Roxana Cernea: Mi-am reinventat jobul ideal

Lumea o știe drept „Pictez Pereți“ deoarece a dat viață câtorva mii de pereți din grădinițe, apartamente, livinguri de vedete și până la studiouri de videochat.

Roxana Cernea este din Târgoviște și recunoaște că menirea ei este să facă oamenii să zâmbească. Când a devenit mămică, a fost nevoită să refuze multe dintre comenzile venite din țară și din străinătate, așa că s-a orientat și către zona de handmade. Pedagog de profesie fiind, a îmbinat ambele pasiuni în atelierul de pictură pentru cei mici, pe care l-a deschis cu doi ani în urmă.

Ai o pasiune de copii: pictezi! De unde atâta inspirație? Cum a început povestea ta?

De când mă știu creez. De pictat, ce-i drept, am început târziu. Dar mereu mi-a plăcut să mâzgălesc orice hârtie albă pe care o găseam. Prindeam un creion în mână și caietele mele, de la un capăt la altul, erau toate desenate. Desenam, aruncam, desenam, aruncam, iar mama lua din coș și păstra. Mi-am dorit întotdeauna să urmez cursuri de specialitate, locuiam la două case de Liceul de Arte din Târgoviște, și a fost visul meu neîmplinit. Probabil nu credea nimeni că voi ajunge să fac chiar ceva din această pasiune, așa că m-am dus la un liceu mai puțin artistic, dar care a contat foarte mult în latura mea profesională și în modelarea mea ca om. Am terminat profilul pedagogic, învățător-educator.

Cum te-ai decis să pictezi tocmai… pereți?

Cum am ajuns la pictura pe pereți… aici e altă poveste. Am fost educatoare la o grădiniță o perioadă foarte scurtă și, pentru că mi-au dat o cămară veche drept sală de clasă, tare anostă și mică, m-am gândit să o înveselesc cumva. Atunci am făcut prima mea pictură pe perete și de aici a început totul. Au urmat comenzi mici, discoteci de țară, lucrări pe la prieteni care au spus altor prieteni, după care am făcut un cont pe Facebook fără să știu că va lua o asemenea amploare. Am pornit practic la drum cu un bagaj de cunoștințe foarte sărac, iar tot ce știu să fac acum este datorită experiențelor, am învățat din practică și apoi a venit teoria. Nu invers, cum e normal. Dar niciodată nu refuzam nicio lucrare, oricât de grea îmi părea, și, culmea, mereu ieșea bine.

Pasiunea ta a devenit un job…

Am început cu un minus, zic eu, deoarece nu am făcut o facultate de profil, dar uite că, atunci când îți dorești ceva foarte mult, ți se întâmplă. În 8 ani, am întâlnit tot soiul de pereți, de lucrări și de povești. Mi-am inventat jobul ideal și nu a existat nicio clipă în care să fi regretat că mi-am dat demisia de la un job stabil în detrimentul celui actual. Am colindat țara datorită cererilor și am realizat de la picturi mari, pretențioase, din hoteluri și restaurante, până la portrete de bulibași în vile luxoase. Îmi inventasem un soi de crez, cum că picturile mele sunt aducătoare de bucurii. De fapt, asta îmi și propuneam înainte de fiecare lucrare: să bucure omul care o privește. Dacă ai o zi proastă, să te însenineze pictura, dacă ești mic și ți-e teamă de „monștrii de sub pat“, te uiți la supereroul tău preferat pictat pe perete și prinzi curaj. Credeam și cred cu tărie că picturile mele au avut un rol terapeutic. Au adus o notă de confort în casele oamenilor, o căldură în sălile de clasă rigide, o tresărire oamenilor care stau să savureze o ceașcă de cafea într-un restaurant, ori în clădirile de birouri la care vii obosit și plictisit într-o zi de luni. Asemenea efectului unui curcubeu.

Ți-ai făcut un brand pe care l-ai crescut frumos. În ce țări ai ajuns să pictezi?

La început, habar nu aveam că va crește atât de mult, am început pic cu pic, lucrare cu lucrare și am adunat mii de pereți. Da, mii! Cererile au început să crească tot mai mult, ajungând și peste hotare. Am pictat în Europa, la oameni acasă chemată fiind chiar personal, dar și multe alte lucrări ale mele au ajuns pe alte continente prin poștă. Nu a fost un drum ușor și nici prea lin, dar probabil inconștiența de artist mi-a dat curajul necesar oricărei provocări.
Cu timpul, nimeni nu îmi mai zicea pe nume, ci Pictez Pereți sau Perețica, toți mă știau prin intermediul lucrărilor postate pe internet sub acest pseudonim. Și astfel, de la mici lucrări de grădinițe, am ajuns sa fiu solicitată de branduri mari în România sau de vedete pe care le admiram la televizor.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Să fiu și eu unul din modele oamenilor care au reușit să învingă tipare ale societății și să trăiască de pe urma pasiunii. Am primit sute de mesaje în care mi se spunea această replică: „M-ai inspirat și astfel am început și eu să îmi urmez pasiunea“ sau „mi-ai arătat că se poate și am prins curaj să fac ce îmi place“.

Care lucrare ți-e cea mai dragă?

Nu pot spune că am o lucrare preferată, aproape toate au povești incredibile, cu tot felul de pățanii, dar cred că le prefer cel mai mult pe acelea în care am fost sunată de părinți și mi se spunea că, de când le-am făcut picturi celor mici în cameră, nu le mai este frică să doarmă singuri. De multe ori, când plecam de la o lucrare, izbucneam în lacrimi de emoție. Un artist se dedică foarte mult unei lucrări, trăiește, gândește, simte, creează, iar eu trebuia să mă despart zilnic de ceea ce cream, unora nici nu am apucat să le fac fotografii. Bineînțeles, era și o bucurie imensă, dar tocmai de aici se năștea emoția. Ca un copil pe care îl crești și a plecat de acasă la facultate.

Care au fost cele mai ciudate comenzi pe care le-ai avut? Le-ai acceptat ori le-ai refuzat?

Cele mai ciudate lucrări au fost portretele pe pereți ale cățelușilor morți, solicitate de foștii stăpâni drept amintire. Am făcut două, mai apoi am ajuns să le refuz. Era macabru și trist. Acum, serios, de ce ai vrea așa ceva? Și a mai fost una bizară, dar amuzantă acum, când mă gândesc: când am pictat în niște apartamente fără să știu că sunt încăperi de video-chat. Dar, hei, dacă aduce bucurie, în orice formă, asta-i bine, nu-i așa? (râde)

Dar cele mai interesante?
Cele mai interesante lucrări pe care le-am făcut ar fi de departe cele în culori fluorescente, care luminează noaptea la lumina UV-ului. Acelea sunt magice!

Ai intrat și în lumea artizanatului. Povestește-ne cum și ce faci, ce personalizezi!

Am exploatat arta pe cât de mult am putut după ce am rămas gravidă și mai apoi, după ce am născut, am început să iau mai puține lucrări prin țară, dar multe comenzi handmade. A fost ceva nou, care a venit la momentul potrivit. Pentru că am devenit mămică, nu puteam să stau degeaba fără să creez. Așa că am explorat lumea handmade-ului, a fost un proiect tare drag, pentru că se pliază foarte bine pe viața de familie. Lucrez când pot, cum pot, o văd ca pe o relaxare, din care fac și bani. Am și mai mulți clienți și reușesc să aduc zâmbete unui număr mai mare de oameni. Spun zâmbete pentru că, de cele mai multe ori, clienții mei nu își cumpără pentru ei lucruri handmade, ci le fac cadouri celor dragi. Eu fabric fericire pentru fiecare, pentru că le fac cu sufletul, pe inima fiecăruia. Am pictat pe orice se poate picta: pahare, genți, pantofi, tricouri, biciclete, mașini de înghețată. Sunt ferm convinsă că nu am ratat nimic!

Ce proiecte ai acum?

De doi ani, în plus față de picturile murale, mi-am deschis un centru de arte în Târgoviște, ARTelier. Aproape zilnic țin ateliere de pictură pentru cei mici și mari. Aici este oaza mea de bucurie, am dreptul să mă joc și să explorez cu ei în lumea artei fără să mă satur. Le compun teme noi zilnic, jocuri noi creative, inventez mereu altele noi, astfel încât să le stârnească curiozitatea, să îi facă să iasă din carapace, să le modelez latura creativă, să îi învăț despre libertate, să fie siguri pe ei, să știe ce le place, ce nu, să meargă în galerii de artă și să poată să aprecieze un tablou, să îi simtă vibrația. Mi-am pus toată speranța în cei mici pentru viitor și, cu cât petrec mai mult timp cu ei, cu atât mai sigură sunt că umanitatea chiar evoluează prin ochii lor. În septembrie, vom organiza chiar o tabără creativă cu părinți și copii. O să fie tare interesant!

Anul acesta, mai am un lucru de atins și este cel mai important. Vernisajul pe care îl pregătesc și care va fi gata la finalul lunii iunie, în București. Sub denumirea Circle of Love, vernisajul acesta are menirea de a descoperi o lume uitată, dar incredibil de minunată. O lume a zânelor, a elfilor, a gnomilor și nu numai, cu lucrări dedicate Mamei Pământ, tablouri inspirate chiar de natură, pe care le-am visat sau le-am regăsit în plimbările mele prin păduri. Fiecare tablou are câte o poveste și o veți descoperi la fiecare lucrare în parte – expoziția va fi compusă chiar cu elemente din natură, care țin să contureze și mai mult picturile. Cu alte cuvinte, cei prezenți la expoziție vor avea impresia că au intrat într-o altă lume, cunoscută undeva înlăuntrul lor, dar uitată. Va fi asemenea unui labirint, unde fiecare tablou spune câte ceva, dar împreună alcătuiesc un adevărat scenariu. După București, vor urma alte orașe.