Gabriela Alexandrescu: Mereu în slujba copiilor

Gabriela Alexandrescu este președintele executiv al organizației Salvați Copiii și dezvoltă servicii pentru cei mici de nu mai puțin de 27 de ani. Nu poate concepe viața fără activitatea în slujba copiilor.

Protecția împotriva violenței domestice, asistența de urgență, prevenirea abandonului școlar, educația de calitate, dreptul la viață și la sănătate nu mai sunt de mult utopii pentru Gabriela Alexandrescu, care a reușit alături de echipa sa să implementeze în România servicii în acest sens, în ciuda tuturor obstacolelor financiare sau birocratice. Cine este ea? O femeie suficient de puternică pentru a avea curajul să-și dedice întreaga viață copiilor neajutorați.

Cum v-ați descrie în câteva cuvinte?

Sunt un om destul de planificat, care, mai ales atunci când vede copii și nedreptăți, găsește posibilități să ajute. Pentru asta, am norocul de a fi înconjurată de oameni fantastici, specialiști care știu mai multe decât mine, iar împreună putem să armonizăm toată cunoașterea și experiența în favoarea copiilor. Nu știu dacă sunt un foarte bun organizator, dar întotdeauna s-au legat lucrurile. Funcționez bine în perioade de criză și am o rezistență nativă la efort și în chestiuni dificile. Evident, întotdeauna e loc de mai bine. Însă, oricum, cred că alții ar trebui să vorbească despre mine.

De ce ați ales Salvați Copiii? Cum s-au întâlnit drumurile dvs. cu ale organizației?

În toamna anului 1991, eu fiind absolventă la Planificare și Cibernetică economică, lucram în domeniu. În acea perioadă, toate întreprinderile de stat erau în reorganizare. Atmosfera era dificilă, angajații – concediați. Chiar atunci, o prietenă mi-a spus că a găsit un anunț pentru un post de director economic la o organizație neguvernamentală. Pe-atunci nici nu știam ce este un ONG. Era vorba de Salvați Copiii și am mers la interviu. Așa am ajuns să fiu selectată. În aceeași perioadă, am mai avut o posibilitate: să merg ca inspector bancar la Bancorex. Am avut de ales între cele două.

Cum ați ales calea?

Era perioada în care vedeam la televizor toate acele orori din casele de copii și eu am fost foarte răvășită de faptul că niște adulți care ar trebui să aibă grijă de ei îi maltratează. De aici a venit și decizia pe care am luat-o. Cred că stă în firea mea să merg pe drumurile acestea mai puțin bătătorite. Încă de atunci, voiam, împreună cu colegii mei, să atingem cât mai multe zone, deoarece nedreptatea față de copii era imensă: de la situația copiilor din orfelinate la cei cu HIV abandonați în spitale, la copiii străzii, la violența asupra copiilor. Erau foarte multe probleme și de aceea cred că nici nu am reușit să intrăm într-o rutină.

Cum depășiți obstacolele? De unde atâta ambiție?

De la acești copii vin ambiția, energia și motivația. Nu poți sta deoparte când vezi că mor copii în maternități, că nu sunt echipamente sau servicii care pot preveni asemenea lucruri, când vezi copii victime ale abuzului sexual sau care trăiesc adevărate drame pentru că rămân fără protecția părinților. Văzându-i, întâlnindu-i, îți dai seama că nu are cine să-i ajute și îmi asum eu acest rol, de a face proiecte care apoi să fie preluate și multiplicate de către autorități. E o responsabilitate asumată și poate de aceea este atât de puternică.

Care credeți că sunt cele mai importante lucruri din viața unui copil?

În primul rând dragoste, în al doilea rând dragoste, iar în al treilea rând dragoste. Dragostea manifestată, deschisă, încurajatoare și educativă este cea mai importantă în relația părinte-copil. Așa, copilul se va dezvolta armonios, cu stimă de sine, va fi neînfricat, orientat. Ar trebui ca părinții să-și iubească necondiționat copilul și întotdeauna când vin acasă de la serviciu să se pregătească pentru întâlnirea cu el așa cum se pregătesc pentru întâlnirile de business. Așa ar trebui să facă: să se pregătească pentru cea mai frumoasă întâlnirea a lor și să fie pregătiți să accepte dacă cel mic e într-o stare mai proastă, dacă e nervos sau agitat, dacă vrea să se joace sau să vorbească. Părințiilor ar trebui să nu li se mai pară că alte lucruri sunt mai importante decât copilul lor.

Când erați copil, ce vă doreați să deveniți?

Aș fi vrut să mă fac doctor. Am avut chiar și o tentativă în liceu. Am trecut de la matematică-informatică la chimie-biologie. Apoi, m-au luat niște prieteni, pe nepregătite, să-mi arate sala de autopsie de la Medicină. Am avut o respingere și o reținere, am zis că nu e pentru mine. Iar în următorul an, m-am mutat înapoi la profilul real. Dar mi-ar fi plăcut. Azi mă uit cu mult respect și admirație la doctorii care fac minuni, în special la cei de la neonatologie, cu care interacționez des.

Aveți regrete?

Nu trebuie să trăiești cu regrete. Trebuie să-ți găsești scopul și calea. Scopul meu a fost să fac bine și așa am ajuns la Salvați Copiii. E o variantă onorantă și plină de satisfacții! Mă bucur că am ales acest drum.

Cui i-ați mulțumi pentru ceea ce sunteți azi?

Sunt multe persoane cărora ar trebui să le mulțumesc. În afară de părinți și profesori, fiului meu, pentru că datorită lui mi-a crescut din nou credința că copiii au o justețe, dreptate, claritate și sinceritate care, dacă reușești să ajungi la ele, te ajută foarte mult în a stabili niște obiective. Andrei-Costin a fost genul de copil foarte ferm în ceea ce vrea. S-a implicat mult și ca voluntar în asociația noastră și mi-a dat un feedback clar despre noi, dar și despre generația lui. A fost cel care mi-a adus foarte aproape scopul și prioritățile acestei noi generații.

Se spune că în fiecare adult există un copil. Ce-și dorește cel mai mult copilul din sufletul dvs.?

În primul rând, mi-ar plăcea să fie liniște și pace. Să nu mai moară copii în războaie, să nu trebuiască să traverseze mările ca să se refugieze. Mi-ar plăcea să avem parte de armonie și, chiar dacă mai sunt conflicte, măcar ele să nu-i afecteze pe copii și educația lor, așa cum se întâmplă azi. Mi-aș dori și o țară mai bună, din care să nu mai lipsească nimic. Copilul din mine își dorește investiții ample (râde).

Ce înseamnă succesul?

Adevăratul succes, pentru mine, este al Simonei Halep. Sau să descoperi ceva lucrând în cercetare. Sau să iei un premiu fantastic pentru literatură. Acești oameni care sunt pe treptele acelea sunt de succes.

În rest, succesul e destul de simplu, relativ și efemer: să fii liniștit cu tine, să-i apreciezi pe cei din jurul tău oricum ar fi ei, să încerci, pe lângă ce faci tu de obicei, să faci și un gest frumos pentru cineva, să-i faci pe oamenii din jur, oricând ai ocazia, să se bucure un pic mai mult de viață.

Cum definiți o zi de relaxare?

Nu sunt multe zile libere, dar am mai multe variante pentru ele. Prima, să mă bucur de ai mei. Am o soră care are două fete și patru nepoți. Apoi mai sunt și copiii finilor. Cel mai frumos e că merg cu toți cei mici la film, apoi la restaurant. Mă relaxează foarte mult să stau cu ei.

O altă variantă e să mă uit la filme unul după altul. Mă uit la lista de la Globurile de Aur și încep și le văd pe toate. În alte zile, mă întâlnesc cu prietenele mele. Îmi plac lucrurile simple.

Ce pasiuni aveți? Gătiți, citiți, pictați?

Îmi place să fac sport. Mă duc la pilates, la cardio și la tonificare. Muzica e o altă pasiune, dar nu o cânt eu (râde). Mi-ar plăcea să pictez, dar poate mai târziu.

Implicarea Salvați Copiii

Organizația neguvernamentală a implicat în acțiunile sale 236.000 de copii, 53.000 de specialiști și 2.900 de părinți, potrivit raportului din 2017. Doar în 2017 Salvați Copiii a dotat 37 de maternități din 31 de localități, salvând viața a mii de copii. Astfel, din 2012 nu a mai fost înregistrat nici un caz de mortalitate infantilă în comunitățile defavorizate incluse în program.

Programul „Școală după Școală” se adresează copiilor în risc de abandon școlar şi părinților acestora, proveniţi din categorii defavorizate. Dintre beneficiari, un procent covârșitor de 96% din copii au promovat anul școlar.

În plus, organizația dezvoltă programe de sprijin și protecție pentru copiii ai căror părinți muncesc în străinătate ori sunt victime ale hărțuirii ori violenței de orice tip.