Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Fotbal pentru prietenie

Fotbal pentru prietenie

Copii din 64 de țări, de sex și abilități diferite, au fost anul acesta la Sankt Petersburg să celebreze prietenia cu ajutorul sportului rege. Fotbal pentru Prietenie este o inițiativă a Gazprom din 2013.

Uraaa! Victorie! Echipa portocalie a învins, a luat cupa și s-a bucurat de gloria binemeritată a învingătorilor. Învingători și învinși însă, la final, au pus preț pe bucuria de a juca fotbal și au celebrat cu inima deschisă toate cele nouă valori ale progamului internațional al Gazprom, Fotbal pentru Prietenie: egalitate, dreptate, sănătate, pace, loialitate, victorie, tradiție, onoare și, desigur, prietenie.

Pământul este o minge

Zeci de mii de copii și adulți din Europa, Asia, Africa, America de Nord și America de Sud au participat, încă de la final de aprilie, la meciuri amicale de fotbal, la sesiuni de training, la workshopuri, flashmoburi, maratoane și alte evenimente sportive, parte din programul pomenit.

La Sankt Petersburg (oraș frumos, plin de tradiție, la o temperatură de 12⁰C cel mai frig sau 21⁰C cel mai cald, când acasă erau 40⁰C) au mai fost prezenți doar ambasadorii fiecărei țări din program. Alexandru Andrei Popa, Alex, căpitanul echipei de juniori Dinamyk Craiova, a fost micul nostru fotbalist mare. La cei 12 ani ai săi, Alex are deja 1,86 metri și o inimă care bate doar pentru fotbal. Echipa sa, Verde, a pierdut, dar, dincolo de fotbal, Alex a câștigat la capitolul expe­riență și, mai ales, prietenie, plus că a fost ales ambasadorul Verzilor la ceremonia de final. A fost o ceremonie emoționantă, presărată cu povești de viață ale unora dintre parti­cipanți, pentru care acest program a însemnat un pas în afara sărăciei sau înfruntarea unor prejudecăți, momentul acela unic ce îți schimbă viața în bine.

Tânărul jurnalist român din program, Rareș Dumitrache, mare pasionat de fotbal, bine­în­țeles, a fost publicat în șase din cele șapte ediții ale ziarului ofi­cial al competiției de la Sankt Petersburg, pe prima pagină. Motiv de mândrie pentru el, pentru adulții români din grup, pentru prietenii săi de acolo și de acasă. Nu se terminase totul, că Rareș deja se întreba dacă va avea șansa de a fi selecționat și la anul… Ce bine a fost în această tabără, care i-a oferit în­credere în sine și i-a testat limitele!

Fotbalul conduce lumea

Punctul culminant al vizitei noastre la Sankt Petersburg a fost finala Cupei Confederației 2017, pe un stadion de cinci stele, cu o capacitate de 70.000 de locuri. Să vă spun și că am văzut meciul dintre Germania și Chile de lângă ambasadorul (adult) României, dl Aurel Țicleanu? Fotbalul și-a mai dezvăluit din secrete, iar experiența pentru mine, simplu privitor ocazional de fotbal, a fost memorabilă. Goool!!!

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de august 2017 a revistei Femeia.
Autor: Susana Pletea
Foto: Susana Pletea


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus