Esti aici
Femeia.ro > Carieră > Oana Stan și miracolul de la Techirghiol adus în cosmetice

Oana Stan și miracolul de la Techirghiol adus în cosmetice

Tânără, frumoasă, ambițioasă și încrezătoare în puterea unor ingrediente legendare, împreunate cu atenție și mai ales cu suflet, Oana Stan a pășit cu dreptul în industria cosmeticelor.

A studiat în țară și în străinătate și a crezut în proiectul său, așa că s-a întors chiar în orașul natal pentru a-i da viață. Un vis în care a crezut și pentru care luptă în fiecare zi. Nu spune că este ușor, dar, pentru a merge mai departe în fiecare zi, este nevoie de răbdare, dedicare și entuziasm.

Cum s-au născut Techir și ideea de a folosi nămolul altfel decât suntem obişnuite, ce reprezintă mascota, logoul?

Techir a fost şi este un proiect de suflet. S-a născut în urma unor discuţii şi sfaturi îndelungate cu părinţii mei, mai ales cu tata. Eu însămi sunt născută, crescută şi formată în oraşul Techirghiol. Astfel, toată copilăria am crescut cu imaginea unui oraş valoros, special, pentru că foarte mulţi turişti îl vizitau, veneau să se dea cu nămol şi să se scalde în lacul nostru. Crescând, i-am înţeles mai mult valoarea şi am început să-l văd nu ca pe un simplu oraş, ci ca pe o staţiune balneoclimaterică de interes naţional, care în perioada interbelică era cea mai populară şi vizitată staţiune de pe litoral. În 2010, Techirghiol a devenit membru al Asociaţiei Oraşelor Termale Istorice din Europa, alături de alte 25 de staţiuni internaţionale precum Vichy, Spa, Budapesta, Acqui Terme, Salsomaggiore Terme, Bath, Evian. La acea vreme, eram deja studentă la Facultatea de Administrarea Aface­rilor din Bucureşti şi, cu un mic studiu asupra acestei asociaţii, am observat că majoritatea staţiunilor membre aveau game de produse dermato­cosmetice ce valorificau drept ingre­diente active resursele naturale specifice fiecărei zone. Atunci mi-am dat seama că oportunitatea de business era acolo şi aştepta doar să fie exploatată într-un mod benefic atât pentru oraşul Techirghiol, cât şi pentru economia României. Numele brandului era de la sine înţeles, iar logoul la fel. Măgăruşul trebuia să fie prezent, deoarece el păstrează vii legenda şi tradiţia. Legenda lacului Techirghiol spune că primii pacienţi ai lacului au fost un bătrân olog pe nume Techir şi măgăruşul său rănit. Aceştia au căzut în lac, iar după multe ore, când au reuşit să iasă la mal, rănile le erau vindecate într-un mod miraculos. Întregul concept de promovare a gamei Techir are la bază această legendă, înglobând-o atât în logo, cât şi în sloganul Techir: „Miracolul vine la tine!“

Cum construieşti o nouă viaţă pornind de la o simplă idee?

Cu entuziasm şi dedicare. Iar o idee nu este niciodată simplă. Trebuie să fie genială, valoroasă, unică, diferită, plină de pasiune, dorinţe, încredere sau cel puţin aşa s-o simţim noi când o avem. Tot ce ne rămâne de făcut este să demonstrăm că ideea noastră are aceste calităţi, lucru ce necesită devotament, rigurozitate, continuitate, dedicare şi din nou entuziasm şi pasiune. Această idee te poate ajuta să-ţi construiești o nouă viaţă numai dacă o pui în centrul activităţilor tale. Pentru mine, ideea Techir a devenit, din 2011, nucleul tuturor lucrurilor pe care le întreprind. Orice discuţie, întâlnire, gând le asociez cu Techir. Prietenii m-au poreclit Oana Techir pentru că, din 2014, când am lansat oficial brandul, tot ce fac în viaţa personală sau profesională conţine mereu elemente marca Techir.

Este nevoie de compromisuri pentru a reuşi?

Nu-mi place să-l numesc compromis, ci cost de oportunitate. Fiecare alegere pe care o facem trebuie să ne aducă beneficii şi schimbări în bine, fie că se întâmplă în viitorul apropiat sau îndepărtat. Îmi place să privesc lucrurile cu ochi optimişti şi încrezători pentru că orice sacrificiu mă aduce mai aproape de beneficiu. Când vine vorba despre propriul business, din start timpul tău liber este limitat, salariul fix sare din calcul, siguranţa devine o chestiune de percepţie, iar volumul de muncă creşte pe măsura evoluţiei. Aici, intervine iar costul oportunităţii, deoarece aleg să fac toate aceste lucruri pentru că într-o zi voi avea independenţă financiară, voi pleca în vacanţă atunci când îmi voi dori, voi putea să-mi stabilesc o întâlnire de afaceri în alt oraş sau altă ţară când voi decide eu. Orice alegere sau decizie are un cost, însă eu consider că fiecare cost aduce cu el o oportunitate.

La reuşita acestei afaceri a contat că eşti absolventa unui master în marketing în străinătate?

Cu siguranţă da. Consider experienţa mea de student internaţional drept una dintre cele mai benefice şi înţelepte alegeri de până acum. Am ştiut să profit de această complexă, dar scurtă aventură de un an, pentru dezvoltarea mea atât pe plan personal, cât şi profesional. Am plecat cu un obiectiv şi o direcţie în minte. Am ştiu că mă duc să învăţ ce înseamnă marketing, pentru a mă întoarce în România să-mi prezint cel mai corect produsele. Am ştiut, în același timp, că mă duc să mă formez pe mine ca om, profesionist, viitor om de afaceri. Toate proiectele mele universitare au avut drept studiu de caz ideea de business Techir, deoarece îmi doream să primesc feedback şi critici constructive din partea unor străini care nu erau foarte familiari cu beneficiile lacului Techirghiol. Mai mult de atât, am vrut să profit la capacitate maximă de această oportunitate şi am ales să mă transfer pentru trei luni în America, unde am studiat marke­tingul promoţional. Am învăţat o mulţime de lucruri benefice, m-am întors acasă cu un bagaj de cunoştinţe, cu determinare şi ambiţie să transform acest proiect în realitate.

Astăzi, simt o reală bucurie şi satis­facţie când primesc mesaje de încurajare şi apreciere de la foşti colegi şi profesori care mi-au dat sfaturi şi acum îmi scriu: «Bravo! Ai reuşit!»

În ce priveşte dezvoltarea personală, am învăţat cu adevărat să-mi cunosc limitele, să privesc sacrificiile drept un cost al oportunităţii, să mă înconjor de oameni valoroşi şi să-i privesc ca pe o sursă de inspiraţie şi motivaţie.

Ce folosea Oana Stan înainte de a-şi crea propria linie de cosmetice? Ce foloseşte acum?

Mama este o femeie extrem de elegantă şi foarte atentă cu îngrijirea pielii. Țin minte că, încă de când eram mică, dulăpiorul din baie era plin cu produse de îngrijire şi cosme­tice. Acest lucru mi-a dezvoltat o pasiune pentru frumuseţe, îngrijire şi produsele pe care le folosesc. Sunt genul de fată căreia îi place să experimenteze produsele cosmetice, iar de-a lungul timpului, am testat o mulţime de game şi branduri. Recunosc că am folosit produse româneşti, dar şi cosmetice ale staţiunilor membre din Asociaţia Oraşelor Termale Istorice din Europa şi poate tocmai acest lucru m-a motivat să creez o gamă locală pe aceleași principii. Acum, că aceasta a prins viaţă, evident, folosesc produsele Techir.  Avantajul meu este că am acces la toată materia primă din compoziţia cremelor. Astfel, îmi fac foarte des măşti cu nămol, mă demachiez cu ulei din seminţe de struguri, mă dau cu ulei de argan şi cu unturi vegetale de corp precum shea, cocos, cacao. Apa salină şi nămolul sapropelic din lacul Techirghiol sunt recunoscute pentru beneficiile aduse atât afecţiunilor de ordin medical, cât şi dermatologic, iar reţetele produselor Techir au fost concepute într-un laborator de producţie cosmetică din Salsomaggiore Terme. Am încredere în eficiența produselor şi în modul în care ele îmi îngrijesc şi îmi hidratează pielea.

Unde găsim produsele Techir? Urmează alte produse?

În 2014, când ne-am lansat pe piaţă, gama era formată dintr-o cremă hidratantă de faţă, una hidratantă de mâini şi alta antireumatică pentru masaj. Acum am introdus gama de săpunuri naturale fabricate prin metoda la rece, uleiuri faciale şi de corp şi urmează cât de curând crema regeneratoare de noapte, cea nutritivă de mâini, cea de călcâie şi cremele cu nămol sapropelic în compoziţie. Produsele se găsesc în magazinul online de pe www.techir.ro.

Crezi în puterea brandului românesc? Unde pierd și unde câştigă produsele cosmetice româneşti pe plan mondial?

Brandul românesc este autentic, un brand cu suflet şi care de multe ori poartă sau renaşte tradiţia. Din păcate, încă există stereotipul că dacă un lucru este produs în străinătate înseamnă că e de calitate, că produsele cosmetice italieneşti sau franţuzeşti sunt cele mai bune. Într-adevăr, aceste ţări au o experienţă mult mai îndelungată în fabricarea de produse cosmetice, pe acest lucru m-am bazat când am ales să creez reţetele Techir într-un laborator din Italia, specializat în folosirea apei saline drept ingredient activ în compoziţia cremelor. Consider că unele produse cosme­tice se pierd în marea competitivitate, deoarece nu au un avantaj în acest sens, formula lor cosmetică nu are nimic inovator, niciun ingredient deo-sebit. Însă nu este cazul produselor româneşti, majoritatea brandurilor de la noi şi-au găsit un ingredient-cheie.

Dacă ar fi să le dai câteva sfaturi unor liceeni care încă nu ştiu încotro s-o ia, care ar fi acelea?

Le-aş da același sfat pe care l-am primit de la tatăl meu: să aibă o minte iscoditoare. Curiozitatea este un ingredient-cheie în găsirea drumului tău. Trebuie să se privească pe ei înșişi ca pe un proiect, datoria lor este ca în fiecare zi să fie cea mai bună versiune a lor şi să investească în acest proiect resurse, timp, educaţie, cunoştinţe, pentru a avea rezultate măreţe într-o zi sau chiar în fiecare zi.

Al doilea sfat, dacă nu ştiu încotro s-o ia, e să-şi aleagă un model, un exemplu, un mentor. Cel mai uşor îţi dai seama ce îţi doreşti când te compari cu ce vezi în jur, cu ce fac și au alţii, cu ce îşi doresc ceilalți.

Cum se vede lumea afacerilor la 24 de ani? E o junglă, aşa cum se spune? Ce aştepţi de la 2015?

Este o junglă, da, dar cu liane şi încerc să învăţ să mă agăţ de ele şi să răzbat cu brio. Sper ca în 2015 să dublez tot ce am obţinut şi am realizat în 2014. Consider că este o aşteptare realistă şi ambiţioasă, pentru că Techir creşte pas cu pas, iar eu cresc în pas cu el.

Articol preluat din ediția de mai 2015 a revistei Femeia.

Autor: Mariana Fătulescu

Sursa foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns