Esti aici
Femeia.ro > Cariera > 9 specialiști HR dezvăluie detaliile din culisele procesului de recrutare care schimbă total regulile jocului

9 specialiști HR dezvăluie detaliile din culisele procesului de recrutare care schimbă total regulile jocului

9 specialiști HR au răspuns la întrebări despre procesul de recrutare și despre așteptările companiilor de la candidații determinați. Află cum să te pregătești pentru interviu, cum poți să-ți negociezi corect salariul, care sunt pachetele de extrabeneficii pe care le poti obține și care sunt întrebările cele mai frecvente care ți se vor adresa sau cat de flexibili sunt angajatorii în ceea ce privește lucrul remote.

Locurile de muncă din București devin un etalon al competiției strânse și al ideii de succes profesional iar o femeie prevăzătoare ar trebui să știe care sunt provocările la care trebuie să se aștepte atunci când se află în fața celor care pot decide viitorul ei la o companie de renume. Și pentru că cea mai importantă sursă de informare sunt specialiștii HR, noi am discutat cu 9 dintre ei pentru a afla care sunt tendințele de pe piața fortei de muncă.

Ce se apreciază cel mai mult la un candidat în procesul de recrutare?

  1. Mihaela Joian, HR Manager in cadrul Cegeka Romania, este de parere ca experiența de lucru anterioară este un factor esențial în selectarea candidaților potriviți. În cazul candidaților aflați la început de drum, accentul pică pe cursurile urmate și activitățile extracurriculare: „Pot spune ca depinde foarte mult de nivelul profesional al persoanei pe care o căutam. În cazul candidaților juniori, punem accentul pe potențial, pe talent, pe dorința de a se dezvolta și de a învăța. Pentru rolurile de senior însă, unde așteptările sunt ca aceste persoane să lucreze sub un nivel de supervizare minim, atât experiența profesională cat și atitudinea și orientarea spre activități de coaching sau mentoring au un cuvânt de spus.”.
  2. Loredana Ciurariu, Learning, Developing and Resourcing Manager la Bergenbier, pune mai mult accent pe soft-skill-urile persoanelor cu care discută în timpul interviului. „Pasiunea, curiozitatea, entuziasmul, dorința de a afla cât mai multe despre companie și rolul pentru care aplică, curajul și dedicarea pe care le trasmit pe tot parcursul interviului.”
  3. Iustina Gumeniuc reprezintă agenția Creative Luggage și ne spune că obișnuiește să acorde importanță certitudinii celor care se prezintă la interviu în ceea ce privește abilitățile dobândite și capacitatea de adaptare. „În timpul procesului de recrutare apreciem sinceritatea, determinarea și siguranța de sine – acestea sunt puncte importante câștigate de către candidat. În același timp, contează și cât de mult s-a informat despre agenția noastră înainte să aplice.”

Cum negociem salariul la interviu?

  1. Adriana Radu, HR Manager al MCA Grup, consideră că doar de la un punct se poate discuta despre salariu, și anume atunci când candidatul a ințeles exact care îi sunt atribuțiile și ce presupune un job în cadrul companiei. „M-am lovit deseori de refuzul enunțării așteptărilor cu justificari de tipul « nu va spun ca să nu vă influențeze decizia », « nu știu » etc. Chiar dacă candidatul nu știe cât ar trebui sa solicite pentru a ocupa un post, este conștient de nevoile sale financiare și poate să folosească acest indiciu ca bază de discuție. Este important pentru angajator să înțeleagă ce așteptări are candidatul pentru a vedea dacă le poate satisface.”
  2. Bogdan Chis este Co-Founder & Operations Manager la eJump și spune că discuția despre salariu este inițiată chiar de către echipa companiei, din dorința de a înțelege cum se autoevaluează candidatul. „Nu este in regula să întrebi despre nivelul salarial înainte de a te prezenta la interviu pentru a ști dacă mai merită să vii sau nu. Sunt multe oportunități care se pot pierde în acest mod. Totuși, dacă discuția are loc în urma interviului / interviurilor, atunci noi recomandăm onestitate totală și deschidere către negociere cu potențialul angajator.”
  3. Mirela Stere, Director Resurse Umane în cadrul Macromex, pune pe primul loc onestitatea, considerând că această atitudine scutește atât candidatul, cât și angajatorul de neînțelegeri și frustrări. „Ce nu înțeleg candidații sau de ce ezită să își definească așteptările? Un motiv ar fi acela ca nu stiu exact care este nivelul venitului pentru poziția pentru care concurează. Iar a doua greșeală este aceea că încearcă să-și negocieze salariul într-un moment al procesului de selecție în care nu este vorba despre nici o negociere.”

Cum poți avansa în companie și cum sunt motivați angajații-cheie să rămână în echipă?

  1. Dana Duma, Recruiter în cadrul companiei Lugera The People Republic, consideră că aprecierea angajaților este rezultatul dinamismului și proactivității demonstrate de-a lungul timpului. Ea spune că satisfacția profesională este cea mai bună motivație pentru un angajat, indiferent dacă este vorba despre un job in București, Timișoara, Cluj, Iași, Brașov sau oricare alt oraș. „Pentru a menține un angajat motivat la locul de munca, beneficiile extrasalariale, cum ar fi asigurarea medicală privată, asigurarea de viață, abonamente la săli de sport, tichete pentru vacanță contribuie substanțial la creșterea nivelului satisfacției la locul de muncă. Pe langa aceasta, oportunitățile de dezvoltare profesională sunt la fel de importante.”
  2. Pentru Mihaela Lefter, HR Manager in cadrul DB Schenker Romania, motivația și perseveranța angajaților sunt principalele criterii care determină avansarea lor în companie. „Angajații sunt motivați să rămână alaturi de noi printr-un pachet de beneficii personalizat ce cuprinde printre altele și acces la programe de dezvoltare atât pe plan național cât și internațional.”
  3. Laura Turica este Recruitment Manager la Humangest și consideră că doar persoanele bine pregatite, determinate și creative pot avansa in companie. „Angajații sunt motorul unei companii,  așadar este vital să îi fidelizezi dar și să îi apreciezi, de aceea oferim acestora bonusuri lunare, cursuri de limbi straine, cursuri pentru dezvoltarea softskills si hardskills, organizam anual team-building-uri naționale sau internaționale. Suntem un colectiv unit și ambitios!”

Cu astfel de detalii de culise, poți spune că ești pregătită pentru următorul interviu de angajare; tot ce rămane de făcut este să aplici la jobul pe care ți l-ai dorit dintotdeauna. Ține cont de sfaturile și experiența specialiștilor HR și surprinde-i, dar mai ales, surprinde-te placut!

Sursa foto: shutterstock.com


Lasă un răspuns

Sus