„Prima impresie contează cel mai mult.“ Nimic mai neadevărat! Prima impresie pe care mi-a stârnit-o doamna Emilia Ostahi (57 ani) a fost de femeie dură, implacabilă, răsărită dintr-un mediu mai puțin periculos decât cele mai sus amintite. Fostă polițistă în domeniul de investigații și supravegheri, această doamnă cu părul tuns foarte scurt și priviri scrutătoare s-a reprofilat în detectiv la circa 50 de ani.
Am întâlnit-o într-un moment dificil al vieții, proaspăt operată la coloană, cu urme adânci ale unei vieți întregi trăite pe baricade. Datorită ucenicului ei, patronul agenției Euro Detectiv Popa PHB, am avut norocul de a afla secretele unei profesii puțin cunoscute în România.
Divorțată, cu un singur copil, și plină de ce-am putea numi „simț al observației“, Emilia nu s-a lăsat în voia sorții după ce o boală grea a forțat-o să se pensioneze anticipat din forțele de ordine publică. „Munca de detectiv presupune supravegheri și investigații la modul cel mai serios cu putință, nu foarte diferit de ce vedem la televizor. Ambele aspecte din această meserie sunt dificile, fiecare cu particularitățile lui, diferite de la caz la caz, indiferent dacă vorbim de un caz de fraudă sau de infidelitate“, spune succint Emilia.
Tacticos și sacadat, vocea ei guturală și gravă zugrăvește imagini aparte despre această viață. „Unul din avantajele acestui mod de viață este că-ți place tot ceea ce faci – sau cel puțin trebuie să-ți placă; altfel, nu poți să suporți frigul, vântul, ploaia atunci când supraveghezi pe cineva. Al doilea avantaj este satisfacția personală pe care o primești, atât de la client, cât și de la colegi, atunci când îndeplinești o sarcină grea.“ Aici face o pauză semnificativă. Din privirea ei răzbate o luptă interioară. „Primul dezavantaj, continuă ea, este că e o muncă grea fizic, nu numai psihic. Trebuie să suporți atât circumstanțele climatologice, cât și singura activitate de a sta cu ochii holbați ore întregi până îți apare obiectul muncii, fără să poți să te miști de acolo sau să mergi la toaletă. Al doilea dezavantaj este că, dacă nu ai răbdare, talent nativ, nu faci treabă.“ Dar ea cum a putut și poate, iar alte femei nici nu visează la așa ceva? „Pentru mine nici un caz nu este mai dificil decât altul, fiindcă sunt un fost lucrător la supravegheri și investigații în cadrul IGP. După 20 de ani în meseria asta, să fiu detectiv particular îmi șade natural.“
Secretul
Ca să fii un bun detectiv particular, trebuie să ai o pregătire teoretică temeinică și experiență profesională. Emilia, cu regret și glas acru, îmi povestește că sunt prea mulți detectivi particulari în ziua de azi care, după un atestat luat în trei luni, se cred profesioniști. Asta este o mare dizgrație pentru meserie, din punctul ei de vedere. „Când nu ai nici un fel de pregătire practică, reală, cum poți să susții că ești un profesionist?! Cunosc un inginer în construcții care s-a trezit într-o zi că vrea să aibă propria lui agenție de detectivi particulari și acum se dă mare investigator. Unul din marile secrete ale muncii de detectiv este naturalețea. Să știi să te pliezi natural pe situația creată. Să știi să-ți creezi niște «legende» pe moment și să nu ajungi, atunci când situația devine prea dificilă, să te alerge cineva cu furca. Ori, fără o școală practică, nu se poate.“
Așa l-a cunoscut pe patronul agenției Euro Detectiv Popa PHB, pe care cu mâinile ei l-a dus pe teren, l-a instruit practic și i-a arătat de-a fir a păr ce înseamnă filajul și cercetarea adevărată. Și nu pentru avantaje financiare, ci pentru că soția patronului a rugat-o să facă acest gest, iar Emilia nu a putut-o refuza fiindcă, „sub tot acest înveliș, eu sunt de fapt o persoană blândă și tolerantă“. Îndoiala mea este risipită imediat după ce aud ciripiturile unui peruș numit Ciupi, căruia Emilia îi adresează câteva cuvinte duioase de împăcare. Micuțul este supărat fiindcă, momentan, din cauza prezenței mele, e neglijat.
Concesiile
Emilia îmi povestește că, deși nu a folosit vreodată arma de foc, pentru care are permis, pot apărea astfel de situații periculoase: când pierzi un obiectiv, iar situația ia o întorsătură neașteptată sau când, din greșeală, te deconspiri. S-a decis cu mulți ani în urmă să poarte părul cât mai scurt cu putință, deoarece perucile trebuie să stea bine pe cap, iar când ai părul lung, se poate observa, așa cum a pățit ea când fila câțiva arabi traficanți, iar unul din ei i-a atras atenția că-i ieşise părul de sub perucă. Din păcate, viața ei de familie n-a putut fi completă niciodată din cauza meseriei alese. Emilia nu a întârziat niciodată la muncă, nici măcar două minute. A putut întotdeauna să vină acasă dintr-o misiune la ora două noaptea și să se ducă înapoi la muncă la patru dimineața. „Soțul meu era ofițer de poliție“, spune ea în treacăt. Pentru că nu aveau timp să se împace după ce se certau, au hotărât să-și lase unul altuia dreptul la viață. Adaugă însă, cu ochi luminoși, că „am rămas cu copilul meu, pe care l-am crescut singură și pe care sper că l-am educat foarte bine. Drept dovadă, e un bărbat respectat și foarte bine situat profesional. Este de meserie executor. Nu a fost niciodată atras de ce făceam eu, fiindcă încă de pe vremea când eram polițistă munca era exagerat de grea și serioasă, iar salariile erau (și sunt) mizerabil de mici“. La final, îmi mărturisește că următorul punct în planurile ei include un drum lung către Mecca, precum în romanele lui Paulo Coelho, și ani de zile de bucurie alături de nepoți.
Articol preluat din ediția de mai 2014 a revistei Femeia.
Autor: Nicoleta M. Dumitrașcu
Sursa foto: Vlad Stănescu
Acest material a fost realizat cu sprijinul Librăriilor Humanitas și al Jandarmeriei Române.
Citește și: