Dor Geta Popescu are aproape 13 ani. Este o fată veselă și foarte încântată de ceea ce face. Când o vezi, pare atât de slăbuță, e modestă și timidă, că nici nu-ți dai seama ce eforturi și recorduri mondiale se ascund în spatele ei. Unele atât de mari, încât duc numele ei și România direct în
Cartea Recordurilor. Am stat de vorbă cu ea la un ceai. Când îmi povestea de escalade și de planurile pe care le are, radia de fericire, de entuziasm. Pur și simplu e vrăjită de munți, iar pasiunea ei înlătură orice obstacol din cale.
Cine ți-a insuflat pasiunea pentru alpinism?
Tata și sora mea. Când eram mică, se duceau la antrenamente și plecau în expediții. M-au luat și pe mine și mi-a plăcut. De atunci, abia aștept să plec!
Sora ta a fost un model? Ce te-a învățat?
Da, a fost un model, mi-a dat sfaturi. Când am plecat prima oară, mi-a spus cum a fost și ce a făcut. M-a ajutat mult.
Care a fost prima ta expediție?
Cea din Ararat, cel mai înalt munte din Turcia, de 5.137 de metri, la vârsta de zece ani, în 2013. Eram emoționată pentru că era primul munte înalt pe care îl urcam. Anterior, fusesem numai în România, pe Moldoveanu.
A fost greu?
Da, așa mi s-a părut pe moment, pentru că sus a trebuit să mergem cu colțarii, fiind vorba de un ghețar. Am stat șase zile pe munte cu aclimatizare și urcare pe vârf. Am dormit în corturi. Acum, văd că nu a fost așa greu, după ce am făcut și alte expediții.
Care a fost cea mai dificilă expediție a ta? De ce?
Cea din Ojos del Salado, cel mai înalt vulcan activ din lume. Acolo, a fost foarte greu. Pentru aclimatizare ne-au trebuit zece zile. Într-a 11-a zi, ne-am trezit la trei dimineața și am plecat. Am mers aproape zece ore și mare parte a urcării a fost pe o pantă foarte abruptă. A urmat intrarea în crater, iar de acolo ne-am cățărat efectiv pe un hop. Pe la 12, am ajuns sus, pe vârf. Aveam emoții și mi s-a părut foarte dificilă partea de cățărat, ultima. După ce am făcut fotografii și ne-am tras sufletul, am coborât la 5.800 de metri, ne-am strâns sacii de dormit din refugiu și am mers în orașul de la baza vulcanului. Am ajuns la două noaptea. În acea zi a fost atât de multă adrenalină, încât nu am putut să mănânc sau să beau nimic. Nu am simțit nevoia.
Te-ai gândit vreun moment să renunți?
Când s-a luminat și începusem să văd unde era vârful, mi-am spus: „Vai de mine, nu mai pot!“ Dar nu am vrut să renunț, nu avea rost, pentru că ajunsesem mult prea departe. Nu aveam de ce, fiindcă nu simțeam nevoia să fiu acasă într-un pat călduț.
Ce te-a ajutat să reușești, să nu te dai bătută?
M-am gândit la sora mea, că ea a mers singură acolo. Și m-am gândit că, dacă ea a reușit, eu de ce n-aș putea? Mai ales că eu am fost cu tata, pe când ea a fost singură, tata nu a putut urca, având un edem. Restul oamenilor au renunțat pe parcurs, iar Coco a rămas singură.
Povestește-mi o situație grea și una amuzantă!
În expediția de pe Elbrus, n-am atins vârful din prima. Am avut nuște bocanci care s-au dovedit a fi prea subțiri. Am simțit că îmi îngheață picioarele și am fost nevoită să mă întorc. A doua oară, am plecat spre vârf la trei dimineața, bine echipată și am rămas în urmă cu doi colegi de echipă. Până la urmă, ei au renunțat și am rămas singură. Când am ajuns între dealurile traverseului, a urmat o pantă foarte abruptă și, după acea zonă, mă aștepta tatăl meu ca să urcăm împreună pe vârf. Iar partea amuzantă abia acum a urmat: pe vârf, ne-am întâlnit cu o familie din Moscova. Ne-au făcut ei poze, că noi nu aveam aparat. Iar ca să le dăm adresa de e-mail ca să ni le trimită, am scris cu ciocolată pe un șervețel, pentru că atât aveam la noi.
În ce constă echipamentul?
Depinde de expediție. De obicei, cărăm bocanci, colțari, bețe, saci de dormit, pufoaice, izoprene și multe altele. Uneori, am avut și 15 kilograme în spate.
Urcați cu echipa?
Nu întotdeauna. În Ojos del Salado, am fost doar eu cu tata. El organizează expediții în munții înalți, dar, cum n-au fost clienți, am fost doar noi doi. În Aconcagua, s-a format echipa. Dar asta nu mă influențează în niciun fel.
Care a fost cel mai frumos loc pe care l-ai vizitat?
Laguna Verde din Ojos del Salado. E o tabără la 4.200 de metri și e o lagună cu apă limpede și turcoaz. Lângă ea sunt ape termale. Și pe vârf era superb. În jur, se înălțau numai munți în multe planuri! Se vedea numai natura!
Cum împaci expedițiile, școala și copilăria?
La școală merg cât nu sunt în expediții. Iar când vin, recuperez. Mă ajută tata, iar colega mea îmi dă caietul ei. Mă ajută și internetul, iar astfel reușesc să fiu la zi cu materia.
Planuri de viitor?
Pe 4 iunie, când voi împlini 13 ani, o să fiu în Mexic, vulcanul Pico de Orizaba o să fie atins și voi fi în pregătire pentru vârful McKinley. În 2017, vreau să închei cele două circuite. Voi fi cea mai tânără femeie din lume care le termină! Dar totul depinde de sponsorizări.
Cum faceți rost de sponsorizări?
Avem sponsori de echipament și escaladă și încercăm de fiecare dată să găsim sponsori care să ne dea și bani. Pentru că e foarte scump să organizezi o expediție.
Deja te visezi pe Everest?
Abia aștept! Sora mea, când a vrut să cucerească Everestul, a făcut apendicită. Așa că vreau să mergem împreună, să fim singurele femei din lume care încheie ambele circuite. Ea mai are doar Everestul.
Realizări și planuri
Circuitul 7 Volcanoes (cel mai înalt vulcan de pe fiecare continent)
✓ Damavand, 28 august 2014
✓ Kilimanjaro, 16 iulie 2015
✓ Elbrus, 15 august 2015
✓ Ojos del Salado, 8 decembrie 2015
✓ Pico de Orizaba, mai 2016
▶ Giluwe, octombrie 2016
▶ Sidley, ianuarie 2017
Circuitul 7 Summits (cel mai înalt vârf de pe fiecare continent)
✓ Kilimanjaro, 16 iulie 2015
✓ Elbrus, 15 august 2015
✓ Aconcagua, 6 februarie 2016
▶ McKinley, iunie 2016
▶ Carstensz, noiembrie 2016
▶ Vinson, ianuarie 2017
▶ Everest, iunie 2017
Citește și:
Articol preluat din ediția de aprilie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: arhiva personală