Ca să vorbești despre un om care s-a depășit pe sine și care și-a împlinit visul, e important să-l cunoști. Nu știu cât de bine o cunosc pe Valeria, dar o admir în primul rând pentru valoarea ei umană.
Noi, românii, avem performanțe și campioni care, după încheierea activității competiționale, nu s-au limitat la a sta acasă, mulțumiți de o rentă viageră, ci și-au construit mai departe destinul în sport și pentru sport. În galeria impresionantă a marilor campioane care au știut să facă din notorietate, pricepere și inteligență un atu în dezvoltarea sportului românesc se află și Valeria Răcilă van Groningen, președintele Maratonului Internațional al Bucureștiului.
De unde a plecat…
Valeria s-a născut la Stulpicani, în inima Bucovinei, sat frumos, cu oameni gospodari, în care se păstrau tradițiile familiei românești. Provine dintr-o familie cu trei copii, ea fiind singura fată.
În clasa a XI-a s-a transferat la Arad, unde în 1970 a început să practice atletismul la Clubul UTA. Avea 1,80 m și 60 kg la 13 ani, iar de atunci și-a păstrat aceeași greutate. La Arad, a stat la internat, unde s-a adaptat repede. A început cu atletismul, dar la 19 ani, a fost selecționată pentru canotaj. Pe atunci canotajul era un sport de forță. Deși antrenorii nu prea aveau încredere în șansele ei fiindcă era slăbuță, a ajuns repede în top. După numai șapte luni de antrenamente, a devenit campioană națională. Secretul performanței ei? O alimentație sănătoasă, obișnuința cu munca încă de acasă, tenacitatea și, evident, talentul. Disciplina a susținut-o în tot ce și-a propus.
Avea alura unui top-model, dar nu pierdea nopțile prin baruri, se antrena conștiincios și a înțeles repede că nu e foarte greu să ajungi pe treapta cea mai înaltă a podiumului, ci e mult mai dificil să te menții acolo. Are o tenacitate pe care n-ai bănui-o la această femeie fragilă și sensibilă.
… și unde a ajuns
S-a mutat la București imediat după cutremurul din 1977. În cele 11 luni de cantonament pe an la Baza Nautică de la Snagov, își umplea clipele libere cu lectura (citește mult și acum), mai vedea câte un film bun, genul clasic (îi place „Casablanca”, de pildă), și asculta muzică.
Întâlnirea cu canotajul i-a marcat toată evoluția. A reușit să cucerească două medalii olimpice la canotaj (bronz la Moscova, în ’80, și aur la Los Angeles, în ’84), dar și o medalie de argint și alta de bronz la Campionatele Mondiale. Pasionată de frumos și de artă, a urmat cursuri de inițiere în desen și pictură. Undeva în casa ei, primitoare și decorată cu rafinament, stă agățat un tablou cu o canotoare pe pista de concurs, pictat chiar de ea. Fundalul este negru și tulburat, ca de furtună. Mi-a mărturisit că a folosit aceste culori întrucât singurătatea canotorului „din simplu” poate fi exprimată doar astfel. Nu e vorba de o luptă cu ceilalți concurenți aflați la start, ci de lupta cu tine însuți, cu emoțiile, temerile și slăbiciunile pe care trebuie să ți le învingi.
Tot la o competiție internațională de canotaj l-a cunoscut și pe soțul ei, Steven van Groningen (actualul președinte al Raiffeisen Bank România), care făcea parte pe atunci din lotul național al Olandei. În ’85, după Campionatul Mondial din Belgia, de la Hazewinkel, Steven și Valeria au hotărât să se căsătorească. Pe atunci era o problemă să obții aprobarea oficialităților ca să poți pleca, chiar alături de soțul tău, în străinătate. Dar a riscat totul. S-au căsătorit la Arad, iar apoi au plecat în Olanda. Acum se laudă și cu cei doi fii, Jan și Sijmen.
Prima dragoste, alergarea
După un timp, Valeria s-a întors la prima ei iubire – alergarea. Despre nevoia de a face mișcare ea spune: „E foarte uşor să alegi confortul. Oamenii se întorc de la serviciu, mănâncă, apoi se aşază pe canapea şi se uită la televizor. Noi, spre exemplu, în loc să ne uităm trei ore la nimic, mai bine citim. Ţine de educaţie. În mod normal, alerg aproximativ 40 de kilometri pe săptămână. Sportul îți dă și energie. Iar timp, dacă vrei cu adevărat, îți găsești, cu siguranță. De pildă, soțul meu are o muncă foarte intensă, pleacă la 8 dimineața, vine la 8 seara, câteodată și mai târziu. Totuși, ca să te antrenezi pentru un concurs Ironman (adică 4 km înot, 180 km pe bicicletă și 42 km alergare, toate într-o singură zi, una după alta), trebuie să ai foarte mult timp, pe care el reușește să și-l facă”.
Cum e Valeria Răcilă? Îi sunt dragi oamenii, investește încredere și vede doar ceea ce e frumos în oameni, este generoasă și modestă. Asta spun cei de la Asociația Bucharest Running Club, înființată de ea, cu care organizează din 2008 Maratonul Internațional al Bucureștiului, iar acum și un Semimaraton, și Cursa 10k&Family Run. „Atunci când mi-am propus să introduc un maraton internațional la București, nu mai exista altul în țară. Astfel, la Maratonul Internațional București din anul 2008, s-a dat startul celui mai mare eveniment sportiv de alergare urbană. De atunci până în prezent, numărul participanților a crescut, depășind 10.000 de oameni, fiind prezenți sportivi din 43 de țări. A început cu pași mici și siguri și va crește cu fiecare ediție. Sunt convinsă de acest lucru, deoarece este organizat conform standardelor internaționale, similar celor de la New York sau Londra. Am convingerea că bucureştenii sunt adepţii unui mod de viaţă sănătos, iar alergând nu doar te menţii în formă, ci şi laşi în urmă toate gândurile negative, toată oboseala mentală acumulată în timpul zilei şi devii mult mai stăpân pe tine”, a spus Valeria.
Valeria Răcilă van Groningen și-a clădit visul! Peste tot în România, alergarea a devenit mai mult decât o modă.
Citește și:
Camelia Potec: Înconjorul lumii înot
Cristina Stancu: Zâmbește, pictează, luptă!
Dor Geta Popescu: Mereu la înălțime
Articol preluat din ediția de mai 2016 a revistei Femeia.
Autor: Ivana Iancu
Foto: arhiva personală