
E cel mai tânăr maestru din lume şi singurul din România acreditat de Asociaţia Internaţională de Feng Shui. Cristina Groza, 35 de ani, arhitect, şi-a orientat destinul către o disciplină fascinantă, veche de peste 6.000 de ani.
Până să o cunosc pe Cristina, aveam impresia că ştiu ce-i ăla feng shui şi-l etichetasem la capitolul „prostii şi superstiţii“. A fost nevoie doar de o oră în compania ei pentru a mă lămuri că feng shui nu-i vrăjitorie, ci matematică pură. Că pacea unui cămin depinde în covârşitoare măsură de amplasarea obiectelor care ne înconjoară, dar şi că n-o să câştigăm la loto doar pentru că am aşezat pe noptieră elefanţi cu trompa-n sus. Feng shui e o ştiinţă bazată pe legi chinezeşti milenare. Înseamnă rigoare, nu superstiţie, mi-a explicat Cristina, prezentându-mi „bijuteria“ ei de preţ: o busolă specială pe care o foloseşte la calcule şi pe care nu a lăsat-o din mână nici când a stat la poze.
Cum ai ajuns de la arhitectură la feng shui?
Eu am studiat la secţia de design interior şi mobilier, deci spaţiul locuit era o preocupare pentru mine. Iniţial, nu credeam în feng shui, pentru că sunt o fire pragmatică. Totuşi, mă gândeam că nu iese fum fără foc şi undeva trebuie să fie un sâmbure de adevăr. La Arhitectură, am învăţat despre energia din interiorul piramidelor, despre şirul lui Fibonacci și proporţia divină din univers, așa că am vrut să aflu mai multe despre feng shui. Şi mi-am propus să studiez cu cel mai mare maestru din lume – Raymond Lo. Numai că el avea cursuri mai mult prin Hong Kong sau Australia, dar „l-am pândit“ până ce a ajuns în Europa, la Paris. Am făcut un efort financiar să urmez un curs la el şi, spre bucuria mea, am descoperit o ştiinţă fascinantă, care a completat ce învăţasem la facultate. Apoi am repetat cursurile lui (practic, l-am urmărit prin toată lumea, în Hong Kong, Singapore etc.), după care am devenit organizator al cursurilor lui şi l-am adus în România. Aşa a început. Practic feng shui din 2005, iar acum predau, la rândul meu, cursuri de feng shui şi astrologie chineză, pentru că aceste două discipline merg mână-n mână.
Cum definești feng shui din punctul de vedere al unui specialist?
Este ştiinţa care ne învaţă cum să trăim inteligent în spaţiul în care locuim sau lucrăm, astfel încât energiile din acel spaţiu să vină în ajutorul nostru şi să ne facă viaţa mai bună.
Așadar, nimic paranormal la mijloc?
Nu, este vorba de calcule matematice! În urmă cu 6.000 de ani, această ştiinţă a fost apanajul nobilimii chineze, al împăraţilor. Cum doreau să folosească aceste informații strict pentru ei, au interzis prin lege practicarea feng shui de către oamenii de rând. Aceştia, neavând acces la informaţiile corecte, ştiinţifice, au început să practice propriul lor feng shui, bazat pe legende, tradiţii. Acele obiecte prezentate peste tot drept simboluri feng shui (broscuţe, elefanţi cu trompa în sus, rațe mandarine, mici Buddha) provin din cultura populară chineză. Comercianţii de azi cam încurcă simbolurile, multe sunt indiene, egiptene, japoneze, dar asociate ideii de feng shui.
Ce se schimbă, de fapt, prin feng shui? Cum ajungi să fii mai bogat sau fericit?
Se schimbă rezonanţa spaţiului în care locuim sau muncim. În spaţiul în care locuim, există nouă energii care, spun chinezii, sunt influenţate de stelele Carului-Mare (ei ştiau de acum 6.000 de ani că sunt nouă stele, nu șapte, cum se spunea până de curând). Aceste nouă energii ne influenţează în bine sau în rău. De exemplu, dacă dormi pe o energie bună, îţi merge bine în toate domeniile vieţii: carieră, relaţii etc. Dacă dormi pe o energie negativă, eşti un om agitat, bolnăvicios, certăreţ şi nu-ți explici ce se întâmplă cu tine. Aceste zone de energie sunt amplificate sau atenuate de obiectele pe care le aşezăm pe ele. Feng shui-ul deblochează binele şi atenuează răul, punându-te în rezonanţă cu energiile bune. Iar asta doar un specialist poate face.
Dacă nu ne permitem să apelăm la un specialist, care ar fi regulile de bază?
În primul rând, să ne ferim să aşezăm fântânele şi bibelouri peste tot prin casă, pentru că ele pot activa, dacă avem noroc, o energie bună sau, dacă avem ghinion, una negativă. E mai bine să nu umplem casa cu obiecte. În feng shui-ul tradiţional, autentic, orice obiect din casă devine remediu dacă ştii unde să-l amplasezi. Desigur, condiţia e să aparţină unuia dintre cele cinci elemente din astrologia chineză: metal, lemn, pământ, apă, foc (obiecte roşii). Mai există un aspect neglijat la noi: feng shui-ul mormintelor. În această ştiinţă, sunt foarte importanţi strămoşii, energia lor este valoroasă pentru destinul urmaşilor. La noi, din păcate, se face o mare greşeală: după şapte ani, osemintele se scot şi toată energia care ar trebui să ne susţină se împrăştie.
Fantastic, nu-mi închipuiam aşa ceva!
Da, este adevărat! Tocmai de aceea m-am necăjit, pe lângă altele, în ce privește Roşia Montană, unde s-a pus problema mutării unor cimitire. Ar fi un dezastru energetic, pe lângă alte catastrofe.
Cu busola pe care o ţii cu atâta drag în mână, se fac toate aceste calcule feng shui?
Da, fără ea nu se poate! (Zâmbește) Cu ajutorul ei, se identifică zonele negative, pentru a putea fi aplicate remediile. Dar să fie clar: dacă muţi patul de pe zona negativă nu înseamnă că, dacă eşti bolnav, automat te vindeci, ci se vor ivi oportunităţile să se întâmple asta – vei găsi un doctor bun, o medicaţie folositoare, un tratament naturist care să funcţioneze. Prin feng shui, ajungi să ai acces la informaţia corectă. Cei care nu au posibilitatea să consulte un specialist trebuie să înveţe „să-şi simtă“ casa, zonele în care le este bine și cele în care nu le e. Și să-și petreacă mai mult timp în zonele care îi încarcă pozitiv. Dacă simţi nevoia să dormi în sufragerie, foarte bine, dormi acolo!
Este adevărat că patul trebuie orientat spre nord şi nu se așază în faţa oglinzii?
Patul trebuie pus pe o energie bună, care se află în urma unor măsurători. Nu contează dacă e la peretele dinspre toaletă – acestea sunt scorneli. Povestea cu oglinda are însă un strop de adevăr în ea, pentru că intervin noţiunile yin şi yang. Există bine şi rău, urât şi frumos, materie şi antimaterie. Oglinda este un element pasiv (yin). Ea atrage imaginile. Noi, când dormim, suntem pasivi, adică tot yin. În timpul zilei, suntem yang, activi. Așadar, pe timpul nopţii, dacă ne reflectă o oglindă, se creează un surplus de yin, un dezechilibru. Şi, se ştie, din punct de vedere medical, excesul de yin aduce boală. Așadar, oglinda trebuie așezată în altă parte sau acoperită. Ori mutat patul din faţa ei.
Animalele de casă au o influenţă din punct de vedere feng shui?
Animalele care se perindă prin toată casa, precum pisicile şi căţeii, nu au absolut nici o influenţă. Cele care stau într-un loc, cum sunt hamsterii sau peştii în acvariu, influenţează şi activează energia bună sau rea din acel loc. Aşadar, dacă observăm că nu ne e bine, trebuie să schimbăm locul în care ţinem cuşca sau acvariul.
La cursuri lucrezi şi cu copii, din câte am înţeles.
E un proiect unic în lume, l-am prezentat la Congresul Internațional de Feng Shui de anul trecut: le predau copiilor. Nu s-a mai făcut aşa ceva până acum, fiindcă se consideră că un copil nu poate asimila astfel de informaţii complexe. Lucrez cu copii cu vârste între 10 şi 19 ani şi mulţi sunt mai receptivi decât adulţii. Sunt extraordinari!
Ți-a mărturisit cineva ori vreun cursant că i s-a schimbat total viaţa datorită remediilor feng shui?
Da. Au fost cazuri în care oameni foarte bolnavi s-au însănătoşit, femei care nu reuşeau să aibă copii au rămas însărcinate. Dar nu este la fel pentru toţi, totul se întâmplă şi în funcţie de destinul personal al fiecăruia. De aceea, se fac în paralel calcule feng shui, dar și de astrologie chineză. Oricum, când apelezi la feng shui trebuie să-ţi doreşti cu adevărat să-ți schimbi viaţa şi să fii pregătit pentru aceste transformări.
Articol preluat din ediția de aprilie 2014 a revistei Femeia.
Text: Alina Grozea
Foto: Vlad Stănescu.
Coafură: Laurent Tourette
Machiaj: Mirela Vescan