După ce a fost corporatistă ani de zile, Daniela Alecse s-a decis să-și deschidă o afacere micuță: o cofetărie. Însă nu una oarecare, ci o cofetărie unică pe piață: aici se prepară numai produse fără gluten. Ideea a apărut după ce doamna Alecse a primit o mulțime de diagnostice greșite, culminând cu cel de cancer, când tot ce avea era intoleranță la gluten. Atunci a fost nevoită să-și schimbe regimul alimentar. Nu mai putea nici măcar gusta multe din cele ce mânca înainte. A văzut cât de dificil este să-și gătească fără gluten. Apoi și-a dat seama că oamenii au nevoie de ea. Și așa a apărut L’Amande pe strada Lânăriei nr. 93-95.
De unde pasiunea pentru bucătărie?
Sunt bucovineancă. Mama și bunica gătesc, așa că știu să fac absolut orice în bucătărie. Iar partea de cofetărie am moștenit-o de la mama și i-am insuflat-o și eu fiului meu. Am fost crescută în puf, așa că prima oară când am gătit de la A la Z un preparat a fost în clasa a XI-a, când mama s-a internat. Venind în București la facultate, nu m-am putut obișnui cu mâncarea de aici și am continuat să gătesc în camera de cămin, pe reșou, în ore întregi.
De unde a venit inspirația pentru această afacere?
Am 18 ani de multinațională în spate, ca manager, și întotdeauna mi-a plăcut să ajut oamenii din poziția pe care o aveam. M-am săturat la un moment dat de corporație și îmi doream să am ceva al meu. M-am implicat în multe proiecte pentru copii. După aceea au apărut problemele de sănătate din cauza unei aparente lipse de fier. M-au trimis la analize suspectă fiind de cancer gastrointestinal. După analize, am descoperit boala celiacă – intoleranța la gluten. Nu știam ce este, dar am început să citesc și am văzut că suntem foarte, foarte mulți cei care ne confruntăm cu ea. Și sunt și mai mulți nediagnosticați din cauza celor peste 300 de simptome care nu au legătură cu intoleranțele comune. A trebuit să-mi schimb regimul complet, deoarece glutenul este peste tot, în diverse forme, în tot ceea ce mâncăm. Am început să gătesc mai mult pe partea de dulciuri și pâine: cele existente în comerț sunt foarte scumpe și rele la gust. Și într-o zi am decis să-mi deschid ceva în domeniu. Dumnezeu mi-a arătat calea, că businessul ăsta este pentru oameni. Am avut lângă mine oameni care m-au ajutat enorm, de la acte până la găsirea de materii prime – o altă noutate în domeniu. Și așa a apărut L’Amande.
De unde numele de L’Amande?
Un prieten foarte bun venise în țară chiar când eram în faza de proiect. I-am povestit ce vreau să fac și mi-a propus să mă ajute cu tot ce înseamnă design. Când am căutat numele, i-am zis să se lege de migdale, deoarece făina de migdale este preponderentă în cofetăria noastră. Așa că i-am spus în franceză pentru că sună foarte bine. Iar logoul este un soare tibetan cu linii de tigru, care înseamnă viață, echilibru și sănătate.
Care a fost prima prăjitură creată?
Nu mai știu, am încercat zeci, sute de rețete. Se lucrează foarte greu, întrucât glutenul leagă coca și trebuie să găsim alte soluții. Am avut noroc să o am lângă mine pe Iuliana, extrem de creativă, fost chef într-un hotel de cinci stele. Ne-a ajutat enorm aici și am acoperit toată gama de la prăjituri, torturi, ștrudele, macarons, mousse de ciocolată, până la pâine, chifle, pizza, pateuri, și multe, multe altele.
Cum alegeți rețetele? Le creați?
Am și creat, am avut și de la Suceava, de la mama, și le-am adaptat.
Ce momente dificile ați întâmpinat? Ce v-a motivat?
Când am deschis, spațiul a fost arhiplin, cu copii care nu mai intraseră în viața lor într-o cofetărie. Am plâns neîncetat în ziua aceea și am știut că am făcut ceva extraordinar pentru ei. Apoi am primit poze cu copii mâncând produsele noastre. Clienții L’Amande nu mai sunt clienți, suntem prieteni. Momente grele au fost… cu nopți nedormite lecții de viață și plânsete, dar începutul și bucuria celor din jur m-au ajutat să trec întotdeauna peste orice. E greu, după un an de la deschidere încă nu am reușit să duc bani acasă. Dar e un business cu potențial. Iar ca să crești, ai nevoie de bani. Momentan mă hrănesc cu recunoștința oamenilor care nu avuseseră niciodată ocazia să mănânce o felie de cozonac. Știu că aduc bucurie în casele lor.
Ce considerați că este cel mai important în această breaslă?
Cea mai importantă este calitatea produselor. Dar, din păcate, românii mă contrazic pentru că vor să mănânce prost și ieftin. Prăjiturile mele sunt foarte bune. Am 50% clienți cu intoleranță la gluten și 50% clienți normali care vor să mănânce mai sănătos și care vin aici special pentru prăjiturile delicioase. Și pentru că sunt foarte puține cofetării care mai fac prăjitura de la zero.
O cerință mai ciudată a unui cumpărător?
Pot spune că am avut o comandă pentru un tort de botez, iar cerința era să fie îmbrăcat în ciocolată neagră și să aibă bufnițe pe el. Nu puteam să fac un tort negru pentru botez, l-am făcut alb, iar când au venit să îl ridice, părinții au fost foarte încântați.
Apoi, omului trebuie să-i înțelegi necesitatea, pentru că în momentul în care vine un părinte disperat și spune că micuțul său este intolerant la gluten, la proteina din lapte, la ou, la nuci, la migdale și că vrea un tort… trebuie să te adaptezi. Și așa am reușit imposibilul și în acest caz.
Cum v-ați prezenta în câteva cuvinte?
Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre mine, prefer să vorbească faptele. Sunt un om extrem de sensibil și nu am avut legătură cu lumea dură a businessului. Ceea ce mă caracterizează cel mai mult este iubirea față de oameni. Am încercat să mă întăresc, dar nu am reușit. Sunt mamă până-n măduva oaselor a celor doi copii: un băiat în clasa a X-a, care acum mă ajută aici, face torturi, și o fată în clasa a V-a. Sunt o fire panicoasă, dar în același timp îmi plac provocările. Ambiția mea e să fac lucruri frumoase. Eu zic că sunt un om puternic și frumos în interior! Vreau să văd ce-i mai frumos în oameni!
Mai aveți timp liber? Cum vă relaxați?
Nu… deloc. Sunt de dimineața până seara în cofetărie. Singura mea zi liberă este duminica, pe care încerc să le-o dedic copiilor mei. În general, tot atunci fac aprovizionarea pentru cofetărie câteva ore. Apoi e singura zi când îmi pot pune un pahar cu vin și să stau să mă uit la un film. Nici concediu nu am avut în acest an.
Unde vă vedeți peste 3 ani?
În Maldive (râde). Visez ca L’Amande să fie mare pentru că e un business unic. Și știu că totul depinde de mine. Visez să am un trai decent și să le pot oferi copiilor mei tot ceea ce-și doresc.
„Prăjiturile mele sunt scumpe pentru că au ingrediente naturale și se fac greu. Numai un kilogram de făină pentru prăjituri este 17 lei, iar cea pentru pâine, 29 de lei. Pâinea este cea mai ieftină, e singura la care nu am adaos la preț.
Citește și:
- 4 lucruri pe care femeile le pot învăța de la bărbați, la locul de muncă
- Iris Constantin: Cred autentic în cauzele UNESCO în care mă implic
- Mircea Radulian: Cutremurele nu pot fi prevăzute
Articol preluat din ediția de septembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: arhiva personală