Doar adevăratele pasiuni rezistă timpului și, indiferent de obstacolele întâmpinate, se conturează într-o poveste de succes.
Am întâlnit-o pe Ela când era la doctorat, iar eu, studentă în primul an. Îmi era profesoară la un seminar. De atunci o vedeam ca pe o fire ambiţioasă şi foarte pasionată de salsa. Iar peste câţiva ani i-am văzut pe Facebook impresionantele rochii.
Știu că ai studiat jurnalismul și marketingul. De ce?
Am făcut Facultatea de Marketing la ASE, un master în Publicitate şi Relaţii Publice la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, apoi mi-am luat doctoratul în Ştiinţele Comunicării. Eu aş fi vrut să fac ceva creativ, dar timpurile cereau ceva pragmatic, iar designul vestimentar era la nivel de vis și m-am lovit de mitul artistului muritor de foame.
De unde această pasiune?
Când aveam șase ani, făceam rochii pentru păpuși din orice bucată de material pe care o găseam. Eram fascinată de mașina de cusut veche a bunicii, la care nu m-a învățat niciodată să lucrez. Apoi, în 2010, pasiunea s-a reaprins când mi-am făcut singură un costum de dansatoare de samba pentru un bal mascat. Am fost încântată de rezultat și am început să fac lucruri simple, învăţând din tutoriale de pe youtube și de pe forumuri. Primele rochițe le-am afișat la birou și la petreceri. Încurajată de colegi și prieteni, nu m-am mai oprit.
Cum ai plecat în Italia?
Am plecat în Italia la sfârșitul lui 2011, cu o perioadă de mobilitate de 8 luni prin POSDRU, și am ales Università degli Studi di Milano. Am terminat teza, doctoratul l-am dat în septembrie 2012, apoi am decis să rămân aici.
De ce ai ales să mergi pe drumul designului vestimentar?
Designul vestimentar m-a ales pe mine. Planul meu era să îmi continui la Milano cariera în marketing și îmi căutam job. Între timp, s-a întâmplat altceva: când am venit aici, am adus cu mine toate materialele, mașina de cusut, manechinul și instrumentele pe care le aveam pentru hobby-ul meu. Când nu scriam pentru teză, coseam. În octombrie 2012, când am început să-mi caut de lucru, am deschis și un mic magazin online pe Etsy, unde am postat ținutele. În prima săptămână, am vândut patru produse. Apoi, timp de șase luni, doar o rochie. Pe 7 martie 2013, după al n-lea e-mail cu „ești minunată, dar am găsit o persoană cu un profil mai potrivit pentru această poziție“, am renunțat să mai caut de lucru. A doua zi, m-am ocupat de magazin ca să-l fac să funcționeze. Am reușit. Chiar în ziua aceea a venit o comandă. A doua zi alta, iar de atunci nu s-au mai oprit. La începutul lui 2015, când aveam deja aproape 300 de produse vândute, mi-am lansat site-ul propriu.
Ce greutăți ai întâmpinat?
Aș pune în capul listei scepticismul inițial al meu și al celor din jur. Nu am absolvit o facultate de design vestimentar. Nu am o mamă sau bunică croitoreasă de la care să fi învățat să cos. O altă problemă e că trebuie să fac simultan munca a 2-3 oameni.
Ce te-a motivat?
Primele comenzi. Senzația de a ști că din mâinile tale a ieșit ceva concret, pe care cineva a fost dispus să cheltuiască, e aproape imposibil de descris în cuvinte. Mi-am conturat un stil vintage cu accent pe anii ’50, dar modernizat și adaptat la tendințele momentului.
Cum ai învățat meserie?
Activitatea mea a început ca „om bun la toate“. De când am deschis până acum, eu sunt cea care face tot: design, producție, marketing, administrație. Sunt vreo patru meserii aici. Încă învăț design şi croitorie pentru că, pe măsură ce propun modele noi, se pun și probleme noi, de construcție sau de adaptare.
Ce mari designeri te inspiră?
Aş începe cu Christian Dior. Apoi, John Galliano când era la Dior. Dar şi nume mai noi, cum ar fi Elie Saab, Krikor Jabotian, Zuhair Murad. Dintre casele italiene, obsesiile mele sunt Dolce&Gabbana şi Valentino. Iar dintre designerii români, îmi plac Ludmila Corlăţeanu, Rhea Costa.
Ce materiale îți plac?
Îmi plac materialele care accentuează feminitatea, care dau senzația de diafan, dar și o notă luxuriantă. Includ aici tulul, dantela, broderiile din mărgele și paiete, taftaua și șantungul din mătase, dar și bumbacurile cu imprimeu floral.
Din ce țări ai avut comenzi?
În ordinea numărului de comenzi, ţările în care vând sunt: Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Italia, Canada, Franţa, Irlanda, România, Elveţia, Olanda, Germania, Suedia, Finlanda, Spania, Noua Zeelandă, Singapore, Japonia, Slovacia.
Ce alte pasiuni/hobby-uri ai?
Dacă m-ai fi întrebat acum doi ani, pe primul loc erau dansurile (salsa). Dar, de când m-am mutat aici, în mod ironic, am ajuns să dansez cam o dată pe an. O pasiune constantă este bucătăria italiană și napoletană, spre bucuria iubitului meu. Mai sunt lectura și călătoriile.
Care este cea mai mare mulțumire a ta?
Momentele când primesc mesajele clientelor în care mi se spune că rochia le vine perfect şi îmi trimit fotografii în care poartă piesele mele la un eveniment important.
Ce așteptări ai de la tine?
În esenţă, vreau să continui să îmi dezvolt tehnicile atât la nivel de design, cât şi de construcţie a rochiilor, să recuperez „handicapul“ de a nu fi studiat într-o facultate de modă, să fac din numele meu un brand care să dureze în timp mai mult decât mine. Ceva de lăsat în urmă copiilor mei, să zicem.
Ela Siromascenko înseamnă rochii de seară, de bal, de gală și de mireasă în stil vintage, cu accent pe anii ’50, realizate pe comandă, vândute prin intermediul magazinelor online proprii (www.elasiromascenko.etsy.com și www.elasiromascenko.com) și expediate în toată lumea. Fiecare rochie este realizată în atelierul propriu, pe baza modelelor din colecții, dar și pe baza cererilor de personalizare ale clientelor.
Citește și:
Adrian Oianu, designer: Frumusetea inseamna feminitate
La cumparaturi in rochie de mireasa
Articol preluat din ediția de noiembrie 2015 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: arhiva personală