Esti aici
Femeia.ro > Carieră > Roxana Luca face terapie prin machiaj

Roxana Luca face terapie prin machiaj

Viitorul e în continuă mişcare şi plin de culoare. Make-up terapist ar putea deveni o meserie ca oricare alta pentru că Roxana Luca a deschis acest drum în care gesturile simple devin magice. E un make-up artist cu viziune, cu stil și mai ales cu mult bun simț. O măsură utilă în artă și în viață. Și când omul din fața ta face minuni, în spatele muncii de azi stau mii de ore de antrenament, cursuri și perfecționări. Este și cazul Roxanei.

Eşti make-up artist de câţiva ani. Cu ce te ocupai înainte?

Am lucrat în domeniul achiziţiilor şi în protecţia muncii, iar în ultima vreme mă ocupam de amenajări, făceam tot ce ţinea de amenajări în cadrul firmei unde activam. Nu mai aveam timp de mine. Munceam de la nouă dimineaţa până la 11 noaptea uneori. Simţeam cum viaţa, uşor-uşor, mi se duce şi nu mă mai puteam bucura de ea, deși aveam bani.

Cum ai ajuns să faci machiaj?

Mă întorceam într-o zi de la serviciu şi la metrou am primit un pliant cu nişte cursuri de machiaj. Trei luni m-am plimbat cu el în geantă, apoi am zis că trebuie să fac ceva şi pentru mine şi m-am înscris la cursurile de make-up de la Dalles Go. Am făcut primul modul şi mi-a plăcut. L-am urmat şi pe al doilea, după care am mai făcut două cursuri la un prieten care este make-up artist. Aşa a început acest nou drum. Ceva vreme, am făcut machiaj doar în timpul liber, iar acum doi ani, mi-am dat demisia şi am decis să fac şi terapie prin machiaj.

Ce a însemnat pentru tine acest nou drum?

Din februarie 2017, viaţa mea s-a schimbat. M-am dezvoltat foarte mult şi, treptat, am devenit alt om. A fost un moment greu în care m-am separat de soţul meu, am rămas cu zero lei şi aveam de făcut un tratament foarte scump. Atunci am învăţat valoarea banilor, să preţuiesc 5 lei, am descoperit cine îmi era prieten şi că mintea mea mă va vindeca de boala pe care o am. O boală rară, autoimună, de piele, dar care afectează organele şi evoluează rapid în condiții de stres. Iar eu îi oferisem stres din plin în ultimii ani. Atunci când fardam, aveam o stare de bine, mă relaxa, însă nu-mi dădeam seama că transmiteam clientelor mele acea stare de bine, până când câteva dintre ele mi-au spus asta. Şi atunci am început să le împărtăşesc din cunoştinţele mele.

Cum se simt femeile după o sesiune de machiaj?

Machiajul îţi dă încredere. Toţi avem o frumuseţe interioară pe care nu o vedem, dar prin machiaj o putem scoate la suprafaţă. Trăsăturile conturate te ajută să prinzi încredere în tine. Am fardat femei care au învins cancerul, erau femei puternice, iar machiajul le-a dat şi mai mult forţă, le-a ajutat să-şi regăsească feminitatea şi să se bucure de ea. Culoarea, relaxarea din timpul machiajului, conturarea trăsăturilor, toate au un efect pozitiv asupra psihicului, aduc bucurie, o stare de bine. Am fardat şi femei care au cancer şi lor vreau să le dau încredere că se poate învinge orice boală. Cred că mintea dictează corpului. Iar corpul nostru se îmbolnăveşte pentru că mintea suferă. Dacă suntem optimişti şi dacă orice eveniment îl vom lua aşa cum este, spunându-ne că mâine va fi mai bine, cred că nu ne-am mai îmbolnăvi. Ştii, când fac o persoană fericită prin machiaj, simt o bucurie care-mi umple sufletul, asemănătoare pentru unii cu un cont de o mie de euro.

Spui că te-ai dezvoltat foarte mult. Cum ai făcut asta?

Am început să citesc. Voiam să cunosc bărbatul, să-mi dau seama ce am greşit eu în relaţie. Am înţeles că noi, femeile, funcţionăm diferit faţă de bărbaţi. Dacă vrei să rămâi într-o relaţie cu cineva ori îi accepţi defectele ori pleci din relaţie. Am conştientizat unde am greşit, m-am schimbat, dar n-a fost uşor. Mi-am petrecut foarte mult timp singură, în natură, plimbându-mă cu bicicleta. Aşa am ajuns să mă cunosc mai bine, să mă împrietenesc cu mine şi apoi a început şi schimbarea. Au intrat multe persoane în viaţa mea și nu întâmplător, de la toate am învăţat ceva. Am făcut cursuri. Încă mă descopăr.

Ce cursuri ai făcut?

Cursuri de citirea feţei. E interesant şi important să cunoşti persoana din faţa ta, mai ales când intri în contact cu mulţi oameni. Am fost la cursuri de dezvoltare personală, la „Legea timpului“, de la care am învăţat să-mi gestionez timpul, să spun NU şi să am răbdare cu mine. Sunt multe lucruri inutile pe care le facem şi care ne mănâncă timpul, iar dacă învăţăm să le dăm deoparte şi să ne bucurăm de prezent, vom constata că viaţa noastră se uşurează şi e mai frumoasă. Sunt două momente pe care nu le putem schimba: ieri şi mâine. Mulţi vor asta, am încercat şi eu, să schimb ieri şi mâine, dar nu se poate şi, în plus, te împiedică să trăieşti prezentul. Pentru mine azi e cea mai frumoasă zi, indiferent care este acel azi.

Care sunt culorile tale de suflet?

Mă fardez cu nuanţe de maro, bej, iar pentru buze aleg nuanţe de piersică, alteori simt nevoia de mai multă culoare şi port un ruj roşu. Mă îmbrac în negru pentru că aşa mă simt bine. Mulţi cred că cei care poartă „all black“ sunt persoane triste, dar eu nu sunt aşa, eu cred că-mi dă putere. Când machiez pe altcineva, avem o discuţie înainte şi ţin cont de dorinţele doamnelor, dar le dau şi sfaturi, le propun, le recomand ce le avantajează.

Faci şi cursuri de automachiaj…

Da, în şase ore, doamnele pot învăţa să se machieze, să-şi definească trăsăturile, să-şi aleagă produsele şi culorile care le avantajează. Învaţă mai multe stiluri şi cum să întreţină machiajul peste zi. Machiajul de seară e mai complicat şi nu se poate învăţa aşa de repede, pentru el e nevoie de multă practică.

Ce nu-ţi place din ceea ce vezi pe stradă?

Sprâncenele joacă un rol important în aspectul nostru, dar nu trebuie accentuate. Sprâncenele tatuate nu-mi plac. Se pot corecta cu un fard sau creion foarte uşor. Iar dacă avem răbdare să crească toate firele de păr (unele cresc în luni întregi), sprâncenele se pot contura natural.

Ce sfaturi ne dai?

Să purtaţi un machiaj cât mai luminos, fără culori stridente. Dincolo de modă, e important să ne fardăm şi să ne îmbrăcăm cu ce ne stă bine. Să alegeţi produsele care vi se potrivesc şi să vă îngrijiţi tenul.

Ce planuri de viitor ai?

Sunt implicată în multe proiecte, chiar şi într-o campanie la nivel naţional. Am aflat de curând că voi ţine un workshop la Nisa. Mi-ar plăcea să fac workshopuri cu adolescente pe care să le învăţ să-şi accepte perioada aceasta din viaţă, să renunţe la machiajul puternic, pentru că tenul lor are tot ce-i trebuie, e frumos, e proaspăt, iar ele îl ascund.

 

Citește și:
Articol preluat din ediția de martie 2018 a revistei Femeia.
Text: Luminiţa Tăbăran
Foto: Daniel Ene

Comments

comments

Lasă un răspuns