Esti aici
Femeia.ro > Carieră > Mălina Ana Chirea promovează bucuria la Institutul pentru Fericire

Mălina Ana Chirea promovează bucuria la Institutul pentru Fericire

Crede cu tărie că schimbarea modului de gândire și aplicarea psihologiei pozitive în viața de zi cu zi, adică accentul pus pe calitățile omului și nu pe defecte aduce îmbunătățiri în toate aspectele vieții. Ea este Mălina Ana Chirea și promovează fericirea la Institutul pentru Fericire.

Mălina este jovială și recunoaște că a atins fericirea. Pe o scară de la unu la zece, nivelul de fericire al Mălinei se situează la opt. „10 este iluminarea, acolo încă nu am ajuns, dar poate am noroc.“ Când era mică, visa să ajungă scriitoare sau cântăreață, apoi și-a dorit să fie avocat pentru că îi plăcea dreptatea, dar și veterinar pentru că îi plăceau animalele. Până la urmă, a ajuns profesoară de engleză, inspirată fiind de doamna care preda cu pasiune engleza în școală. Însă sistemul de educație tradițional rigid a dezamăgit-o și și-a propus să-l schimbe într-o zi. Dar, până să facă asta, Mălina a parcurs mai multe domenii de activitate, de la cel muzical la media, la tehnologie.

„Prima oară mi-a venit ideea înființării Asociației pentru Fericire vizionând documentarul «Happy» în 2012. A fost un film inspirațional și ceva din mine a spus: «Asta e soluția!» La acea vreme, făceam dezvoltare personală de cinci ani și eram obosită de faptul că în terapie, coaching, workshopuri sau în cărți se vorbea despre cum să-ți rezolvi o problemă, în general despre ceva care este în neregulă. Am simțit că lipsește ceva: «Cum ajung la plus dacă vorbim tot timpul despre minus?» Documentarul pune accent pe psihologia pozitivă, fericire, stare de bine și cum putem să ajungem acolo.“ După vizionarea documentarului, Mălinei i s-a deschis un întreg univers.

În 2013, Mălina a creat Institutul pentru Fericire și oferă programe educaționale bazate pe înțelegerea de sine, cultivarea compasiunii și creșterea stimei de sine, mai ales că „românii au foarte multe de învățat la capitolul fericire“. În prezent, institutul colaborează cu oameni din zece orașe din țară.

„M-am documentat și am avut foarte multe de învățat despre metodele psihologiei pozitive, NLP, timeline healing și antreprenoriat. A fost prima mea inițiativă antreprenorială pe cont propriu. Soțul meu este partener în asociație, însă el nu intervine la nivel de management decât foarte rar. El se ocupă de partea grafică. Rolul lui a fost diferit.“

Fericirea este în noi

Fericirea nu are o rețetă sigură care se aplică tuturor. Fericirea este personalizată, trebuie să înțelegem că noi suntem responsabili de gândurile și acțiunile noastre. Trebuie să învățăm să ne acceptăm, să ne recunoaștem punctele forte și să ne dorim să evoluăm. Cum îi ajută pe oameni psihologia pozitivă? În primul rând, îi face fericiți, iar „oamenii fericiți au o atitudine mult mai bună de prevenție, sunt comunicatori mai buni, au relații bune cu cei din jur, nu au probleme de sănătate, au joburi stabile. Au un echilibru interior și o atitudine pozitive“. Mălina este un astfel de exemplu, a „crescut“ în toate aspectele vieții. „Comunic mai bine cu oamenii, sunt mai confortabilă cu ideea că pot să greșesc și am învățat că timpul este un partener foarte bun și trebuie să-l lăsăm să-și facă rostul. Este cel mai intensiv curs de dezvoltare personală pe care l-am făcut. Este dificil pentru că îți zguduie toate limitările, te provoacă foarte mult. Și rolul meu de viitoare mamă s-a îmbunătățit foarte mult față de ce aș fi fost fără rolul în antreprenoriat. Și, cel mai important, relația mea cu mine s-a îmbunătățit.“

Am aflat că Mălina este o inspirație pentru oamenii din jur. „Soțul mi-a spus că l-am inspirat cu atitudinea mea antreprenorială, iar pe fratele și pe părinții mei i-am inspirat cu atitudinea pozitivă.“

Obstacolele, cei mai buni profesori

Obstacolele declanșează procesele de creștere prin care trecem, iar Mălina nu a fost ocolită de ele. În calea fericirii a stat obstacolul financiar. Până să ajungă să ofere programe de dezvoltare personală, a lucrat pe salarii mici și au fost momente când nu avea bani pentru chirie. „Nu cred că banii sunt scopul vieții, așa că m-am descurcat. Nu a fost ușor, dar a meritat fiecare secundă“, ne mărturisește ea.

Un alt obstacol a fost cel al prejudecăților de tipul „prea tânără, femeie în postura de antreprenor, prea nepregătită. Am depășit multe temeri referitoare la ce pot să fac, la cât de mult am de învățat“. Un alt obstacol de care Mălina s-a lovit a fost cel al propriei minți. „Aici a fost cel mai mult de lucrat și încă lucrez la el. Nu credeam despre mine că sunt suficient de bună. Aici am lucrat în mod susținut, aproape obsesiv, ani de zile: coaching, terapie, ateliere de lucru, cărți, documentare, discuții de ore întregi, toți prietenii mei sunt pasionați de dezvoltare personală. Iar cercetarea mea interioară încă se desfășoară zilnic. Este o plăcere să mă «văd» înainte și după. Sunt tare mândră de mine pentru rezultatele pe care le-am obținut aici. Și mă bucur că trăiesc într-o perioadă în care am ocazia să studiez psihologia umană și în care am atâtea tehnici și resurse la îndemână.“

Puncte de reper

Drumul către antreprenoriat a fost solicitant, dar obiectivul Mălinei a fost să se simtă bine cu ceea ce face, să se îmbogățească emoțional și să facă ceva care să rămână. „Nefiind puncte de reper, noi practic construim drumul pentru copiii noștri, care vor avea un altfel de scenariu de viață datorită eforturilor pe care le facem noi acum.“

În câteva luni, Mălina va deveni mămica unui băiețel. Așa am aflat ce așteptări are ca părinte. „Așteptarea mea va fi ca el să-și trăiască viața așa cum consideră, care poate să implice și momente de fericire și nefericire, poate să experimenteze. Îi voi spune că viața este produsul propriilor noastre acțiuni.“

 

Articol preluat din ediția de aprilie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Roxana Achim

Sursa foto: Radu Vintilescu

Comments

comments

Lasă un răspuns