele crescând din palmele mele, aducându-și în final obolul pentru hrana vie.
4. Cât de greu este pentru o femeie să răzbată în lumea afacerilor, o lume a bărbaților? Tinerețea și frumusețea au fost și sunt niște avantaje sau dimpotrivă?
Lumea s-a schimbat radical din 1990. Tinerețea și frumusețea erau și avantaj, și dezavantaj. Avantaj pentru că îți deschidea ușa, măcar te primea. Dezavantaj pentru că întâi îți făcea avansuri și te lua în serios doar după ce dovedeai ca ești de două ori mai competentă și de două ori mai dură decât un bărbat. A fost inimaginabil de greu, pur și simplu era o lume exclusiv a bărbaților și nu puteau accepta că poți fi și inteligentă, și frumoasă, și decentă.
Era prea mult pentru o femeie (râde). Acum e total diferit, cred că sunt șanse aproape egale, văd din ce în ce mai multe femei în poziții-cheie. Femeile sunt în general puternice, totul este să fie lăsate să se manifeste. Dar asta are un preț. Știu ce înseamnă să dansezi pe sârmă între carieră, casă și familie. La ceva trebuie să renunți.
5. Care-i ritualul dvs. de îngrijire, cel care vă face să vă simțiți femeie? Aveți o muncă foarte solicitantă… De dvs. și de cei dragi când mai aveți timp? Cum vă relaxați? Ce faceți când nu munciți?
Plăcerea mea ascunsă e să citesc în fața focului. Să mă plimb în pădure cu cățelușa mea, la răsăritul soarelui. Să adun întreaga familie (suntem vreo 18 cu toții) în jurul mesei, să gătesc pentru ei, deși nu sunt o expertă. Dar când gătesc cu drag, mâncarea, deși simplă, iese gustoasă. Îmi aduc aminte că întotdeauna la mesele festive, tatăl meu purta papion, iar mama perle, și nu se discuta niciodată despre bani sau probleme.
7. Ce factori v-au ajutat în parcursul dvs. ascendent? Educația, familia, determinarea, oamenii de nădejde întâlniți pe „drum“?
Fiecare dintre cei menționați de dvs. Fie că recunoaștem sau nu, amprenta noastră genetică (să-i zicem «caracter») este modelată, amendată de educație, mediul social și direct influențată de oamenii importanți în diferitele etape ale evoluției noastre. Am avut noroc de oameni deosebiți în drumul meu. Nici nu vă închipuiți ce povești extraordinare am în tolbă pentru nepoți…
8. Atunci când aveți momente dificile, când pare că nimic nu merge, cum reușiți să ieșiți la suprafață, să mergeți mai departe?
Am citit undeva că în viață nu contează atât ceea ce ți se întâmplă, cât răspunsul tău la aceasta. A devenit deviza mea și m-a ajutat în clipele dificile. Până la urmă, succesul este definit de modul în care te ridici după fiecare eșec și mergi mai departe. În momentele grele încerc să iau o pauză, să mă distanțez pentru a privi cu mai multă obiectivitate și a da măsura justă „catastrofei“. În primă fază mă duc să înot: solitudinea și cadența, ritmul îmi pun în ordine gândurile.
Dacă nu e suficient, merg la un film bun și îmi cumpăr ceva ce îmi doresc mult. Poate părea ieftin, dar se pare că rețeta asta e universal valabilă, în general după asta sunt capabilă să identific o soluție (râde). Iar când nici asta nu mai funcționează și sunt la pământ, în plină anxietate, îmi aduc aminte cât de norocoasă sunt față de cei bătuți de soartă. Faceți o vizită la spitalul de copii și, credeți-mă, veți înțelege cât de norocoși sunteți.
9. Care-i rețeta dvs. spre succes?
Indiferent că ne referim la traiectul profesional sau personal, important e să fii autentic, viu și să crezi în ceea ce faci. Să îți placă munca ta este o parte importantă a vieții și un catalizator al fericirii. Să fii convins că ești de partea bună a baricadei (de pildă, acum sunt mult mai împlinită știind că vând oamenilor hrană bună care contribuie la calitatea vieții lor, decât atunci când vindeam țigări și alcool). Să știi să pierzi elegant: dacă am făcut tot ce mi-a stat în putere și nu am comis nicio greșeala gravă, atunci trebuie să am înțelepciunea de a accepta ceea ce nu pot schimba. De multe ori, după o asemenea situație, prin atitudinea fair am creat premisele pentru o victorie viitoare.
10. După parcursul profesional de până acum, care ar fi lecția pe care ați extras-o?
Cea mai mare avere a unei companii o constituie oamenii, echipa. Dacă tu crezi în munca ta și reușești să transmiți aceeași credință și echipei, dacă reușești ca oamenii să se identifice cu obiectivele, atunci o mare parte din succes este asigurată. Oamenii te simt dacă ești duplicitar și devin mercenari. O altă lecție importantă este să te bucuri de momentele de stabilitate, de liniște, când totul merge bine, pentru că știi că nu are cum să țină la nesfârșit, nu ai cum să eviți crizele. Eu i-am învățat și pe colegii mei să aprecieze astfel de paliere de armonie și prin ricoșeu au ajuns să se aprecieze între ei mai mult, să se susțină mai mult. E normal, fiecare e coautor la această armonie.
11. Dacă ar fi să mulțumiți cuiva, cui i-ați fi recunoscătoare?
Ei, e o lista lungă: tatălui meu pentru că am moștenit de la el firea pozitivă și pentru că în inerenta criză adolescentină, când îmi căutam identitatea, mi-a spus că toți oamenii au valoarea lor, nu doar geniile, căci fără cineva care să pună în aplicare ideile sclipitoare, ele ar rămâne sterile. Asta mi-a risipit complexele și de atunci am fost, sper eu, un om cu echilibru interior. Mamei mele, de la care am învățat tenacitatea, responsabilitatea și să nu caut vinovați înainte de a mă uita în oglindă. Copilului meu, pentru că, prin cumințenia lui, mi-a permis să îmi construiesc cariera.
Doamnei dr. Mariana Iorgulescu, nu doar pediatru, ci și „șeful sectorului suflete“, care mi-a dat curajul să evadez dintr-o căsnicie în care eram captivă, explicându-mi că un copil are nevoie de echilibru și siguranță, nu de doi părinți nefericiți, în permanentă criză. Doamnei Gabriela Mărculeț, buyerul de la Metro în 2000, care mi-a schimbat traiectoria businessului printr-o simplă sugestie. Personajelor din viața mea care și-au pus amprenta asupra mea ca om. De la fiecare am învățat ceva, fiecare mi-a îmbogățit ființa, oferindu-mi ceva ce era important în acea etapă din evoluția mea.
12. Dacă v-ați adresa acum Crinei Zdravcu de la 18 ani, ce i-ați spune?
Că tinerețea merită trăită la cote înalte, e o șansă unică și nu trebuie ratată sub nicio formă. Dar să evite ca, sub imperiul iubirii, să ia decizii majore, cu urmări care îi pot afecta întreaga viață, și că merită să pleci urechea și la părerile celor cu mai multă experiență. E dificil, nu știu cum i-aș spune, ca să nu-i tai aripile.
13. Orice alt aspect considerat important și la care eu n-am făcut referire.
Fericirea este în fiecare dintre noi, depinde major de armonia din interior, și nu de alte persoane. Firește, oamenii din jur pot contribui într-un sens sau altul, dar suntem departe de a fi o liană pe trunchiul unui arbore. Eram copil și, cu vreo luna înainte de un Crăciun, treceam zilnic în drumul dinspre grădiniță spre casă prin fața unei librării. În vitrină era o păpuță într-un cărucior de jucărie. De fiecare dată mă opream să privesc papușa și îi adresam în gând o rugă fierbinte lui Moș Gerilă. În viața mea nu am fost mai fericită decât atunci când am găsit sub brad păpușa și căruciorul!
Nu am avut jucării mai iubite, ca dovadă că nici acum nu am uitat. Morala? Acordați-vă răgazul de a vă dori cu adevărat ceva. Nu fiți victimele societății de consum care ne-a furat bucuria unui lucru nou înlocuind-o cu cantitatea. Decât o grămadă de haine, mai bine una pe sezon, dar care să vă reprezinte. Ne cumpărăm lucruri inutile, dar facem economie când vine vorba de hrana noastră și de apa pe care o bem. Putem mânca o cantitate mare de alimente, dar fără un aport suficient de nutrienți și energie. Alegeți hrana adevărată – hrană, nu mâncare.
Citește și:
Articol preluat din ediția de ianuarie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Cătălina Oprea
Foto: arhiva personală