Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Amalia Savinescu: Toate au venit după 40 de ani, neașteptat

Amalia Savinescu: Toate au venit după 40 de ani, neașteptat

Cine ești tu, dragă Amalia?

Încercarea de a mă defini mă preocupă de când mă știu. Formele mele de manifestare s-au dovedit de-a lungul timpului atât de variate, încât am ajuns să spun mai în glumă, mai în serios că sunt 70 de femei într-una singură. Mi-am început cariera ca actriță, pe scena Teatrului de Nord Satu Mare, am continuat ca reporter și prezentator radio la București, apoi m-am angajat ca asistent comercial în cadrul unei ambasade, de unde am plecat în favoarea unei corporații. Mi-am petrecut 25 de ani din viață lucrând pentru peste 35 de organizații ca manager resurse umane, trainer, coach, speaker și consultant, iar din 2012 mă ocup de branding personal și strategii vizuale (amaliasavinescu.ro). Am studiat filosofia și psihologia, am absolvit diverse programe de formare profesională, printre care se numără un master în consiliere psihanalitică, un EMBA, dar și o școală de fotografie. Ceea ce mă mișcă zi de zi, consider eu, sunt creativitatea și dorința de a pune în valoare în primul rând potențialul uman, dar și bucuria de a promova viața ca miracol cotidian. 

Ce visai la 14 ani că vei face cu viața ta?

La 14 ani visam să devin psihanalist. Cartea mea de căpătâi era un volum din biblioteca familiei, „Introducere în psihanaliză – Prelegeri de Psihanaliză – Psihopatologia vieții cotidienede Sigmund Freud. Era un vis nebunesc, pentru că în „epoca de aurpsihanaliza era interzisă, iar la fel psihologia. Din fericire, Revoluția a repus în drepturi unele lucruri. În 1994 m-am licențiat în Psihologie, în 1996 am intrat într-o formare personală semnificativă, o psihanaliză didactică care a durat cinci ani, iar în 2008 am absolvit o formare în Consiliere psihanalitică. O profundă cunoaștere de sine este esențială pentru oricine dorește să lucreze cu oamenii, e condiția sine qua non a înțelegerii altora. Tot ce am descoperit psihanalitic a condus la ce fac acum. 

Ce consideri că te-a ajutat cel mai mult în viață, în reușită ta: familia, educația, școala, oamenii întâlniți pe parcurs, o ambiție de neînfrânt, credința în visul tău?

Reușitele mele s-au datorat unei filosofii de viață care s-a clădit în copilărie. Am învățat de la părinții mei că e important să fac lucrurile bine. De la tata am învățat să caut sensul vieții și să adresez întrebările relevante. Tot de la el am deprins simțul estetic și pasiunea pentru viață. De la mama am învățat spiritul pragmatic și am prins gustul propriei depășiri. Tot de la ea am învățat plăcerea dansului, gestionarea posturii și coordonarea corporală. De la fratele meu am învățat să joc fotbal, confruntarea, negocierea și întrajutorarea. De la rudele unde îmi petreceam vacanțele am deprins comuniunea cu natura, libertatea, bucuria lucrurilor simple și capacitatea de a mă gospodări cu ce am la îndemână. Pe un asemenea fundament, întâlnirile mele ulterioare cu mii de oameni care au contat m-au ajutat să mă clădesc temeinic. 

Pe înțelesul tuturor, ce faci, cu ce te ocupi?

Activitatea mea se înscrie în trei mari arii: ajut lumea să se vadă cu alți ochi; determin transformări vizibile; educ și promovez simțul estetic. În majoritatea timpului, pun oamenii în valoare prin branding personal și fotografie. Printr-o metodă proprie, Photographic Coaching, îmi susțin clienții pe drumul de la imaginea de sine la imaginea publică trecându-i prin trei etape esențiale: identificarea imaginii actuale, definirea imaginii dorite și realizarea efectivă a imaginii valorizante. Parcurgem împreună un drum: în punctul de start avem o impresie, iar la finiș dispunem de o reprezentare vizuală concretă. Pe traseu, care este personalizat în funcție de nevoile fiecăruia, interacționăm autentic, elaborăm conceptul și generăm o experiență semnificativă, memorabilă. Prin acest proces experiențial care îmbină cuvintele cu fotografia, oamenii ajung să se cunoască, să își descopere esența și să își fructifice talentele. Cei cu care lucrez sunt persoane care se află în tranziție la nivel personal sau profesional. Majoritatea celor care apelează la mine se împart în cinci categorii: sunt nemulțumiți de cum se văd și de ceea ce transmite imaginea lor; țintesc la un statut diferit, profesional sau personal; simt nevoia de mai multă relevanță și autenticitate; se află la o răscruce și doresc direcționare; vor să marcheze vizual un moment important din viața lor. Evoluția cere schimbare. Preocuparea mea este să asigur reușita acestei schimbări. 

A fost prima ta opțiune ceea ce faci acum sau cum ai ajuns pe acest drum?

Prima mea opțiune a fost una artistică, însă vremurile au supus-o multor provocări și s-a tot transformat. Îmi reprezint evoluția profesională ca pe o apă ce izvorăște din adâncuri și se îndreaptă către ocean. Ceea ce am ajuns să fac îmi pare că reunește toate acele șuvoaie în care s-a împărțit izvorul la întâlnirea cu diferitele obstacole de pe traseu. Prezentul seamănă cu delta unui fluviu. Nu știu dacă am ajuns la liman, am doar 48 de ani, dar mă bucur mult de bogăția și varietatea acestui spațiu în care mă aflu. În mod surprinzător, cele mai importante experiențe care au dus la renașterea și la împlinirea mea artistică au fost și cele mai triste: divorțul, pierderea locului de muncă, trădarea, accidentele, furtul aparaturii foto. Toate au venit după 40 de ani, neașteptat. Bune după rele, într-o spirală. După ce am împlinit 40 de ani, m-am întors la pasiunile din tinerețe.

Ce întrebare ți se adresează cel mai des în cadrul workshopurilor, a seminarelor pe care le susții?

Oamenii vor să afle numaidecât „cum?. Cum îmi găsesc un job? Cum să stau în fotografii? Cum să îmi găsesc un partener? Cum să îmi transform imaginea? Cum să mă schimb? Cum să atrag? Cum să mă promovez? În schimb, eu îi întreb „ce?” și „de ce?. Ce anume îți dorești, ce te determină să faci o schimbare, de ce ai alege un nou drum/job/partener, ce fel de transformare te tentează etc. Abia după ce înțelegem scopul, motivația putem identifica răspunsurile adecvate.

Crezi că vârsta e un avantaj sau un handicap?

Vârsta e o chestiune relativă, la fel ca percepția oamenilor despre ea. Fiecare etapă are atuurile ei. Pe la 26 de ani, am avut prima criză serioasă de „bătrânețe; mi se părea că toată prospețimea, istețimea și talentul pe care le aveam la 16 ani s-au stins. Fără motive palpabile. La 35 de ani, aveam convingerea că gestionez impecabil toate aspectele vieții și că nimic, niciodată n-ar putea să meargă prost. Căsnicia, munca, locuința, mașina, pisicile, colaborările, cursurile, toate erau la locul lor; mi se părea că mă descurc admirabil. S-a dovedit însă că m-am înșelat: am avut parte de surprize semnificative.

„Viața chiar începe la 40 de ani. Până atunci faci doar cercetare“, spune Jung. Am început să mă simt vie cu adevărat când am intrat în cel de-al patrulea deceniu al vieții mele. Am trăit cea mai mare iubire a vieții după vârsta de 40 de ani, iar cele mai mai bucurii profesionale tot după 40 au apărut. De curând, am împlinit 48, dar mă simt din nou ca la trei ani: stăpâna universului. Nu cred că 40 e noul 30. Cred că 40 e NOUL. Noul start. 

De care Amalia ți-a plăcut cel mai mult: de cea de la 20, de la 30, de la 40 de ani sau de cea de acum? Și de ce?

O iubesc pe Amalia de acum pentru că, după ce s-a îndepărtat de sine căutându-se prin lume, s-a întors la ea. Amalia din prezent are curajul și bucuria de a fi ea însăși fără sincope. Amalia de azi nu mai luptă să răspundă cerințelor lumii, ci îmbogățește lumea cu universul ei, în mod autentic.   

Dacă te-ai afla acum față în față cu Amalia de la vârsta de 20 de ani, ce i-ai spune? Ce sfat i-ai da?

Aș încuraja-o să fie mândră de tot ce o face să fie altfel. I-aș spune că tot ce o face diferită de restul lumii o distinge, îi conturează identitatea. Aș sfătui-o să meargă cu încredere pe drumul ei, chiar dacă nimeni nu a mai călcat pe acolo. I-aș spune să deschidă cu curaj poteci pentru sine și pentru alții. 

Dacă ar fi să rezumi lecția învățată de la viață până acum, cum ar suna aceasta?

Tot ce am învățat trecând prin viață se rezumă la o vorbă pe care mi-o spunea tatăl meu de fiecare dată când plecam de acasă. Salutul lui când ieșeam pe usă suna așa: fii cuminte! Ani în șir i-am răspuns simplu: Binee. Într-o zi însă, în fața liftului, m-am oprit, m-am întors spre tata și l-am întrebat senină: „Auzi, dar ce înseamnă să fii cuminte? Firesc, mi-a răspuns: Să fii cuminte înseamnă să fii în acord cu tine însăți. Am procesat o secundă ideea, apoi am concluzionat ușurată: Ah, atunci eu sunt mereu cuminte! M-am întors la lecția aceasta după niște ani buni și o păstrez pentru o viață… 

Regreți ceva? Ai fi făcut ceva altfel?

Regret momentele în care nu am fost consecventă cu mine însămi. M-am răzvrătit punctual de multe ori, dar am făcut și compromisuri care să tempereze extremele. Fiecare răzvrătire potolită a avut drept consecință întârzierea procesului meu de devenire și împlinire atât personală, cât și profesională. Dorința de a împăca și capra, și varza, de a armoniza extremele și de a face pe placul celor care au contat pentru mine mi-au complicat mult viața. 

Cum ai defini feminitatea? Ce înseamnă pentru tine a fi femeie? 

În viziunea mea, Feminitatea este creație. Feminitatea este estetică. Feminitatea este iubire. Femeia este cea care dă și cultivă viață, prin însăși natura ei. Femeia dă naștere vieții, iar când spun asta, nu mă limitez la un nivel strict biologic. Viața are multe fațete și niveluri. Femeia este un univers cu multe constelații. Din păcate, puține femei călătoresc prin universul lor interior. 

  

Care-i secretul tinereții și frumuseții tale?

Am să parafrazez o clientă care mi-a spus de curând despre sine că s-ar vedea frumoasă dacă nu s-ar teme de lipsa de modestieCu toată onestitatea, pot spune că nu m-am considerat niciodată frumoasă. Ba chiar am avut sentimente de inadecvare în raport cu femeile ce corespund canoanelor și care captează în mod automat privirile publicului larg. Pentru a nu le invidia, le-am admirat și m-am detașat de ele, ca de o specie din care nu am cum să fac parte.

  

  

Citește și:

Articol preluat din ediția de august 2017 a revistei Femeia.
Autor: Cătălina Oprea
Foto: Mihai Nicolae
Machiaj: Marina Chiorean

Comments

comments

Lasă un răspuns