Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Andreea Rasuceanu: Viata ca o carte

Andreea Rasuceanu: Viata ca o carte

La 35 de ani, Andreea Răsuceanu, scriitor și critic literar, este autoarea a două cărți despre universul lui Mircea Eliade, în care parfumul Bucureștilor de altădată transpare mai expresiv ca oricând.

Andreea Răsuceanu crede în coincidențe fericite. Tocmai de aceea, numele meu de familie – Moscu – nu i-a rămas indiferent. M-a chestionat rapid dacă îmi este cunoscută acțiunea din „Domnișoara Christina“, romanul fantastic al lui Mircea Eliade. Îmi era, bineînțeles! Citisem încă din adolescență saga familiei Moscu, bântuită de domnișoara Christina, tânăra care nu își găsea liniștea dincolo de mormânt din cauza unui amor neîmplinit. Mai mult, știam de la bunica mea că descrierea satului și a conacului din carte semăna izbitor cu locul în care copilărise bunicul dinspre tată. Și zona geografică (județul Giurgiu) se potrivea! Misterul acestor stranii coincidențe nu mi-a fost niciodată deslușit, dar, dincolo de el, și eu, și Andreea am căzut de acord că unora dintre suflete le este dat să se întâlnească la un moment dat în timp.

Întâlnire providențială

Pentru ea, o astfel de coincidență fericită a fost și întâlnirea cu profesorul Sorin Alexandrescu, cel care i-a fost coordonatorul lucrării de doctorat și care este și nepotul lui Mircea Eliade. „Cu teza de doctorat mi-am propus să scriu o istorie paralelă a străzii Mântuleasa, celebră în proza lui Eliade, am vrut să captez istoria reală, aceea din documentele municipiului București și din arhivele de stat, în paralel cu cea descrisă de autor în lucrările lui. Apoi, m-am gândit că teza s-ar putea transforma într-o carte. Așa a apărut romanul «Cele două Mântulese», nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor și la Marile Premii Prometheus. Succesul în fața criticilor și, mai ales, cel de public m-au determinat să scriu o a doua carte, «Bucureștiul lui Mircea Eliade», în urma unei diplome postdocto-rale, tot sub coordonarea lui Sorin Alexandrescu. E o carte despre felul în care arăta Bucureștiul în anii ’40, când a fost părăsit de Eliade, dar mai ales cum arăta Bucureștiul din proza scriitorului, acela din «Nopți de Sânziene», din proza sa scurtă, fantastică. Recitite cu ochii maturității, ele s-au organizat altfel. Bucureștiul însuși e un personaj în proza lui Eliade.“

Un scriitor cu ochi critic

Deși în timpul săptămânii se dedică în întregime meseriei de editor de carte, Andreea spune că, în primul rând, se consideră scriitoare. „E lucrul pe care-l fac pentru mine personal. E o luptă să fii și editor și să scrii în același timp. Munca de editură e una care te absoarbe cu totul, astfel încât, în momentul în care apare o nouă carte, să ai sentimentul că ai participat și tu la ea, că, într-un fel, e și a ta. Atunci când editezi o carte, trebuie mai întâi să o citești, apoi să o propui spre publicare, după prima traducere să o redactezi, pentru a-i aduce modificările stilistice necesare. Urmează corectura, apoi bunul de tipar. Ca editor de carte, poți intra ușor într-un fel de rutină, periculoasă pentru alte activități intelectuale. Însă îți oferă și o disciplină, te forțează să fii mereu atent la tot ce se întâmplă pe piața literară. Pe de altă parte, când scrii, ai nevoie să intri într-o anumită stare – și nu poți trece atât de ușor din postura ta de redactor din timpul săptămânii la scriitorul de weekend pentru că, până la urmă, foarte mulți cam asta suntem. Chiar vorbeam zilele trecute cu cineva și am ajuns la concluzia că eu, în loc să-mi trăiesc vacanțele, mi le-am scris.“

Lecția de citire

O rog să-mi recomande un top al cărților, astfel încât să determine generația tânără să se îndrăgostească de literatură. Îmi spune că se ferește să facă recomandări, de teamă că exact acelea nu vor fi citite pentru că „există un spirit de frondă la cei tineri“. Insist și se lasă convinsă. „Ar fi bine să citim mai multe cărți românești, lmulțumit» de Jeni Acterian. Pentru cei tineri, și «Memoriile» lui Eliade sunt foarte stimulative: acolo chiar găsești răspunsuri la întrebarea «De ce să citim?». De asemenea, parcurgerea cărților de literatură contemporană e foarte importantă, pentru că te ajută să știi cum simt oamenii care trăiesc în același timp cu tine.“ La Târgul de Carte Gaudeamus, desfășurat în toamnă, a observat că literatura străină a avut mare succes, dar și cărțile de specialitate, eseuri, critică literară, istorie literară, monografii, călătorii, albume de artă. „Se cumpără multă carte, dar trebuie să ne obișnuim cu gândul că astăzi se citește altfel, nu doar pe suport tradițional, ci și în format electronic.“

Bookia, un proiect inedit

De câteva luni scrie și pe bookia.ro, o librărie online cu un concept foarte interesant. „Colaborarea cu bookia.ro a început datorită Cristinei Spătărelu, alături de care am colaborat multă vreme la suplimentul cultural al revistei 22. Bookia și-a propus să-i ofere cititorului posibilitatea de a citi recenzii de carte făcute de persoane avizate – critici literari, eseiști, scriitori. Aici, spre deosebire de alte edituri care vând cărți la grămadă, cumperi o carte în cunoștință de cauză. În plus, cei care scriem pe Bookia avem întreaga libertate în selectarea cărților. Nu scriem despre ele un text foarte academic, ci mai degrabă într-o notă personală, astfel încât să ți-l apropii pe cititor. E o delectare să intri pe librăria online, să vezi ce cărți au mai apărut, să citești recenziile pe zile, pentru că fiecare critic are ziua lui. A mea e joi, îmi place mult ziua aceasta dinainte de weekend.“

Andreea are în plan o a treia carte, la care lucrează deja și despre care speră să vadă lumina tiparului anul acesta. Va fi o carte tot despre București, dar de data aceasta despre cel contemporan, așa cum arată el la Mircea Cărtărescu, Ștefan Agopian, Gabriela Adameșteanu, Simona Sora, Ioana Pârvulescu – autori diferiți, pe care-i leagă același lucru: Bucureștiul ca personaj principal în centrul cărților lor. „Iubirea mea pentru București e foarte veche, datează încă din copilărie. Poate că are legătură cu faptul că suntem de vreo două generații bucureșteni, e un oraș în care mă regăsesc și în care mă simt cel mai bine. De câte ori plec în străinătate pentru o perioadă mai lungă, după câteva luni, îi simt lipsa. Bucureștiul e orașul în care pot să scriu cel mai bine. Dacă mă întrebi care este strada mea preferată, o să îți răspund că e Popa Soare. E ciudat că n-am scris încă nimic despre ea. Dar nu e timpul trecut.“

Articol preluat din ediția de februarie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Adiana Moscu

Sursa foto: Mircea Popa


Lasă un răspuns

Sus