Melania Medeleanu este o prezență de o candoare nedisimulată. Dar cred că ea face parte din familia acelor femei pe care le-a acreditat un film celebru, „Magnolii de oțel”. Și nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a crea metafore vorbind despre viața și cariera unei femei care a construit cu inteligență și tenacitate tot ce și-a dorit, tot ceea ce a visat. Evident, o știm din televiziune, are un chip și o privire pe care le reții din prima. Nu demult, Melania Medeleanu declara că televiziunea este „a doua dragoste”, prima sa pasiune fiind șahul.
Dar acum și-a ales alt drum în carieră, socotind că a fi împlinit înseamnă a dărui.
Cât de utile ți-au fost studiile și cât de inspirate alegerile?
Câtă vreme vrei să înveți și-ți păstrezi vie curiozitatea, poți să-ți iei câte ceva din orice materie. Aici poate exagerez puțin – au fost materii pe care le-am detestat și din care nu mai țin minte absolut nimic. Cel mai important în timpul studiilor a fost că am învățat să învăț. Iar în materie de alegeri, cele inspirate, dar mai ales cele neinspirate mi-au fost lecții extrem de utile. Dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că n-aș schimba nimic. Că sunt ceea ce am studiat, ce am greșit, ce am experimentat și că oamenii, experiențele prin care am trecut și alegerile mele m-au modelat și m-au ajutat să cresc.
Cu timpul, se schimbă ceva în noi? Pare că idealurile tinereții nu mai rezonează la un moment dat cu ce ne dorim de fapt și ceea ce suntem?
Experiențele prin care treci îți deschid mereu perspective noi, de a căror existență nu știai la 20 de ani. E firesc să vrei mai mult sau să vrei ceva ce ți se potrivește mai bine. Am cunoscut oameni care își doreau cu ardoare o carieră. Și au luptat pentru ea și asta le-a adus satisfacții și încredere în propriile forțe. După un timp însă, și-au dat seama că nu carieră în sine era ce-și doreau, ci un sens pentru lucrurile pe care le făceau. Și atunci au încercat să aducă sensul în carieră sau să schimbe cu totul cariera. Nu înseamnă că ne schimbăm fundamental, ci pur și simplu creștem. Unii mai frumos, alții mai puțin.
Ai suferit când a trebuit să renunți la televiziune, când aveai deja un statut care nu prevedea în niciun fel schimbarea?
Deloc. Chiar deloc. Nu a TREBUIT să renunț la televiziune, n-a fost o decizie forțată, impusă, ci o alegere cât se poate de conștientă. Am avut de ales între două lucruri care îmi aduceau satisfacții, care mă bucurau, MagiCAMP și televiziune. În unul dintre ele era însă mai multă nevoie de mine decât în celălalt. MagiCAMP e un vis care încă se construiește și simt nevoia să fiu prezentă la fiecare pas din această construcție. În televiziune nu e nevoie de mine. Sunt o mulțime de oameni faini care pot să prezinte știrile. Dacă aș fi putut să le fac pe amândouă fără să scad nicăieri nivelul implicării mele, aș fi făcut-o. Dar, când eram la TV, mintea mea era la copii, iar când plecam de acolo, mă simțeam vinovată că nu fac destul în redacție, ceea ce e nedrept față de echipă. Așa că am ales și sunt foarte împăcată cu alegerea mea. Cine știe, poate într-o zi, când MagiCAMP va crește și va fi pe picioarele sale, mă voi întoarce la TV (râde).
Ce faci acum?
Din fericire, atunci când ești propriul tău stăpân, poți să-ți aranjezi programul cum vrei. Acum îmi împart echitabil timpul între cursurile de dicție și public speaking, media traininguri, conferințe, gale și proiecte sociale – MagiCAMP și Afterschool Clinceni – și pot să spun cu mâna pe inimă că tot ce fac îmi aduce satisfacții. Nu-mi pot imagina o carieră mai faină decât cea în care împarți cu alții ce ai învățat de-a lungul timpului (și să fii și plătit pentru asta!). După cum nimic nu mi-a adus mai multă împlinire decât să văd crescând Afterschoolul social de la Clinceni (început în urmă cu șapte ani, cu 17 copii, și care a ajuns azi la aproape 120) sau MagiCAMP – tabără pusă pe picioare acum trei ani, cu 32 de copii cu afecțiuni oncologice, care va avea anul ăsta peste 200 de beneficiari și cam tot atâția voluntari.
Iar ca să-ți răspund la întrebarea ce fac acum, îți spun că mă bucur de fiecare zi, pentru că fiecare zi mi-e plină de sens. Și dacă e cineva care vrea răspunsul detaliat: www.melania-medeleanu.ro.
Trăim într-o epocă a imaginii. Noi, femeile, trebuie să arătăm într-un fel, orice profesie am avea. Cu ce te-a avantajat sau dezavantajat aspectul?
Am văzut femei splendide care m-au îngrozit când au deschis gura, după cum am întâlnit femei al căror chip nu mi-a spus nimic, dar cu care am purtat conversații minunate. La 20 de ani, cum arătam era o prioritate. Și aveam grijă să nu ies nemachiată nici până la pâine. Cu timpul însă, această preocupare s-a estompat. Nu înseamnă că ies din casă fără să arunc un ochi în oglindă, fiindcă știu bine că oamenii pot lua decizii în ce te privește inclusiv în acest fel superficial, strict legat de cum arăți. Dar grija mea e mai degrabă să fiu în acord cu mine, să-mi așez pe chip o liniște naturală decât o mască. Da, o să plătesc cu o durere de spate pentru un eveniment sofisticat în care am nevoie de atitudinea aia pe care numai o pereche de pantofi cu toc înalt ți-o poate da. Dar asta va fi mai degrabă excepția decât regula.
Te-am văzut de multe ori citind, chiar și în pauzele când erai MC (master of ceremony). Cine are carte are parte?
Cicero zicea: „Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ce-ți trebuie”. Aș mai adaugă una-alta, dar sigur n-aș scoate din ecuație grădina și, mai ales, biblioteca. Cine are carte are parte de o imaginație mai bogată, de repere sănătoase. Cititul ne îmbogățește, ne înfrumusețează și, mai ales, cititul creează Independență. Și zău că mare nevoie avem să gândim cu mintea noastră și să fim capabili să distingem, mai ales zilele astea, în care televiziunea e principalul mijloc de informare, minciuna de adevăr.
Ce te îmbogățește?
Sunt printre norocoșii bogați deja. Sunt sănătoasă, îmi câștig singură traiul, primesc zâmbete în fiecare zi, fac lucruri care au pentru mine tot sensul din lume. Tot ce mai poate să vină în materie de bogăție e bonus.
Ce te bucură?
Așa de multe lucruri, nici nu știam că poți găsi bucurie atât de ușor! După ce-i cunoști pe copiii din MagiCAMP și le înțelegi lupta pentru fiecare zi de viață sau pe copiii din Connectiv (tabăra copiilor cu arsuri), îți dai seama că ești atât de norocos și că la fiecare pas e un motiv de bucurie. Câtă vreme ești sănătos, lumea e la picioarele tale. Mă bucură curcubeile și apusul, o carte bună, o femeie care-și mângâie burtica în care crește o viață. Mă bucură reușitele mele sau ale prietenilor mei, mă bucură s-o văd pe mama râzând. Mă bucură începutul de zi pentru că fiecare zi e șansa la o nouă bucurie.
La ce te obligă statutul de persoană publică și ce avantaje îți aduce?
N-aș spune că te obligă, e statutul de persoană publică. Mai degrabă simt că statutul de cetățean, de om al cetății e cel ce te obligă – să iei atitudine când constați o nedreptate, să nu te retragi în colțul tău, pentru că pasivitatea asta, dacă am practica-o cu toții, e cea care permite și încurajează abuzurile celor care au puterea, indiferent că vorbim despre putere politică, administrativă sau pur și simplu despre puterea unui mahăr de la colț de stradă. Cât despre avantajele statutului de persoană publică, cred că ele sunt mai evidente la un nivel mai ridicat decât cel la care am ajuns eu. Nu contest că o ușă sau alta s-a deschis mai repede atunci când omul din spatele ei m-a recunoscut de la televizor, dar, atunci când miza a fost mai mare, aspectul ăsta a contat mai puțin. Acolo contează mai mult perseverența și tăria cu care îți susții cauzele.
Locul (orașul) unde muncești este important?
Pentru mine nu. Pot lucra de oriunde – dintr-o cafenea sau un parc, din vârful muntelui sau de la malul mării. Sigur, unele întâlniri au nevoie să se desfășoare acolo unde se află partenerul de discuție (sau cursanții, de pildă), dar acțiunile în care sunt eu implicată depind mai puțin de loc și mai mult de oamenii cu care lucrez.
Cu ce rămâi din fiecare călătorie și ce aduci acasă?
Cu zâmbetul pe față, cu povești despre locuri și oameni. Mă întorc din fiecare călătorie în străinătate cu o carte, cu „Micul Prinț” în limba țării vizitate, iar din fiecare vacanță în țară aduc cu mine promisiunea de a vorbi despre locul cu pricina, așa încât și alții să-l poată descoperi.
Valorile esențiale care ți-au condus existența sunt…
Nu pierde timpul, e cea mai prețioasă resursă pe care o ai.
Fă bine! Iar dacă nu poți să faci bine, măcar să nu faci rău.
Bucură-te de fiecare zi. Luptă pentru lucrurile în care crezi.
Iar dacă azi ai eșuat, la capătul lui Azi e o nouă zi. Mai încearcă o dată.
Mergi la sală…
Ca să… aaa, m-ai prins. Nu prea merg.
Mâncarea îți este prietenă sau…
Nici prieten, nici dușman. Mă ține în viață și, din când în când, mi-o îndulcește.
Ai in dulap…
Rochii, pantaloni, tot ce-i trebuie unei femei care n-are, desigur, niciodată cu ce să se îmbrace (râde).
E comod pe 12 cm de toc?
NU. E elegant și atrăgător, dar comod nu mi s-a părut niciodată.
Clipele tale de liniște sunt…
Cele în care n-am semnal la telefon.
Mergi la sală…
Ca să…aaa… m-ai prins. Nu prea merg!
Diminețile tale sunt…
Șansă la o nouă bucurie.
Fericirea poate fi…
Fericirea este. Dacă ești pregătit s-o primești.
Citește și:
- Victoria Asanache: Boala mamei m-a convins să continui această meserie
- Iulia Hoinaru: Am norocul de a merge pe drumul pe care mi l-am propus
- Ana Wagner: Povești de porțelan
Articol preluat din ediția de mai 2017 a revistei Femeia.
Autor: Ivana Iancu
Foto: arhiva personală