Părea că viaţa ei s-a terminat. Dar nu a fost deloc aşa.
Un vis de adolescentă a fost întrerupt tocmai când era mai frumos. O viaţă care nu mai merita trăită? O femeie fără niciun viitor? Nicidecum. Cu suferinţe, frustrări, prejudecăţi, dar şi oameni buni şi multă dragoste, visul s-a împlinit. Un pic atipic…
Magda Coman e frumoasă – o frumuseţe suavă, discretă –, are 30 de ani de viaţă şi nouă în scaunul cu rotile. Este fotomodel de la 16 ani, iar de atunci îşi câştigă singură existenţa. În 2005, când era în plină ascensiune în carieră, a avut un stupid accident de maşină în urmă căruia a rămas paralizată de la brâu în jos. Părea că viaţa s-a terminat. Dar nu a fost deloc aşa. Viața în scaun cu rotile avea să-i ofere provocări, dar și miracole.
Accidentul
Înainte de accident era manechin și fotomodel, câştigându-şi independenţa financiară încă de la 16 ani. Contracte erau și aici, şi în străinătate, iar viitorul părea cât se poate de roz. Şi a venit accidentul. Brutal, ca un blestem, fără ca ea să aibă nicio vină. Lumea s-a întors pe dos. A aflat că nu va mai merge niciodată şi nu i-a venit să creadă. O vreme, a fost paralizată nu numai de la brâu în jos, ci şi psihic. Pur şi simplu nu putea înţelege cum își va petrece viaţa în căruciorul cu rotile. „Nu-mi place să vorbesc prea mult despre accident. Încă sunt răni nevindecate, pe care le voi purta cu mine probabil toată viaţa. Nu vreau să acuz, să-l condamn pe cel din vina căruia sunt în cărucior, prefer să iert.“ Şi a iertat. Aşa a scăpat de obsesia întrebării ,,de ce a trebuit să mi se întâmple mie“.
Spitalul
Asta nu a fost tot. Un an şi jumătate după accident, stat prin spitale, repetând o dată şi încă o dată operaţiile, din cauza unor instrumente insuficient sterilizate. A contractat un stafilococ auriu, iar asta era s-o doboare cu totul. „A fost o perioadă grea, dar pot spune că acolo, printre atâţia oameni bolnavi, m-am remodelat ca om. Am învăţat să empatizez cu cei în suferinţă, să apreciez cât de importantă este sănătatea când o avem şi cât de repede o poţi pierde.“
Citește și: Nicoleta Turcu, voluntar pe ambulanță
Salvatorul
S-a numit Lucian Negoiţă, psiholog, tetraplegic, ţintuit şi el în scaun cu rotile. El i-a refăcut echilibrul psihic, a scos-o din acel nefericit „de ce eu?“ El şi optimismul lui debordant şi faptul că avea, în condiţiile acelea, o viaţă cât se poate de normală. „L-am cunoscut într-un stagiu la Fundaţia Motivation. Îmi aduc aminte cum îi încuraja pe toţi aflaţi în căruţ că viaţa este frumoasă și trebuie trăita indiferent de situaţia în care te afli. El este omul pe care nu-l pot uita şi datorită lui azi le pot fi şi eu de ajutor la rândul meu altor oameni“, pentru că Magda s-a hotărât, după ce l-a cunoscut pe Lucian, să urmeze psihologia. A făcut-o și a absolvit, în ideea de a ajunge într-o zi să-i ajute pe alţii aflaţi în aceeaşi situaţie, iar asta face acum.
Copila
Înainte de a pleca în Germania, l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină partener de viață (acum, fost soț). S-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni, iar amiciţia lor s-a transformat, firesc, în dragoste. S-au căsătorit şi au avut o fetiţă, Rahela. Şi cu copila a fost greu. Nu din punctul de vedere al sarcinii, ci pentru că a găsit cu greu un medic care să înţeleagă că Magda e o femeie cât se poate de normală, care şi-a dorit din tot sufletul un copil. Până la urmă, a găsit medicul potrivit. De atunci însă, a fost privită de multe ori, prin spitalele noastre, ca o inconştientă care abia poate avea grijă de ea darămite de un copil… A depăşit de fiecare dată situaţia, iar Rahela are acum cinci ani. „Viaţa mea este la fel ca a oricărui om, cu bucurii cu tristeţi. Am singură grijă de fetiţa mea de când s-a născut. Acum avem o perioadă grea, pentru că sunt în proces de divorţ şi mă lupt pentru custodia ei. Este o nouă etapă dureroasă din viaţa mea, pe care cu siguranţă o voi trece fără a dramatiza şi a face telenovele în presă. Prefer să fie un subiect ţinut la distanţă, pentru că vreau ca fetiţa mea să simtă că are o mamă puternică, o femeie care o să fie mereu lângă ea şi care o iubeşte enorm.“
Citește și: Afacere cu fluturi
Schimbările
Pe Magda a schimbat-o scaunul cu rotile. Dar nu în sensul acela ciudos, pe care oamenii normali îl bănuiesc în spatele liniştii celor cu dizabilităţi. „Am învăţat să iubesc mult mai profund, să mă bucur de lucruri mici, pe care probabil înainte le treceam cu vederea, să-mi trăiesc viaţa ca şi cum ar fi ultima zi. Şi să-mi urmez visurile indiferent cât de greu ar fi să mă ridic ori de câte ori cad şi să am puterea de a răzbate. Am învăţat să am mai multă răbdare, să înţeleg oamenii chiar şi atunci când sunt criticată şi să fiu alături de ei. Să cred că omul are în el puterea de a schimba lumea.“ Accidentul i-a schimbat şi pe cei din jurul ei: familia a trebuit să se reacomodeze cu noua ei situaţie, prietenii au fost nevoiți să înţeleagă. Iar cei mai mulţi nu au înţeles. S-au îndepărtat unul câte unul. „Am reuşit să cunosc oameni noi, minunaţi, care îmi fac în fiecare zi o bucurie.“
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.37/2014
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Foto: Radu Vintilescu