
La numai 25 de ani, Lana Dumitru simte şi creează în stil românesc. Inspirată de portul popular, multe din hainele create de ea reînvie stilul autentic tradițional, integrându-l perfect în liniile haute couture moderne.
Peste câteva luni, Lana Bălana, pe numele său de alint, va deveni doctor în modă. Dacă până acum ne-a surprins cu stilul ei dezinvolt şi dinamic, mă întreb ce surprize ne va rezerva viitorul. Deşi este încă tânără, la început de drum, cunoscându-i câteva creaţii, îi poţi recunoaşte amprenta: are ceva unic şi incitant. S-a născut în Bucureşti, a trăit mult timp în străinătate, dar viaţa la ţară a fascinat-o, iar vacanţele în satul bunicilor erau cele mai frumoase pentru ea. Nu a croit haine păpuşilor, ca majoritatea fetiţelor, şi nici nu şi-a propus să facă ceva anume în viaţă. S-a lăsat călăuzită de pasiunea ce-i umplea sufletul şi a făcut ce-i plăcea mai mult. Acesta este secretul ei. Vorbeşte puţin despre ea, dar cu pasiune despre haine – şi totuşi din acest scurt interviu o poţi descoperi pe Lana, o tânără frumoasă, delicată şi modestă.
Ai un nume atipic, de la ce vine Lana?
Are o poveste. Când mama mea era copil, avea o prietenă mai mare pe nume Ileana căreia ea îi spunea Lana. Broda, cosea şi croia haine foarte frumoase, iar mama şi-a dorit s-o înveţe şi pe ea aceste meşteşuguri, iar ca răsplată i-a promis că, dacă va avea vreodată o fată, îi va pune numele Lana. Mama a învăţat să brodeze, să coasă şi să croiască, iar eu mă numesc Lana.
Ai cochetat şi cu modellingul?
Da, prima oară am fost model într-o prezentare de modă când eram copil, apoi am lucrat într-o agenţie de modele timp de mai mulţi ani.
Ai terminat Universitatea de Artă, secţia Modă. De ce ai ales această specializare?
Pentru că este tare plăcut să îmi văd părerile purtate!
Ai purtat costume populare când erai mică?
Da, purtam bluze şi rochii de marchizet, cusute şi brodate cu fire de mătase. Mi s-au părut dintotdeauna cele mai haute couture obiecte făcute de nişte oameni simpli, fără şcoli de modă.
Ce haine porţi?
În general, hainele mele sunt foarte simple, nu îmi aleg branduri. Port negru iarna şi alb vara, iar când mă îmbrac mai special, îmi pun jacheta Lana for Puma sau o rochie cu print.
Ai făcut masterul la Roma. Te-au influenţat marii creatori italieni?
În Italia am fost influenţată de acest mare creator anonim care este moda străzii. La Roma, vestimentaţia femeilor mai în vârstă avea amestecul perfect între vechi şi nou, iar la Florenţa bărbaţii sunt tot timpul asortaţi, dar niciodată într-un mod plictisitor.
Eşti cunoscută pentru creaţiile cu influenţe etno. Când ai creat prima piesă vestimentară?
Cam prin 2009-2010, când mi-am dat seama că influenţele etno nu sunt apreciate şi m-am hotărât să le arăt tuturor cât de frumoase sunt atunci când ştii să le pui în contextul potrivit, să le reinterpretezi, să le aduci
în contemporaneitate.
Care e povestea patternului „Lana“?
Patternul Lana este influenţat de covoarele româneşti din Maramureş. Prin el am vrut să fac o paralelă între motivele vechi, cusute şi pixelii contemporani, digitali. Patternul are elemente tradiţionale fără a le utiliza însă la propriu. Nu am tăiat nicio ie şi nu am ucis niciun covor, totul este interpretat şi desenat de către mine, în digital.
Ai creat şi o rochie de mireasă…
Rochiile de mireasă „Lana“ le fac din bucăţi unicat, inspirate de milieurile româneşti sau macrame.
Vinzi haine online. Te gândeşti să-ţi deschizi şi un magazin?
Nu m-am gândit la asta, deocamdată este mai important demersul artistic din spatele hainelor decât traducerile în vânzări sau producţia în serie. Nu cred că este un business încă, ci mai mult o pasiune şi o expresie a ideilor mele,
în timpul liber.
Ai colaborat cu numeroase branduri, iar cea mai recentă colaborare este pentru campania „DERO e al tău“. Care a fost sursa de inspiraţie pentru articolele vestimentare?
Sursa de inspiraţie a fost chiar lucrarea „Românesc“, designul de ambalaj DERO cu care am participat la concursul de creaţie organizat de brand vara trecută. Tema concursului a fost „Prospeţimea din inima României curate“, iar prin lucrarea mea am mizat pe reinterpretarea unui element tradiţional românesc într-un mod proaspăt.
Lucrarea a fost votată de către juriu şi mii de români pe pagina de Facebook a brandului, iar acum designul meu este prezent pe ambalajul ediţiei limitate DERO OZON+.
De la patternul acela am dezvoltat o colecţie unicat de cinci articole vestimentare, care pot fi câştigate ca premiu în cadrul promoţiei naţionale „DERO e al tău“, în perioada 1 februarie-12 aprilie 2015. Mai multe detalii puteţi găsi pe pachetele promoţionale şi pe pagina de Facebook DERO.
Ce produs de make-up nu îţi lipseşte din geantă?
Este primul an în care mă dau cu ruj şi am devenit dependentă de el. Acum, mă însoţeşte pretutindeni.