Esti aici
Femeia.ro > Carieră > Iulia Gorneanu, în veșmintele Reginei

Iulia Gorneanu, în veșmintele Reginei

O apariție frapantă pe străzile Bucureștilor, Iulia Gorneanu atrage privirile prin aerul retro, precum și prin veșmintele potrivite într-un mod cu totul aparte.

Firavă, mititică, ai zice că ­trece mai degrabă neobservată, Iulia te face să întorci ­capul după ea. Și, mai ales, te face să vrei să afli ce se ascunde după privirea melancolic-misterioasă, în spatele aerului visător.

La fel ca mama

Iulia Gorneanu e dintr-un sat din Țara Făgărașului, Viștea de sus, a făcut ­liceul în Ploiești, după care, pe urmele ­mamei, Literele (română-spaniolă) în București. A rămas câțiva ani în ­mediul academic ca asistent universitar. A lucrat după aceea, ani buni, în ambasadele Peru și Ecuador la București, a scris la Jurnalul Națio­nal, apoi a devenit director artistic al ­Galeriei de Artă Contemporană și ­Design Galateca. Are peste 40 de ani, iar când povestește de tradi­ții, folclor și Regină, ochii mari și albaștri strălucesc de entuziasm. Primul gând care mi-a venit în cap când ne-am întâlnit la o cafea a fost să o întreb, abrupt, despre stilul vestimentar aparte: o faci ca să atragi atenția? „În niciun caz. Pur și simplu așa mă îmbrac eu, integrez elemente vechi țărănești sau accesorii vintage în ținutele mele urbane. Așa au început, de fapt, și colec­țiile mele. Dintotdeauna m-am raportat la modă într-un fel personal. Sper că o fac cu discreție.“ Și totuși a început de undeva. „De la mama. De la ea a venit pasiunea pentru filologie, de la ea a venit și stilul. Așa cum ea a venit în București, la facultate, îmbrăcată în blugi și ie, la fel am venit și eu, la aceeași facultate, în aceeași costuma­ție, cu iile mamei adică.
Așa mă simțeam, cred, protejată, în noua postură, în orașul cel mare.“

Colecția mea, șifonierul meu

Așa a început nu numai un stil de viață, ci și o carieră. În timpul liber, cea mai relaxantă activitate era scotocitul prin târgurile de vechituri sau cele cu specific țărănesc, organizate relativ des la MȚR sau Muzeul Satului. „Până la urmă, colecția mea de lucruri vechi este chiar șifonierul meu.“ Cu vremea, a descoperit că felul ei de a se îmbrăca ar putea avea un nume: stilul Regina Maria.

Ce înseamnă stilul Regina Maria

„În primul rând, spune Iulia Gor­neanu, trebuie recunoscut și declarat faptul că există un «stil Regina Maria» așa cum există un «stil victorian». ­Purtând elemente din vestimentația țărănească, în combinații îndrăznețe și rafinate, uneori chiar costume ­complete, Regina Maria a influențat doamnele din epocă, declanșând o adevărată modă a iei. Și nu a fost ­simplu, în condițiile în care femeile de la oraș priveau mai degrabă spre Paris decât spre satele noastre. Acum, odată cu explozia generată de comunitatea online La Blouse Roumaine, ia s-a poziționat într-un context ce depășește cu mult limitele unei simple piese vestimen­tare, iar imaginea ­Reginei Maria a redevenit un reper. Mi-am dat seama că și eu am fost ­inspirată de ea. Și m-am ­decis să lupt pentru acest stil.“ Iulia a avut numeroase expoziții și campanii, a apărut în public purtând paftale, maramă de borangic, a pledat pentru recunoaș­terea rafinamentului și valorii designului colectiv. În primăvara care
a trecut, împreună cu colecționarii ­Oana Crețu și Adrian Silvan Ionescu, a organizat o expoziție, o poveste despre grație, stil și importanța detaliului, ­care a reușit să atragă, pe lângă atenția sporită a presei, câteva mii de vizitatori. Expoziția s-a numit Eleganță și tradiție în moda feminină. De la Belle Epoque la Interbelic. A fost deschisă timp de trei luni la Muzeul Național Cotroceni și fost dedicată Reginei ­Maria a României.

Îndrăgostită de folclor

Nu a existat un moment anume când folclorul și tradițiile i-au intrat în suflet. În copilărie, când se ducea la țară, se simțea ca în tărâmul fermecat din povești. Mai târziu, studentă fiind, cursul preferat a fost cel de folclor. Dar lovitura de grație, să spunem astfel, i-a fost dată în timpul incursiunilor și cercetărilor de teren, pe care le-a făcut alături de Grigore Leșe, pentru emisunile acestuia. De altfel, între cei doi a fost o legătură mult mai profundă și poate de aici și deschiderea Iuliei pentru pasiunea lui Grigore. „Faptul că am mers pe drum cu Leșe mai bine de 15 ani a însemnat pentru mine conectarea cu muzicile importante de sorginte orală ale lumii, despre care, altfel, probabil nici n-aș fi aflat. În plus, am cunoscut o Românie ­profundă, ascunsă, fabuloasă, o inimă mare și aleasă ale cărei bătăi sunt tot mai slabe și care are nevoie de fiecare dintre noi, acum.“

Capitală în Maramureș

Iulia este implicată acum în proiectul Baia Mare ‒ Capitală Europeană a Culturii, făcând parte dintr-o echipă coordonată de Vlad Tăușance.
În paralel cu acest proiect care-și ­do­reș­te ca Baia Mare, capitala maramure­șeană, să devină în 2021 și capitala culturală a României, lucrează și la proiectul Heritage ‒ Days of Fashion and Anthropology.

Veșmânt regal

Ia a inspirat marii pictori și ­de­signeri ai lumii precum Henri Ma­tisse, Yves Saint Laurent, Jean Paul Gaultier, Oscar de la Renta, Tom Ford și a fost purtată de ce­le­brități precum Sophia Loren, ­Brigitte Bardot, Dalida, Virna Lisi, Ali MacGraw, Raquel Welch, Jen­nifer Garner, Kate Moss, Kourtney Kardashian și câte altele.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr31/04.08.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns