Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Liliana Nechita: Cred că frumusețea te ajută să devii un om mai bun

Liliana Nechita: Cred că frumusețea te ajută să devii un om mai bun

Cireșe amare este cartea pe care Liliana Nechita a scris-o în primii ani de pribegie. A fost punctul ei de sprijin, eliberarea și locul unde și-a vărsat dorul.

Zbucium, durere, griji și o amărăciune nesfârșită se desprind din fiecare filă. E povestea ei departe de țară, dar și a multor altor mame nevoite să facă același sacrificiu. Nu-i ușor să pleci, nu-i ușor să trăiești departe de cele mai dragi ființe de pe lume, copiii tăi, dar este și mai greu să te întorci! „Mulți au plecat cu gândul că stau șase luni, un an sau doi … eu sunt plecată de opt ani. Cât timp tu trebuie să-i susții pe cei de aici, nu te vei mai putea întoarce, pentru că întoarcerea ta îi condamnă și pe ei la foame! În Moldova, salariile sunt foarte mici, uneori de 4-5 milioane, bani care se termină într-o săptămână și apoi se bazează pe ajutorul nostru.”

Silită la exil

Mulți ani a fost asistent manager la o fabrică de confecții din Focșani. Câștiga bine și efortul de a fi părinte cu două norme pentru fetițele pe care le-a crescut singură nu a speriat-o. Dar, când România a devenit prea scumpă pentru partenerii străini, producția s-a mutat în Ucraina, Bulgaria, China și alte țări. A fost un șoc pentru foarte mulți. Aproape toate femeile din oraș munceau în confecții! Multe au plecat la Roma pentru a-și ajuta familia să supraviețuiască. Cu lacrimi în ochi și fără o para în buzunar, a plecat și Liliana. Drumul i l-a plătit o prietenă, cea care a ajutat-o și să găsească de lucru. „În Italia, lucrurile nu sunt întotdeauna roz, poți să nimerești bine sau foarte rău, e ca o loterie – nu știi unde te duci, știi doar că trebuie să câștigi bani și să trimiți acasă!”

Cele mai grele momente

„Am fost alături de fetele mele zi de zi și nu-mi imaginam viața fără ele. La primul Crăciun nu am avut bani să trimit nimic în țară, am avut inima sfâșiată. Cel mai sfâșietor moment a fost când am primit un mesaj de la fiica mea cea mică: visase că ne jucam pe un câmp, mi-a spus că i-e tare dor de mine. Nu pot suporta nici acum acel gând, mă simt vinovată pentru suferința ei, nu știu dacă sunt o mamă bună sau nu. Nu știu ce-i mai bine: să-ți strângi copilul în brațe ori să-i cumperi de încălțat? O altă româncă mi-a spus: «Ai grijă, aici e periculos să începi să plângi, că nu te mai oprești!»”

Autoritățile nu există în Italia

„Ambasada are un scop cultural, nu social, iar consulatele se ocupă de acte, biserica este singura ușă deschisă unde poți găsi un ajutor practic. Nu poți să te duci la ambasadă și să spui că dormi în stradă, dar la preot poți, găsește o soluție. M-a sunat o dată o femeie care-mi spunea că nepotul bătrânei la care lucra se droga și umbla gol prin casă, iar ea dormea noaptea cu scaunul pus în ușă. În cazul în care se întâmpla ceva… să știu de ea. Sunt multe femei în situații dificile. Eu am propus un proiect, am făcut și un buget: un telefon, un apartament și o mașină cu șofer, 5.000 de euro pe lună. Un număr de telefon unde să sune femeia și să spună că este în pericol, iar șoferul să o ducă la acel apartament-adăpost. Din păcate, nu am găsit și finanțare, încă.”

Mamă la distanță

„De sărbători încep telefoanele, se fac liste de cadouri și urmează alte telefoane, ca să vezi dacă le-au primit, dacă s-au bucurat… dar tu nu ești acolo. În momentul în care tu dăruiești, vezi bucuria, dar acestea sunt daruri la distanță care te amărăsc, poți să-i ajuți, dar lipsești de la evenimentele importante din viața familiei.

Câte mame fac aceleași lucruri, sacrificiu, dorul este același…” „M-am întâlnit cu atâtea românce mame, care, atunci când le întrebi dacă au copii, încep instantaneu să plângă. Este o mare durere! Sunt mame care strâng caiete, creioane, pantofi pentru momentul când copilul va fi la școală, deși el are doar trei ani. Italia e plină de «Capre cu trei iezi». Am întâlnit o femeie micuță, slabă, firavă care muncea pe rupte fiindcă avea acasă patru copii, la liceu și facultate. Eu pentru ele am scris cartea… suferința mea nu este numai a mea, ci a tuturor mamelor, este un fenomen, este un oftat general. E teribil pentru o mamă să plece de lângă copilul ei ca să-l poată crește. Și nu pleci pentru o lună, două, tu nu te mai poți întoarce până când el nu este pe picioarele lui! Este o capcană. Sunt mame care ajung acasă și se așază în fața computerului sau la telefon și îi întreabă pe micuți ce-au făcut la școală, ce a zis doamna învățătoare, ce au mâncat, cum s-au îmbrăcat… îi ceartă la telefon, își cresc copiii la telefon! Știu totul despre ei, dar nu sunt lângă ei!”

Cultura, un balsam al sufletului

„Înainte să plec plângeam, iar când prietena mea mi-a spus: «Taci, că ai să vezi Coloseumul», instantaneu mi s-au uscat lacrimile. Am vizitat tot în Italia. M-au salvat oamenii politicoși, educația, nu te aștepți la respect, dar mulți văd dincolo de munca pe care o faci și te ajută. E multă ignoranță, dar sunt și oameni culți de la care ai ce învăța. Și sunt foarte multe lucruri frumoase de vizitat. La noi, și cel mai umil cioban știe cine a fost Decebal și ce este Sarmizegetusa. Eu știu de tragedia de la Pompei de când eram mică, dar Concetta (cea la care am lucrat o vreme) nu avea habar. După ce a auzit de la mine, a început să le povestească vecinelor. Mă mândresc că sunt româncă, eu l-am studiat pe Dante, dar ei l-au pierdut pe Eminescu!”

De la primul bătrân la care a lucrat, în schimb, a învățat limba, declinările – și a ajutat-o foarte mult.

„Când m-am înscris la biblioteca din Perugia și am citit prima carte în italiană a fost pentru mine o victorie! Nu aveai acces la raft, trebuia să cer ceva și am ales o carte de Pirandello. Am fost într-o stare de bine foarte mult timp. Pot să fac orice fel de muncă, dar, dacă seara mă duc să văd Capela Sixtină, m-am spălat de toate necazurile.”

Când un român merge în Italia și vede ceva frumos, rămâne marcat pe viață, începe să i se schimbe mentalitatea, cultura te îmbogățește spiritual, te schimbă moral. „Cred că frumusețea te ajută să devii un om mai bun”, ne mărturisește Liliana.

„Piccaso spunea că arta, cultura sunt acel ceva ce te ajută să te speli de praful zilei – și eu simt același lucru!”

Lucrurile se așază

Acum lucrează în Terni, de patru ani, la o bătrânică minunată. „Împreună urmărim documentarele de pe Discovery, e foarte curioasă. Are 93 de ani și îmi spunea că nu vrea să moară până nu află dacă există extratereștri sau nu.”

Câteva sfaturi

Este important să ai o prietenă în Italia, ca un punct de reper. E bine să cauți cea mai apropiată biserică ortodoxă, ca să știi unde să ceri ajutor în caz de nevoie. Sunt vreo 200 de biserici ortodoxe în toată Italia.

Citește și:

Părinţi şi copii, prieteni pentru toată viaţa

10 motive sa lupti cu viata

Satele sasesti, tinuturi de poveste

Articol preluat din ediția de septembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Foto: Mircea Popa


Lasă un răspuns

Sus