Esti aici
Femeia.ro > Carieră > Erika Radu lansează piesa de debut – „Intercontinental”

Erika Radu lansează piesa de debut – „Intercontinental”

Erika Radu lansează „Intercontinental”, o piesă de dragoste semnată de Bogdan Negroiu (El Negro), făcându-și astfel debutul în industria muzicală românească.

La doar 16 ani, are deja stofă de vedetă… ambițioasă, încrezătoare și talentată, Erika Radu se simte cel mai în largul ei pe scenă. A avut parte de o copilărie frumoasă, jucând șotronul și elasticul pe stradă, și își amintește cu plăcere de acea perioadă a vieții ei, în ciuda faptului că nu a primit mereu toate jucăriile pe care și le dorea pentru că părinții nu își permiteau mereu să i le cumpere.

Un lucru e clar: iubește muzica de când se știe, de mică obișnuia să cânte cu foc, în fața oglinzii, cu deodorantul în mână. Dar în Titu, localitatea unde s-a născut, nu existau profesori de canto. Părinții au găsit însă un profesor de pian, pe care Erika l-a frecventat pentru doi ani, înainte să fie admisă la Colegiul Național de muzica George Enescu din București, unde a studiat o vreme viola și chitara, iar astăzi este elevă la secția „canto-jazz”, sau cum spune chiar ea, „unde și-a dorit mereu să studieze”. Și nu e zi în care să nu cânte, fie că o face pentru studiu sau de plăcere.

Are muzica în sânge, într-un fel; și tatăl ei a simțit muzica de mic copil, doar că n-a avut parte de aceeași susținere de care Erika se bucură azi din partea părinților. „Tatăl meu cântă muzica populară, lăutărească și manele, și nu mi-e deloc rușine să recunosc asta, ba chiar sunt mândră de el, pentru că asta sunt eu și cu asta am crescut”.

Că muzica îi curge prin vene, e clar, dar Erika are o slăbiciune pentru muzica ușoară și trap. În rest, adoră să compună, să danseze și n-ar zice nu unui rol într-un film, dacă i s-ar ivi ocazia. Deocamdată, a pus mult suflet și talent în videoclipul celei mai noi piese ale sale, „Intercontinental”, un cântec cu profil de „hit” scris de Bogdan Negroiu, solistul trupei El Negro. „O piesă poate fi interpretată în multe feluri, dar aceasta este o piesă de dragoste, despre o fată care se revede întâmplător cu fosta ei iubire și se reîndrăgostește de el, în momentul în care în minte îi revin flashback-uri cu ei doi”.

„Mi-aș dori tare ca în viitorul apropiat să lansez încă o piesa sau chiar mai multe, și sper să mă ajute Dumnezeu, dar mai ales voi, pentru că dacă vouă o să vă placă, eu promit să vin cu piesele și mai BOMBĂ”, spune Erika.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns