Monica Roșu este dublă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. Evident, gimnastica a însemnat totul pentru ea. Continuă să fie în sport, să studieze și să susțină sportul. Este ambasador al Maratonului Internațional al Bucureștiului și are un master în management sportiv.
Modestia și frumusețea fac casă bună cu Monica!
Oricâte bucurii și notorietate i-a adus podiumul, ea și-a păstrat timiditatea copilului plecat în lume, de la Bacău, să facă performanță. Cred că acestea sunt adevăratele vedete: oamenii care au făcut ceva pentru ei de la vârste fragede, dar ne-au și bucurat sufletul nouă, celor împătimiți de sport și nu numai.
Anul acesta se împlinesc zece ani de când te-ai retras din activitatea competițională. Cum a fost viața ta dincolo de sala de antrenament?
Da, exact, în astă-iarnă s-au împlinit zece ani de când am renunțat, fără să vreau, la sportul de mare performanță. Nici nu știu când au zburat anii… Am încercat să mă adaptez noului stil de viață. Am absolvit o facultate, un master în managementul sportiv. M-am implicat în campanii de promovare a sportului, am cochetat cu jurnalismul. Am încercat să mă implic în cât mai multe proiecte, nu neapărat pe sport, pentru a vedea exact ce mi-ar plăcea să fac pe viitor.
Care este povestea începutului tău în gimnastică?
Mamei i-a plăcut acest sport, a fost un mare fan al Nadiei, dar ea nu a avut posibilitatea să îl practice și a spus că, dacă va avea o fetiță, o va îndruma către gimnastică. Așa s-a și întâmplat. În 1991, am ajuns pentru prima oară într-o sală de gimnastică. Nu aveam nici patru ani împliniți. Era o sală cu aparate colorate și multe fetițe dornice să învețe tainele acestui sport. La început a fost o joacă, iar apoi ea s-a transformat în ceva serios.
Ai visat să fii Nadia Comăneci. Cum e drumul spre podium?
Da, aș spune că Nadia a fost modelul meu. Mi-am dorit să pot ajunge măcar o dată la o competiție importantă, unde să fiu pe prima treaptă a podiumului, să mi se cânte imnul. Sacrificiile sunt multe și mari, copil fiind. 360 de zile pe an le petreceam în cantonament, departe de familie, de cei dragi, de tot ce se întâmpla acasă. Doar 4-6 zile avem voie acasă. Totul era bine pus la punct, astfel încât noi să fim concentrate 100% pe antrenament, pe competiții și pe medalii.
Ce calități îi trebuie unui copil să ajungă în Lotul Național al României?
Ca să faci performanță, în orice domeniu, îți trebuie talent. Talentul îți dă garanția că vei reuși cu mai multă ușurință. Pentru gimnastică, a avea forță, a avea detentă, mobilitate, orientare în spațiu, ambiție, putere de muncă, determinare sunt doar câteva dintre calitățile pe care copiii trebuie să le aibă pentru a obține rezultate.
Care a fost cea mai frumoasă competiție din viața ta? De ce ți-a rămas în minte?
Anul 2004 este și va fi mereu în sufletul și mintea mea. Cea mai importantă competiție din viață pentru un sportiv este de departe Olimpiada. Câștigarea unei medalii la Jocurile Olimpice – și mai ales a celei de aur – este titlul suprem, un vis devenit realitate, pentru care îți sacrifici toată copilăria. Munca îți este răsplătită pe deplin când ești pe prima treaptă a podiumului, când ți se intonează imnul și știi că ești cel mai bun din lume. E greu de explicat exact sentimentele care te încearcă în acele momente, dar e minunat, e irepetabil.
Ți-ai păstrat prietenele din vremea gimnasticii?
Da, păstrez și acum legătura cu multe dintre ele. Ne bucurăm când ne putem întâlni toate, să stăm împreună, să depănăm amintiri, să ne amuzăm de toate prostiile pe care le făceam în perioada cantonamentului.
Ce relație ai avut cu antrenorii?
Am avut mereu o relație bună. Nu am fost un copil care să facă probleme, iar după terminarea sportului, zic eu, una și mai bună, mult mai relaxată.
Ce alte pasiuni ai acum? Mai faci sport?
Sport mai fac doar de întreținere și, din când în când, ceva elemente de bază la școală, unde îi învăț pe simpaticii mei elevi tainele acestui sport frumos.
Ești fashionistă? Ce stil de vestimentație preferi?
Depinde de starea pe care o am, nu am mereu răbdare să fac shopping, să aleg haine. Am în dulap tot felul de ținute, de la sport la black-tie. Dar trebuie să recunosc că mi-ar plăcea să mă ajute cineva în privința asta, să-mi spună exact ce mi se potrivește și ce nu. Cel mai mult îmi plac rochițele, mi se par cel mai ușor de asortat și te salvează în orice situație.
Te îngrijești? Cum anume?
Nu pot spune că mă îngrijesc într-un mod anume. Nu stau toată ziua la saloane, nu fac tratamente sofisticate. Pur și simplu sunt atentă să am o alimentație cât de cât sănătoasă, să fac mișcare, să folosesc cremele adecvate vârstei mele, să consum cât mai multe lichide.
Călătoriile de acum seamănă cu cele din vremea când erai gimnastă?
Mai deloc. Acum merg în vacanță fără stres, fără un obiectiv anume, doar ca să mă relaxez, să mă distrez, să cunosc frumusețile țării respective. Când eram gimnastă, cu toate că am călătorit în mai toată lumea, nu apucam să vizităm nimic, aveam un program strict. Traseul era bine stabilit: aeroport, hotel, sală de competiție și iarăși hotel. Orașul îl vedeam doar din geamul autocarului.
Cum te-a sprijinit familia de-a lungul timpului? Cu cine semeni?
Familia a fost mereu aproape de mine, s-a sacrificat pentru ca eu să pot ajunge unde am ajuns. Tata nu a fost prea încântat la început, nu și-a dorit ca fetița lui să se chinuiască așa devreme, să muncească de la o vârstă atât de fragedă și să stea departe de familie. Dar, când a văzut că îmi place, că am potențial pentru a ajunge cât mai sus, a fost necondiționat alături de mine. Și pentru asta vreau să le mulțumesc părinților. S-au sacrificat pentru visul meu. Nu pot spune cu cine semăn și cu cine nu, am de la ambii părinți câte ceva.
Ai învățat să și gătești? Ce anume?
Gătesc cu drag când sunt acasă și am timp liber. Fac ciorbe și tot felul de mâncăruri, de la șnițele la varză călită cu afumătură, am făcut și sărmăluțe, ba chiar și o tocană de legume.
Ai un regim de viață echilibrat?
Eu zic că da… Încerc să am un regim alimentar echilibrat, să fac mișcare, să mă odihnesc cât mai mult, să mă țin departe de stres, să fiu pozitivă și cu zâmbetul pe buze. Totul cu moderație, inclusiv moderația în sine.
Crezi în iubire? Ce fel de rochie de mireasă visezi să porți în acea zi importantă?
Sincer, m-am gândit eu la acea rochie, din acea zi, dar încă nu m-am putut decide asupra unui model. Mi-ar plăcea o rochița de prințesă, dar și una tip sirenă, din dantelă. Grea alegere! Cu siguranță, v-a fi cea mai importantă zi din viața mea, indiferent de rochia pe care o voi purta.
Citește și:
Valeria Răcilă: Alege sportul, nu confortul!
Camelia Potec: Înconjorul lumii înot
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.12/26.03.2015
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: arhiva personală