Familie, tradiție, patrimoniu: Noi patru și o biserică săsească

Când majoritatea tinerilor fac orice ca să trăiască și să muncească în marile orașe, acolo unde e agitația mai mare, dar și oportunitățile mai multe, există tineri care se întorc la origini, care-și caută rădăcinile proprii și pe ale neamului lor. Mai mult de-atât, descoperă frumusețea vieții în mijlocul naturii și al istoriei, contribuind la reînvierea și păstrarea patrimoniului național.

Alina Pătru are 36 de ani și este expert în comunicare și relații publice. Radu Bârlă are 31 de ani și este istoric. S-au cunoscut acum zece ani, la Muzeul Național de Artă al României, unde lucrau amândoi. Azi au împreună doi copii, mai multe pisici, o colecție impresionantă de cărți, manuscrise și obiecte de artă și o misiune ambițioasă – protejarea și restaurarea unei biserici săsești din Țara Făgărașului. În februarie 2015, înainte de nașterea primului lor băiat, au decis să se mute din București în Felmer, un sat la 80 de kilometri de Brașov, pentru a fi mai aproape de biserica evanghelică pe care se luptau s-o salveze de la ruină. S-au mutat în casa parohială, care funcționează ca sediu al asociației înființate pentru a susține demersurile de salvare a clădirii de patrimoniu, și au început un proiect despre care știau că va necesita timp, răbdare și multă muncă.

Viața la țară

Alina și Radu nu idealizează noua lor viață în Felmer. Amândoi povestesc cu o sinceritate dezarmantă despre primele săptămâni petrecute fără apă curentă și canalizare, când aveau doar o cameră amenajată, o antenă TV prinsă de un burlan și un fir de telefon tras de la vecini. Niciunul din ei nu regretă alegerea făcută, deși trec și prin momente dificile, mai ales când oamenii din jur nu vor să se implice în eforturile de salvare a bisericii săsești ce ar putea deveni o adevărată resursă pentru comunitatea din Felmer.

„Când am decis să ne mutăm aici, proiectul era început de ceva vreme, din 2013, când luasem în comodat biserica evanghelică și casa parohială. Am făcut câteva proiecte în București, o expoziție la Muzeul Țăranului Român și am trimis multe comunicate de presă, dar ne-am dat seama că lucrurile nu se vor mișca dacă nu ne mișcăm noi din București. Dacă nu am fi venit, probabil nimeni nu ar mai fi încercat să facă ceva pentru biserica de aici.“

Când îi întrebi ce îi motivează să rămână în Felmer și să persevereze cu proiectul de salvare a bisericii, Radu nu ezită: „Sunt și părți bune, dar sunt și unele mai dificile. Adevărul este undeva la mijloc. Nici să idealizăm cât de frumoasă este viața la țară; una este să vii în vacanță aici și alta este să încerci să schimbi ceva. Lucrurile acestea cer timp, trebuie luate de la zero și făcute bine. Dacă vrei să vezi o schimbare în comunitate, nu se întâmplă într-un an, doi. Ne țin aici micile satisfacții, proiectele terminate cu succes. Dar, înainte de toate, este o chestiune de convingere. De altfel, acesta a fost motivul principal al proiectului, cineva trebuia să facă acest lucru și, dacă tot eram de meserie, am zis hai s-o facem noi. După ce ai investit deja doi ani într-un proiect, nu vrei să dai bir cu fugiții. Și este pasiune pentru ceea ce facem, pentru obiectul muncii, pentru lucrurile în care credem.“

Pentru Alina, care ajungea pentru a doua oară în viața ei în Felmer în ziua în care s-a mutat în sat, acest loc este asociat cu unul dintre cele mai frumoase momente din viață: „Acum nu mai pot separa mutarea de venirea primului nostru băiat. Felmer se suprapune cu a avea copilul, cu a deveni o familie. Sunt momente în care cred că este mai ușor aici decât ar fi fost în București, este mai ușor să ies la plimbare cu Toma: deschizi ușa și ești afară. Este o diferență în ritmul vieții“.

Familia este…

Vorbind fără ocolișuri, cu cerebralitatea care pare să îi caracterizeze pe amândoi atunci când își analizează propriile alegeri, Radu recunoaște că nu se gândiseră la ce înseamnă familia pentru ei înainte de această mutare: „Nu este o problemă pe care să ne-o fi pus înainte de mutarea în Felmer într-un mod conștient, organizat. Nu ne gândiserăm să ne luăm o casă sau să ne construim un «cuib». Acum, ideea de familie gravitează în jurul copiilor și este mai mult decât noi patru și pisicile. Familia este cu bunici și surori, și mătuși, cu străbunica și cu verișorii pe care băieții noștri o să-i aibă“.

Dar amândoi știu cum vor să arate Crăciunul și iernile petrecute la Felmer: „Crăciunul am vrea să fie cu familia, să te simți bine, să ieși afară, să te dai cu sania, să-ți faci om de zăpadă, să te bați cu bulgări. Apoi, în casă, să participi la toate pregătirile de sărbători, să faci sarmale, cârnați, cozonaci. Să fie o sărbătoare de iarnă, iar bradul să fie împodobit numai cu decorațiuni de sticlă, poate din lemn, dar fără plastic“.

Tradiții pierdute, tradiții redescoperite

Radu povestește cu tristețe că în Felmer tradițiile săsești de sărbători nu au supraviețuit. Odată cu dispariția traiului mai așezat, pe fondul plecării sașilor din zonă, oamenii au început să renunțe la rosturile pe care le aveau împreună. Dar Alina și Radu au reușit să reia unul dintre obiceiurile săsești de iarnă, păstrarea slăninii în turnul de apărare al bisericii, acolo unde pereții groși oferă condițiile optime de temperatură și umiditate. Au întrebat din vecin în vecin și au deschis ușa turnului slăninilor, cum i se mai spune, pentru oricine din Felmer care dorea să-și păstreze afumătura într-un loc răcoros.

„La sfârșitul toamnei, noiembrie-decembrie, slănina proaspătă de la porcii sacrificați de Crăciun va fi din nou agățată de grinzile din turn. Partea frumoasă cu turnul slăninilor este că îi vezi cum fiecare prepară altfel slănina. Sunt unele bucăți groase-groase, altele mai subțiri, depinde de cum e porcul. Unele cu boia. Și toate sunt afumate. Acum sătenii vin să ia slănină din turn când au nevoie, dar ritualul sașilor era să deschidă turnul doar o zi pe săptămână, sâmbăta. Nu veneau când voiau, de aceea trebuia să estimeze și să taie cât aveau nevoie pentru toată săptămâna.“

Auzindu-i vorbind despre biserică și nenumăratele ei fisuri asemenea ridurilor unui om bătrân care a văzut la viața lui multe, despre restaurarea ei sau atelierele susținute cu copiii, explorând fiecare colț al clădirii, te întrebi dacă Alina și Radu au adoptat biserica sau biserica i-a adoptat pe ei. Când îi auzi povestind despre planurile și speranțele lor, este clar că, oriunde îi va purta viitorul, biserica din Felmer va fi mereu parte din familia lor.