De mai bine de 20 de ani, niște „vizionari“ predică periodic moartea cărții tipărite, cu o înverșunare demnă de o cauză mai bună. Și cu aceeași înverșunare cartea, susținută de specialiști împătimiți, dar și de cititori devotați, pare zi de zi tot mai hotărâtă să reziste.
A absolvit Facultatea de Filosofie, iar cartea a fost cea care i-a dat sens vieții. Este director editorial al Editurii Trei și se poate spune că este de profesie cititor. Unul avizat, care decide cu ochiul său experimentat ce ajunge la public. Iar la noi, cititorii de rând, au ajuns numai cărți una și una, ale unor autori români și străini, pentru adulți, dar și pentru copii. În cele ce urmează, Magdalena Mărculescu se deschide ca o carte.
Cine sunteți dvs., doamna Magdalena Mărculescu? Cum v-ați descrie personal și profesional în câteva rânduri?
Sunt o femeie ambițioasă, am ales mereu să fac lucrurile care m-au pasionat, drept care am căutat să iau decizii în funcție de ce am simțit că mi se potrivește cel mai bine. De asemenea, am crezut întotdeauna și continui să cred că în viață cea mai mare valoarea ți-o poate aduce munca, iar fericirea înseamnă să stai alături de oameni care te lasă să devii tu însăți. Am o fată de 18 ani, care se pregătește să plece la facultate, fiecare clipă a copilăriei ei mi s-a părut un dar, iar acum mă pregătesc sufletește să trăiesc frumos „desprinderea” ei de familie. Profesional, am avut norocul să descopăr una dintre cele mai frumoase meserii din lume, drept care mă trezesc în fiecare dimineață cu bucuria că munca mea are un sens atât pentru mine, cât și pentru alții.
Sunteți director editorial al Grupului Editorial Trei. Ce faceți, mai exact, pe înțelesul tuturor?
A fi publisher înseamnă a citi manuscrise și a decide ce vrei să publici. A lucra cu autori, a promova cărțile publicate, adică a încerca să-i convingi pe cititori de ce titlurile pe care le oferi tu, ca editor, sunt interesante, importante, unice. Dar, mai înainte de toate, pentru a alege e necesar să ai o strategie, adică un plan editorial, care – în cazul Grupului editorial Trei ‒ este structurat pe colecții de carte (de literatură, de psihologie, cărți pentru copii, istorie etc.). Am început munca editorială în anii ’90 de la zero și, alături de partenerii mei de proiect, profesorul Vasile Dem Zamfirescu și Silviu Dragomir, am construit treptat, pe parcursul a 25 de ani, un grup editorial format din trei componente, TREI, PANDORA M și LIFESTYLE, în care publicăm anual peste 200 de titluri.
Dintotdeauna v-ați dorit să lucrați într-o editură? Ce vă doreați pe când erați adolescentă?
Dintotdeauna am știut că vreau să am de-a face cu cărțile, după cum de copil m-a atras ideea de a face ceva important, care să aibă valoare în timp. Munca editorială am început-o după 25 de ani. Când eram în liceu, am descoperit filosofia și m-am îndrăgostit în modul cel mai intens de ea. A fost ca o revelație. Chestia asta se petrecea în perioada comunistă, iar eu sufeream pentru că, deși mi-aș fi dorit mult să o studiez, era o disciplină prea ideologizată. Faptul că Revoluția a avut loc exact la jumătatea clasei a XII-a a însemnat pentru mine o mare șansă: am lăsat baltă proiectul de a da admitere la Drept (alegere care nu simțeam că mi se potrivește cu adevărat) și m-am orientat spre ceea ce voiam. Am intrat la Facultatea de Filosofie cu sentimentul că sunt o norocoasă și că mă aflu acolo unde trebuie. Apoi, după ce am studiat doi ani la Paris, m-am întors la București și am început să predau la facultate. Retrospectiv, a fost o perioadă foarte bogată: predam, am devenit mamă, mi-am susținut teza de doctorat și apoi am început să lucrez cu tatăl meu la editura pe care el o crease în 1994, la Pandora M. Așa am descoperit cât de mult îmi place să aleg cărți, să decid ce ar merita tradus și publicat, să măsor semnificația activității mele în funcție de efectele pe care le produceau pe piață cărțile pe care decisesem să le public. După câțiva ani, am hotărât să mă implic și mai intens și m-am alăturat echipei de la Editura Trei. Am unit două proiecte, două ambiții, două pasiuni pentru a da naștere unei întreprinderi și mai ample, susținută de o echipă care avea să devină de-a lungul anilor din ce în ce mai puternică.
Dacă nu ați fi lucrat în acest domeniu, spre ce v-ați fi îndreptat?
Poate că aș fi rămas în învățământ. Dar, pentru că am o latură de aventurieră, am simțit întotdeauna că mi-ar fi plăcut să fiu jurnalist turistic. Una peste alta, cred că aș fi fost la fel de fericită cum sunt acum umblând prin lume și scriind.
Ce anume considerați că v-a ajutat cel mai mult în reușita dvs. profesională: educația primită, familia, ambiția și dorința personală, lecturile, studiile, oamenii întâlniți pe parcurs, anumiți profesori?
Într-o primă instanță, familia: de la părinți au venit orientarea spre un anumit tip de educație, valorizarea studiului, a cărților, ei mi-au oferit primul strat al sentimentului de încredere în viață.
Apoi, cred că dorința mea de a face ceva mi-a generat o energie foarte importantă: când eram mică, părinții mă duceau la spectacole, teatre, expoziții. De fiecare dată când mă impresiona ceva foarte mult ‒ protagonista dintr-un spectacol de balet, violonistul dintr-un concert etc. ‒, îmi doream să fiu ca ei și petreceam cel puțin o săptămână după aceea imaginând scenarii de a ajunge la nivelul lor de performanță.
După care a venit o perioadă lungă în care am simțit că viața este „mai mare” și „mai puternică” decât mine. Am încetat s–o mai controlez, să mai privesc doar la standardele pe care mi le fixasem cu o încăpățânare de adolescentă, am simțit nevoia să mă deschid către oameni, să înțeleg și alte modele de a fi: am cules din diverse experiențe de viață ceea ce m-a inspirat. Atunci mi-am dat seama că eram deja un om format, aveam un stil de muncă, aveam gusturi estetice și judecăți temeinice, mai important era să-mi câștig degajarea, să preiau exact ceea ce mi se părea demn de îmbrățișat de la oamenii pe care îi întâlneam, fără să mă încrâncenez, agățându-mă de valori absolute, fără să caut perfecțiunea în ceilalți sau să mi-o pretind mie.
Cum alegeți cărțile pe care le publicați? Care sunt principalele criterii?
Am în jurul meu o echipă de oameni inteligenți și inspirați cu care discut zilnic. Alegem cărțile în funcție de colecțiile editurii, ținând cont de ce ne-a plăcut (este un criteriu important când vine vorba de literatură) sau de temele pe care le considerăm interesante (important când este vorba de cărți nonfiction, fie că vorbim despre psihologie, psihoterapie, popular science sau filosofie). Publicăm și cărți ilustrate pentru copii: am început prin povești care au un mesaj puternic (de viață, de prietenie, de echilibru, de curaj), cu ilustrații în stil clasic (de exemplu, seria Mog sau Elmer) și am văzut că tinerii noștri cititori de 3-6 ani s-au îndrăgostit de ele, așa cum o făcuserăm și noi inițial. Prin urmare, am decis să continuăm această linie. În plus, încercăm să alegem cărți pe care ne place să le promovăm și despre care credem că se vor vinde bine pe piața românească.
De exemplu, am ales romanul „Prietena mea genială” a Elenei Ferrante pentru că deschide o serie frumoasă și tulburătoare, cărțile lui Jo Nesbo pentru că este un autor ce completează perfect bine cunoscuta noastră colecție de literatură polițistă, „Cele 12 reguli de viață” a psihologului canadian Jordan Peterson pentru că este carte puternică și provocatoare, iar „Arta subtilă a nepăsării” (Mark Manson) pentru că propune o metodă nonconformistă de a-ți construi o viață mai bună.
Care este cartea dvs. preferată din ultimii trei ani?
M-a inspirat foarte mult „Sapiens” a lui Yuval Noah Harari. Dar mi-ar fi greu să afirm că este singura. Alte câteva cărți magistrale: „Războiul care a pus capăt păcii” (Margaret MacMillan), „Omul în căutarea sensului vieții” (Viktor Frankl), „Autobiografia” lui Bertrand Russell.
Ce vă place să citiți? Aveți un ritual atunci când citiți (de exemplu, într-un anume colț din casă, în penumbră etc.)?
Îmi plac foarte mult memoriile, jurnalele, autobiografiile. Probabil asta se leagă de faptul că mi se pare un gest foarte îndrăzneț să scrii despre tine: să poți să o faci înseamnă să-ți glorifici cumva propria viață (admir oamenii care reușesc să o facă) și să te exprimi fără complexe, să ai tupeul să simți în fiecare clipă că ești complet. Curajul de a te expune prin scris este pentru mine identic cu nebunia aceea a lui Zorba care dansează posedat de extazul propriei vieți. Nu scrii pentru că ești împlinit, ci scrii pentru că ai decis să te simți împlinit, pentru că vrei cu orice preț să dai armonie vieții tale.
Cât despre ritual, citesc la birou, citesc seara în pat înainte de a adormi. Dar locurile în care m-am simțit cel mai bine de-a lungul vieții au fost, categoric, bibliotecile. Ultima descoperire este acest minunat loc din București, Seneca Anticafe, o librărie care seamănă de fapt foarte mult cu o bibliotecă.
Daca v-ați afla în fața unei clase de copii de clasa a V-a, ce le-ați spune ca să-i convingeți să citească?
Cărțile sunt prieteni care te ajută să devii ceea ce îți dorești să fii.
Cartea tipărită are zilele numărate, așa cum susțin unii? Cum vedeți viitorul cărții tipărite?
Nu cred în această afirmație, ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în Europa o infirmă. Cărțile electronice sunt un mijloc tehnic, deci oarecum mai trendy de a ne apropia de lectură. Este eficace în cazul generațiilor mai tinere. Până la urmă, oamenii care îndrăgesc cititul își vor cumpăra întotdeauna și cărți tipărite, fie și numai de dragul de a-și păstra „la vedere” lecturile preferate.
Ce ne pregătește Editura Trei pentru a doua jumătate a anului?
Urmează să apară în curând Acolo unde cântă racii, un roman superb semnat de Delia Owens, aflat în mod constant de ceva vreme în topurile de vânzări din SUA, precum și cel mai nou roman al lui Agnès Martin Lugand, Ceea ce nu poate fi ascuns. De asemenea, la toamnă vor apărea: ultimul roman al scriitoarei britanice Pat Barker, Tăcerea fetelor; Stephen Chbosky, autorul romanului-cult pentru adolescenți Jurnalul unei adolescent timid, publicat prima dată în 1999, revine ‒ după 20 de ani ‒ cu o nouă carte, Prietenul imaginar; David Lagerkranz apare cu Millenium 6. Pe lista de non-fiction avem Peter Frankopan, Drumurile mătăsii; noua carte a lui Mark Manson, Everything is fucked. O carte despre speranță, John Hillman, Forța caracterului; Christophe André, Meditați cu noi; Esther Wojcicki, Cum să formăm oameni de succes. Lecții simple cu rezultate radicale și multe-multe altele.
O lecție învățată din parcursul dvs. profesional de până acum.
Atunci când ești furios, nedumerit, rătăcit, trage aer în piept și gândește! Chiar dacă nu găsești varianta cea mai bună, vei reuși cu siguranță să găsești una pe care să ți-o poți asuma.
Ce faceți cu plăcere în timpul liber, în afară de a citi?
Îmi place mult să călătoresc, să descopăr locuri noi, să fiu nevoită să mă adaptez unor medii diferite de cel în care trăiesc în mod obișnuit. Mă simt bine când fac sport, când înot în apele Mediteranei, când ascult muzică și când stau de vorbă cu prietenii apropiați.
Ce înseamnă feminitatea pentru dvs.? Cum vă îngrijiți?
Încredere în sine, zâmbet interior, o degajare care pleacă de la convingerea că nimeni nu-ți poate lua ce este al tău, o doză inofensivă de egoism care te ajută să „pui între paranteze” tot ce te împiedică să te descoperi pe tine însăți.
Nu mă îngrijesc în mod excesiv: dar știu că arăt mai bine atunci când am încredere în mine și când reușesc să-mi alung angoasele, am o nevoie vitală de somn, un stil vestimentar relativ simplu pe care mi l-am definit de-a lungul anilor, fac sport și masaje din când în când, mă simt mai bine puțin machiată.
Dacă ați sta acum față în față cu Magdalena de la 18 ani, ce i-ați spune?
Nu te mai teme de slăbiciunile tale, nu-ți mai irosi energia să le reprimi. Atâta vreme cât îți face plăcere să muncești, mijloacele pe care le ai sunt suficiente pentru a-ți atinge scopurile. Modestia va fi tot timpul un atu, dacă este dublată de încredere în sine.
Citește și:
- Premiile Oscar: 10 femei care au scris istorie
- Ecaterina Teodoroiu, prima femeie pe bancnote romanesti!
- Celebrează feminitatea din tine!
Articol preluat din ediția de august 2019 a revistei Femeia.
Autor: Cătălina Oprea
Foto: PR