Esti aici
Femeia.ro > Carieră > Liza Panait: Modă cu tradiție

Liza Panait: Modă cu tradiție

Moşteneşte atât dragostea pentru haine, cât și ochii verzi ca smaraldul de la bunica. Se trage din Bucovina, ținutul binecuvântat unde cerul pare mai aproape de oameni. Nu e de mirare că de acolo își ia și azi inspirația. Cea mai recentă colecție, Zestrea sau Albastru de Voroneț, îmbină croiuri moderne cu stiluri care se pierd în vreme, pentru a crea o poveste la modă.

E îmbrăcată într-o rochie neagră care urmărește linia corpului, cu broderie în albastru și roșu, din colecția lansată toamna aceasta, pentru care a organizat o ședință foto la Muzeul Satului. Muze i-au fost actrițele Maia Morgenstern și Manuela Hărăbor, care au purtat cojoace cu împletituri de inspirație folclorică, dar și nepoțica Lizei, Ioana, și fiica cea mică a creatoarei, Maria. Toate au susținut-o în dorința ei de a perpetua tradiția cu ajutorul hainelor, de a învăța generațiile de femei cum se păstrează o zestre, cum se reinterpretează și se transmite mai departe.

Prima autorizație de producție din sectorul 2

O recunoști  ușor din marea de designeri români – Liza a fost mereu o prezență atipică. O femeie minionă, care-și păstrează de ani buni același păr lung, lucios, drept, negru ca abanosul, fie despărțit printr-o cărare pe mijloc și strâns simplu într-o coadă la spate, fie lăsat să cadă liber pe umeri. Tenul măsliniu și ochii de un verde ca marea pe furtună, dar și cerceii colorați, supradimensionați îi conferă Lizei un aspect mai degrabă sud-american decât bucovinean. Însă tocmai acest contrast între înfățișarea ei exotică și dragostea pentru perpetuarea tradiției românești i-a asigurat succesul constant de 25 de ani încoace. „Înainte de Revoluție, până în decembrie 1989, am colaborat cu Fondul Plastic, unde vânzările erau mari, iar produsele mele – căutate. După evenimentele din acea iarnă, în februarie 1990, când legislația nu era foarte bine pusă la punct, în urma unui examen cu probă teoretică și practică la Primăria Generală a Capitalei susținut în fața unei comisii formate din specialiști, am obținut, conform Decretului 54, prima autorizație de producție din sectorul 2“, îmi spune Liza cu mândrie. Își amintește că implementarea capitalismului era atât de la început în vremurile acelea, încât funcționarii de la primărie nici nu înțelegeau foarte bine ce se vrea de la ei și ce acte să întocmească. Vântul schimbării nu a suflat doar peste România, ci și peste viața creatoarei de modă. După un mariaj care durase prea mult, în care nu s-a simțit niciodată respectată și prețuită cum ar fi trebuit, Liza și-a înfruntat soarta, a prins curaj și a înaintat actele de divorț. Devenise o femeie  singură, cu doi copii mici, cu tendințe de izolare de lumea înconjurătoare atunci când l-a întâlnit pe Viorel, și el ieșit dintr-o căsnicie nereușită și tatăl unei fetițe. „Fundația pe care s-a construit relația noastră este o frumoasă poveste de dragoste, care a început înainte de Revoluție și s-a oficializat în 1991, anul în care s-a născut și Casa Vili (o îngemănare a numelor noastre, Viorel și Liza), care mai târziu s-a transformat în brandul Liza Panait.“

Povești din dragoste pentru frumos

Ne-am întâlnit la atelierul ei din strada Tunari, situat în mijlocul forfotei bucureștene. Din spatele ferestrelor, în liniștea încăperilor nu răzbat decât razele soarelui, care cad, moale, pe materialele așezate pe masa de lucru a Lizei. Mătasea, borangicul, inul, catifeaua, dantela sunt texturile care fac ca lumea Lizei să prindă contur. „Atelierul este un spaţiu cu o energie foarte bună, un loc în care mă simt în conexiune cu valorile trecutului, cu mobilierul vechi, restaurat, care poartă în el o noblețe cum numai în acele timpuri putea fi creată“, îmi spune ea. Sunt curioasă să aflu ce o inspiră, cum își găsește liniștea și creativitatea, într-o lume tot mai în derivă, voit uniformizată. „Tendințele ciclice au intrat deja în ADN-ul meu după atâția ani de povești imaginate de dragostea mea pentru frumos și natură. Când creez, țin cont de legende despre marile iubiri ale omenirii, am în minte epocile fabuloase și felul în care s-au transformat hainele odată cu ele, mă inspiră exotismul popoarelor nomade, țesăturile minunate din locuri și timpuri diferite, tot ce înseamnă artă și valoare.“

Haine pentru femei reale

Întotdeauna mi-a plăcut la ea faptul că piesele sale vestimentare celebrează femeia așa cum este ea structurată în realitate. „Creez haine prin care încerc să le transform presupusele defecte în adevărate atuuri. Femeile pentru care creez au personalitate puternică, ele conștientizează că sunt unice, așa cum ar trebui să se simtă fiecare dintre noi. Ele înțeleg că, din fericire, suntem diferite și își doresc să exprime acest lucru și prin felul în care se îmbracă, pentru că nu formele, ci stilul e cel care contează cu adevărat.“

Cea mai recentă colecție își trage numele din Bucovina natală. „Ideea nu a trebuit să vină, ea a existat întotdeauna în mine. De ce Albastru de Voroneț? M-am gândit la unicitatea acestei culori fabuloase și pline de mister. În colecție se regăsesc cojoace brodate şi pictate manual, rochii tricotate hand-made, genți ornate cu broderii sau pe care pensula a poposit cu măiestrie. Colecţia de bijuterii este și ea, în mod firesc, de inspiraţie populară.“ Rochia de mireasă care a încununat colecția este confecționată din broderie veche de peste 80 de ani, cusută manual, cu motive tradiționale în culori puternice, contrastante. Liza a combinat broderia de mână cu o dantelă specială, în tonuri de auriu patinat, și cu nuanța-vedetă, albastrul de Voroneț.

9 întrebări pentru creatoare

Ce ne recomanzi: să fim la modă sau să purtăm ce ne vine bine?

Și una, și alta.

Ce părere ai de hainele de designer foarte scumpe?

Nu există haine scumpe, există altfel de haine. Dacă este o creație care implică imaginație, creativitate și multe ore de muncă, prețul nu are cum să fie mic.

Ce compromisuri nu ai face niciodată în meseria ta?

Nu aș copia după ideile altora, nu aș folosi materiale de slabă calitate. Nu fac compromisuri niciodată.

Ce simți când creezi?

Am senzația că se face un transfer dinspre visele mele către o frumoasă realitate.

Care crezi că ar trebui să fie relația femeilor cu moda?

Una apropiată și neîntreruptă nu face decât să avantajeze.

Știu tinerii să se îmbrace?

La fel ca în cazul celor mai puțin tineri, unii da, alții nu.

Unde o să vă petreceți sărbătorile de iarnă?

Sunt mulți ani de când petrecem sărbătorile într-o locație minunată, la Popasul Bucovina din Sucevița, aproape de mănăstirea cu același nume.

Cum îți umpli timpul liber?

Cu vacanțe în cele mai frumoase locuri din țară și de afară. Apoi, îmi place să citesc o carte bună, să văd un film sau un documentar interesant. Mergem cu plăcere cu toții la spectacole de teatru sau la musicaluri.

În familia voastră au crescut patru copii. Cât de greu a fost?

Cea mai mare, Nicoleta, are 37 de ani, Anita are 29, Alexandru 27, iar Maria 17. Moștenitoarea pasiunii pentru modă ar putea fi Maria, care dă semne că este atrasă de acest domeniu. Niciodată nu a fost vorba de copiii mei sau ai soțului meu, ci de copiii noștri. Suntem o familie unită și fericită.

Articol preluat din ediția de ianuarie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Sursa foto: Vlad Stănescu

Comments

comments

Lasă un răspuns