Copii, nu mă invidiaţi, dar am cunoscut-o personal pe Albă-ca-Zăpada. A ieşit din poveste şi a stat la poveşti cu mine. Mi-a vorbit despre prinţul din viaţa ei, cu care va face nuntă în iulie, dar şi despre pasiunea din care s-a gândit să dezvolte o afacere de succes: designul vestimentar.
Emilia Constantin are pielea albă ca laptele, părul negru ca abanosul şi buzele roşii ca miezul de cireașă. Descrierea perfectă a personajului adorat de cei şapte pitici, nu-i aşa? De câteva ori chiar a jucat rol de Albă-ca-Zăpada la petreceri pentru copii, dar visul ei de copilă a fost să creeze rochii şi cu asta se îndeletniceşte acum. Afacerea ei abia a înmugurit, însă Emilia nu duce lipsă nici de răbdare şi nici de planuri îndrăzneţe de viitor.
„M-am născut în Piteşti, acolo am făcut Liceul de Artă, apoi, la Facultatea de Design, am studiat amenajări interioare şi exterioare. Dar încă din clasele a 6-a, a 7-a voiam să fac design vestimentar, făceam schiţe, am participat şi la concursuri, am luat premii. De pe atunci îmi doream să am atelierul meu.“
După ce a lucrat o vreme în domeniul designului de interior, şi-a deschis în Timișoara, unde locuiește acum, propriul atelier de creaţie vestimentară şi accesorii, fructificând studiile şi experienţa acumulată anterior. „Faptul că am făcut Liceul de Artă m-a ajutat foarte mult să fac rochii pictate manual. Studiile de design şi arhitectura îmi sunt de mare ajutor în partea de compoziţie, construcţie, viziune de ansamblu. Mi se pare că acum îmbin foarte bine tot ce am învăţat.“
Culori de suflet
„Îmi place foarte mult ce fac, trăiesc cea mai împlinită perioadă din viaţa mea“, îmi mărturisește Emilia cu lumină pe chip. Atelierul ei nu este mare, nu are angajaţi, ci doar trei croitorese cu care colaborează. „Eu concep modelul de rochie, fac schiţa, croitoresele o croiesc, iar apoi rochia ajunge din nou la mine pentru pictat. Folosesc culori speciale de textile, care nu se iau la spălat. E o tehnică specială de aplicare: după ce este pictată rochia, se calcă foarte bine, pentru a se impregna culoarea respectivă în ţesătură. Poţi apoi să bagi rochia la maşina de spălat, fără probleme.“
Modelele ce poartă eticheta Emilia Constantin sunt preponderent de seară, pentru ocazii speciale. Iar culorile alese sunt cele care înfrumuseţează nu doar satinul rochiei, ci şi starea de spirit a creatoarei.
„Acum lucrez la o colecție în nuanțe natur: roz prăfuit, bej nude, crem, ivoire. E gama de culori care-mi reprezintă sufletul. Îmi plac şi culorile tari, şi contrastele, dar prefer nuanţele pale, rafinate, feminine.“
„Cel mai bine te recomandă propria creaţie“
Pe lângă rochii lungi, diafane, la atelierul Emiliei Constantin clientele îşi comandă accesorii în ton: gulere, brăţări, cercei, piepteni de păr, mărgele.
„Next level ar fi să-mi deschid un magazin, ăsta e visul meu. Momentan, pot fi găsită pe Facebook şi la atelier, unde primesc comenzi. Pentru mai mult de atât, sunt necesare investiţii şi încă lucrăm la partea cu strânsul de fonduri.“ Când vorbeşte la plural, Emilia se referă la cel care îi e partener de business, dar şi de inimă. Logodnicul ei, Toros Carol, e fotograf profesionist, autorul imaginilor ce însoţesc acest material. Despre el, câteva paragrafe mai jos; deocamdată, Emilia îmi spune mai multe despre cum ajung femeile să-i admire şi să-i cumpere creaţiile.
„Cel mai bine te recomandă propria creaţie. Cineva care vede pe altcineva o rochie, îi place şi are curiozitatea să întrebe de unde e luată, de cine e făcută. Cei mai mulți clienţi aşa ajung la mine.“
Dificil e să le facă să înţeleagă pe unele femei că nu-i de ajuns să-ți placă o rochie, ea trebuie se fie pe potriva siluetei. „E delicat să-i comunici unei cliente că nu are proporţiile potrivite pentru modelul care îi place, că i-ar sta mai bine în alt model. Ideal e să ne ascundem defectele şi să ne punem în valoare calităţile, dar nu poţi să spui nimănui adevărul verde în faţă, că se supără. Şi trebuie să găseşti, cu diplomaţie, o cale prin care să le comunici varianta bună.“
Când a fost să-şi aleagă rochia de mireasă (pe care nu şi-a creat-o singură, din superstiţie), şi-a dat seama cât de deformată poate fi percepţia despre propria persoană. „Mă gândeam că sunt slăbuţă şi că orice mi-ar veni bine, dar mi-am dat seama, la probă, câte modele trebuie să tai de pe listă pentru că sunt mică de statură. Din păcate, multe femei spun doar atât: vreau rochia aia. Iar pe tine, ca designer, te avantajează nu doar să vinzi, ci creaţia ta să-i vină bine persoanei respective.“
Dragoste la prima vedere
Pe făt-frumosul ei l-a cunoscut la un botez, unde acesta făcea fotografii. Dar obiectivul aparatului foto o urmărea mai mult pe Emilia decât pe alţi invitaţi şi nici fata nu-şi putea lua ochii de la băiatul care o poza. „Până atunci, râdeam când auzeam despre povești de dragoste la prima vedere, dar, cum l-am văzut pe Carol, am ştiut că el este alesul. Şi el spune că a simţit la fel când m-a văzut pe mine!“
Ea designer, el fotograf – perechea ideală, se completează foarte bine şi personal, şi profesional, pe lângă faptul că arată împreună precum Ken şi o Barbie brunetă. „Mi se pare foarte important într-o relaţie să ai pasiuni comune cu perechea ta. Sunt de acord şi cu diferenţele care atrag, dar să nu fie prea mari şi prea… opuse.“
Ca pasiuni, mai au în comun călătoriile, amândoi iubesc marea, plimbările, teatrul… „El microbist nu e, îmi spune râzând, noi suntem ăia care, când e meci de fotbal la televizor, merg la teatru! Ne diferenţiază faptul că el e foarte sportiv, îi place să patineze, să înoate, să alerge, să meargă pe bicicletă, să joace tenis… Eu îi fac galerie.“
„Tot ce mi-am dorit, aia am făcut“
Familia a încurajat-o tot timpul să meargă pe calea artistică, chiar dacă tatăl îi zicea, mai în glumă, mai în serios, că artiştii mor de foame. Emilia nu numai că nu moare de foame, dar trăieşte exclusiv din afacerea ei, chiar dacă e încă la început. Secretele reuşitei? Muncă şi o determinare de fier.
„Tot timpul am fost foarte ambiţioasă şi ce mi-am dorit, aia am făcut. Nu mă poate scoate nimeni de pe traiectorie. Cel mai mare atu al meu e determinarea. Nu mă las, oricât de greu ar fi, merg până în pânzele albe şi poate să dureze zece, douăzeci de ani, am răbdare până ce ajung unde mi-am propus. Nu mă bosumflu dacă nu mi se întâmplă minuni de pe o zi pe alta. Deşi, ca temperament cotidian, nu-s o fire foarte răbdătoare, pe termen lung am o răbdare ce mă uimește câteodată şi pe mine.“
Peste zece ani, se vede împlinită profesional, cunoscută, cu un magazin al ei, dar şi cu familie şi vreo doi, trei copii. Şi, spre bucuria mea, Emilia mi-a mai făcut o mărturisire: „De mică răsfoiam revista FEMEIA., avea mama toate numerele. Și, ori de câte ori admiram paginile de modă din revistă, mă gândeam că într-o zi aş vrea să apar şi eu acolo, cu creaţiile mele. Şi uite că visul mi s-a împlinit!“
Articol preluat din ediția de iulie 2014 a revistei Femeia.
Autor: Alina Grozea
Sursa foto: Toros Carol