Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Hana Benyamini: Un vis de tinerețe. Fără bătrânețe!

Hana Benyamini: Un vis de tinerețe. Fără bătrânețe!

Am cunoscut-o într-o seară frumoasă de primăvară bucureșteană, în curtea Institutului Francez. Un mers ușor nesigur, privire dreaptă și strălucitoare și un zâmbet fermecător. Hana Benyamini era în România după mulți ani. Și era cu adevărat fericită.

Are 85 de ani, dar replica este la fel de vie, umorul și, din nou, zâmbetul o întineresc vădit. Am vrut să povestim despre viața unei femei care a suportat senină lagăr, muncă grea, război pentru a-și urma dragostea vieții și visul vieții ei: soțul și înființarea unui stat! Hana a fost părtașă la înființarea, destul de zbuciumată de altfel, a Statului Israel. Despre vremurile de început în Israel își amintește cu mândrie. Când vorbește însă de iubirea vieții ei, pe care ar fi urmat-o la celălalt capăt al lumii, privirea i se înrourează de lacrimi. Dragostea nu s-a stins nici acum și cu greu își stăpânește vocea chinuită de nodul din gât.

Dragoste la 14 ani

„Noi sunt din Târgu Bujor, de lângă Galaţi. Acolo ne-am cunoscut. Imediat după război, începuseră să se înfiinţeze asociaţii ale tinerilor evrei care voiau să plece în Palestina, aşa se numea pe atunci. Carol era cu nouă ani mai mare decât mine. Şi mi-a plăcut de el.“ Tinerii evrei se pregăteau după războiul cel groaznic să plece spre un loc al lor, o ţară a lor, aşa cum evreii nu mai avuseseră de mii de ani. Hana era o copilă (avea doar 14 ani) care dorea să uite ororile războiului, Carol era unul dintre instructori, membru al Mişcării sioniste. Şi acum, după aproape 70 de ani, Hana vorbeşte cu dragostea adolescentei despre soţul ei. „A fost condamnat la moarte, spune ea, pentru că ar fi uneltit împotriva guvernului Antonescu. Dar, şi i se citeşte mândria în ochi, a reuşit să evadeze.“

Dragoste pentru totdeauna

Timp de doi ani, Carol s-a ascuns de Siguranţă, locuind în cele mai sordide locuri, dar continuând să lupte pentru visul lui: Statul Israel. A fost din nou prins, judecat şi condamnat, de astă dată la numai 25 de ani de detenţie. A fost eliberat în ’47, de la Târgu Jiu. În decembrie ’47, Carol şi Hana au părăsit România în cea mai mare acțiune de emigrare. Au trecut atunci graniţa 15.000 de oameni spre Bulgaria, îmbarcându-se spre Palestina. Cu o escală forţată însă în lagărul din Cipru. Un lagăr „de tranziţie“, în care evreii care plecau spre Ţara Sfântă erau obligaţi să muncească o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Înainte de a pleca în aventura vieţii lor şi a unei întregi naţiuni, Hana şi Carol s-au căsătorit. După multe suferinţe, au ajuns în Palestina şi au fondat în kibuțul Reshafim. În 1948, Israel a fost recunoscut ca stat independent. Hana şi Carol, cu preţul multor sacrificii, se mândreau că au fost printre cei care practic au construit acest stat.

Singurătatea e o pedeapsă asumată

„Aveam o casă superbă pe malul mării, am copii care mă iubesc, dar care au familiile lor. Stăteam acolo, în casa mea mare şi frumoasă, şi nu mă puteam opri din plâns.“ După ce a murit Carol, Hana a crezut, a vrut să creadă, că nu mai are ce face. „Venea fata mea la mine şi mă găsea plângând, pleca, iar după câteva zile, când venea, mă găsea din nou plângând.“ După doi ani de la moartea lui Carol, Hana s-a scuturat şi şi-a dat seama că se pedepseşte singură, că trebuie să meargă mai departe. Avea 72 de ani. A vândut tot şi s-a dus într-o tabără de bătrâni. „Pur şi simplu am renăscut, mi-am recăpătat viaţa. M-am apucat de pictură, învăţ idiş (dialect al diasporei evreieşti pe cale de dispariţie), joc teatru. În fiecare zi am ceva de făcut, am prieteni, sunt vie.“ De aici zâmbetul fermecător, înfrumuseţat şi mai mult de strălucirea pe care numai dragostea o dă, chiar şi după aproape 70 de ani de la căsătorie.

Încă mă întâlnesc „cu fetele“

„Şi, dacă vrei să ştii, îmi spune însufleţită, şi aici, la Bucureşti, mă întâlnesc cu fetele!“ Am zâmbit, dar era foarte serioasă. Fetele sunt prietene de departe. Membre ca şi ea, Hana, ale unei organizaţii caritabile internaţionale formate numai din femei. Surorile, cum îşi spun cu drag, se întâlnesc periodic, cu treabă. Când sunt în călătorie, se caută doar ca să mai stea de vorbă, să râdă împreună. O femeie de 85 de ani cu mers un pic nesigur, dar cu un zâmbet larg, seducător chiar, poate fi un exemplu de putere, de împăcare cu sine şi cu ceilalţi, de împlinire. Şi se numeşte Hana.

Ieşirea

Între anii 1944 și 1948, evreii din Europa de Est au căutat să plece prin orice mijloace. Emisari din Yishuv, partizani evrei şi mişcările sioniste de tineret au cooperat pentru a înfiinţa Beriha (organizaţie de salvare), care a ajutat aproape 200.000 de evrei să plece din Europa. Majoritatea s-au stabilit în Palestina. „De la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial până la înfiinţarea Statului Israel (1945-1948), imigraţia ilegală a fost metoda principală de imigrație, pentru că britanicii, limitând cota la 18.000 pe an, au eliminat practic orice şansă de imigraţie legală. S-au organizat  66 de transporturi pe mare în aceşti ani, dar numai o parte au reuşit să penetreze blocada britanică şi să aducă pasagerii la ţărm. În 1947, 4.500 de emigranţi de pe vasul Exodul au fost trimişi înapoi în Europa de mandatul britanic. Britanicii au oprit vasele cu imigranţi pe mare şi i-au internat pe imigranţii capturaţi în lagăre din Cipru; majoritatea acestor persoane nu au ajuns în Israel decât după înfiinţarea statului.“ (www.jen.ro/istoria-statului-israel)

Citește și:

Un vis în plină floare

De-a arhitectura prin școli și parcuri

Raluca Debu: Când știi ce vrei, totul e alb și negru

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.nr.20/21.05.2015

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Radu Vintilescu


Lasă un răspuns

Sus