Monica Fufezan conduce Moda, singura mare întreprindere de textile care a supraviețuit după anii ’90, cunoscută înainte de Revoluție ca Fabrica de Confecții din Arad. Recent, compania a aniversat 55 de ani și se bucură de un succes constant mai ales peste hotare.
Înainte de 1989, în Arad au existat mai multe întreprinderi de textile mari, în care lucrau 20.000 de angajați. Din păcate, astăzi nu mai există niciuna. Am supraviețuit nu din întâmplare, ci ca rezultat al unei strategii care s-a dovedit a fi corectă“, spune Monica Fufezan. Am stat de vorbă cu dumneaei și am reușit să aflu cum a reușit să țină fabrica în top atât după Revoluție, cât și în timpul crizei, în ciuda scăderii numărului de angajați, consolidând totodată numele companiei pe piața externă.
Strategie de succes
Prima decizie majoră a fost în 1994, când fabrica s-a privatizat, iar salariații au devenit acționari. „Am respins ofertele de preluare de către investitori externi. Am considerat că nimeni nu ne poate dori binele mai mult decât o facem noi înșine“, spune directorul. A doua strategie importantă a fost relocarea. „Noul sediu este mai adecvat actualelor tehnologii și celor 300 de angajați din prezent. Mutarea s-a făcut fără a se întrerupe producția nici măcar o zi.“ Desigur, parte esențială a strategiei a fost menținerea calității produselor, care le face foarte dorite în străinătate, locul de unde vin de zeci de ani clienții fideli. „Peste 90 de procente din producție sunt destinate exportului, în special Germania, Anglia, Austria și Italia.“ Moda colaborează de 20 de ani cu firma Karpelle din Marea Britanie. „Prin ei, am avut mai multe comenzi pentru un lanț de magazine a cărui clientă este Ducesa de Cambridge, printre alte personalități.“ Recunoaște că în țară nu sunt la fel de cunoscuți, pentru că nu au fost destul de agresivi din punctul de vedere al marketingului, preferând să investească în tehnologie. Un alt impediment în calea notorietății au fost costurile mari de întreținere a unor magazine proprii, care ar fi presupus transformarea hainelor în produse inaccesibile pentru românce.
Citește și: Liza Panait: Moda cu traditie
Traseu profesional
Monica Fufezan a devenit director în ianuarie 1990, fiind dorită de majoritatea angajaților. Cunoștea fabrica din copilărie, fiindcă părinții ei lucraseră aici. Tatăl, Traian Pelău, s-a pensionat în 1980 din funcția de director. E cel care a îndemnat-o să-i urmeze meseria, însă când a absolvit Facultatea de Textile, ea și-a dorit să fie independentă. A ales să lucreze în Timișoara, nu ca subalternă a tatălui. „În 1987, o întâmplare nefericită m-a adus înapoi în fabrica de care am vrut să fug.“ Acum, se consideră fericită că poate să facă ce-i place. Dimineața rezolvă obligațiile administrative, apoi merge la fabrică, unde stă până pe la ora 17, ia masa de prânz în jurul orei 18, apoi încearcă să uite de fabrică, dar nu prea îi reușește. „Colegele îmi cunosc deja expresia „azi-noapte mi-a venit ideea că ar trebui să facem…“, spune ea. Are însă regretul că numărul angajaților s-a micșorat, din pricină că nu mai sunt tinere dornice să învețe meseria de confecționer.
Haina îl face pe om?
Doamna Fufezan nu împărtășește ideea că haina îl face pe om, dar crede că îmbrăcămintea oferă informații despre gusturile și stilul de viață al purtătorului. La Arad, sunt create ținute office (costume, rochii, jachete, paltoane, impermeabile), pentru femeia activă, de carieră, dar și de tip cocktail (rochii, blazere, mantouri). „Mai cochetăm cu produse haute couture, rochii de seară lungi și sofisticate, care însă nu sunt reprezentative pentru noi“, spune ea. Stilul diferă și în funcție de țara către care merg. Cele pentru Anglia sunt mai sobre și se apropie de stilul clasic prin culoare și croială, în timp ce modelele germane sunt practice și lejere, fără a le lipsi eleganța, cele italiene au culori și tăieturi fantezie, iar creațiile pentru austriece au o puternică influență folclorică.
Citește și: Interviu cu Ovidiu Buta. Lectia de moda
Sacrificii
O carieră de succes nu se poate obține fără sacrificii, iar cea a doamnei Fufezan nu face excepție. Timpul liber pentru familie a fost limitat, însă au sprijinit-o soțul, care i-a fost coleg de serviciu, precum și părinții. „Niciodată nu am găsit destul timp pentru Corina și Adrian, dar am copii buni, care au înțeles. Totuși, nici unul din ei nu a ales să mă urmeze în carieră.“ Și-a propus ca acum să fie mai prezentă în viața celor dragi. „Mă pregătesc pentru un rol foarte important, cel de bunică, și doresc ca nepoții mei să țină la mine la fel cum am iubit-o eu pe bunica.“ La scurt timp după interviul nostru, doamna Fufezan a devenit bunică. O felicităm pentru această realizare!
Scurt istoric
În 1959, la înființare, fabrica avea aproximativ 700 de angajați și producea în special cămăși, bluze și rochii pentru piața internă. Cu timpul, a ajuns la 2.500 și întreaga colecție pentru femei era produsă la Arad. Împreună cu fabrica din Satu Mare, a fost prima din România care a realizat îmbrăcăminte pentru piața vest-europeană. „Avem o tradiție în a produce haine de calitate europeană la prețuri românești pentru femeile normale, cele îmbină cariera cu viața de familie și doresc să arate bine și după 40 de ani, chiar dacă nu au 90-60-90.“
Citește și: O privire către moda feminină a anilor 1960
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.45/13.11.2014
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: arhiva personală