Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Izabela Pănescu: În fiecare zi fac ceva pentru sănătatea mea

Izabela Pănescu: În fiecare zi fac ceva pentru sănătatea mea

Realizatoarea și prezentatoarea emisiunii de sănătate „Tinerețe fără bătrânețe“ de la Digi24 ne dezvăluie secretul siluetei ei și deapănă alături de noi amintiri din copilărie.

Face ce și-a dorit dintotdeauna. În copilărie, voia să devină doctor, dar prin liceu și-a schimbat preferințele și a ales jurnalismul. A lucrat ca reporter de noapte, apoi a devenit reporter la una dintre cele mai cunoscute emisiuni de sănătate și universul a adus împreună astfel dorința din copilărie de a deveni medic și pasiunea pentru jurnalism. În luna copilului, Izabela își amintește de câteva momente de când era de-o șchioapă și ne povestește despre o campanie de suflet și de cel mai drag subiect al vieții ei, sănătatea, dar și de plăcerile interzise.

Ce ai învățat de la invitații la emisiune?

Ooo, au fost multe lecții pe care le-am învățat, dar cea mai importantă este lecția prevenției. În fiecare zi fac ceva pentru sănătatea mea! Fiecare alegere pe care o fac este pentru a preveni bolile și pentru a avea un stil de viață sănătos. Mănânc cartofi prăjiți, prăjituri sau carne din comerț, dar aceasta este excepția, nu regula. Și mănânc puțin, nu o porție de cartofi, ci 2-3 cartofi. Mi-am făcut pofta, mi-e de ajuns. Asta am reușit însă după șapte ani în care am făcut schimbări în alimentație treptat, nu brusc.

Care este secretul siluetei tale?

Mereu mi-am dorit să mă îngraș! Am mâncat mai mult, dar tot nu funcționează. Cred că este genetic. Tatăl meu este slab și are aceeași greutate pe care o avea în armată. Mama a avut 45 de kilograme până la 30 de ani, apoi a început să se îngrașe. Să vedem pe care dintre ei îi moștenesc! Anul acesta împlinesc 30 de ani.

Cum arată dieta ta?

Nu sunt raw-vegană și nici vegetariană. Multă lume crede asta, pentru că mai mereu mănânc legume și fructe. Dar mănânc și proteine animale, dar numai din surse sigure: carne și ouă de la părinții mei și ai soțului, lactate în special de capră, o dată sau de două ori pe săptămână proteine animale.

Care este mâncarea de care nu te-ai sătura niciodată?

Fructele. De un an mănânc doar fructe dimineața. Imaginează-ți că, până acum un an, eu nu ieșeam din casă fără să mănânc ceva consistent, brânză, ou fiert, pâine multă. Anul trecut, când au apărut cireșele, așa poftă aveam, încât nu mai puteam aștepta să mănânc mai întâi micul dejun. Apoi au apărut căpșunele, apoi pepenele și uite cum mi-am schimbat eu obiceiul. Mănânc fructe până mă satur.

Îți plac dulciurile? Ce sfat le dai celor care vor să renunțe la dulciuri?

Problema înainte de a-mi schimba alimentația era că mâncam foarte mult zahăr. Savarinele erau preferatele mele, nu putea trece pe lângă o cofetărie fără să cumpăr. Mai erau niște bomboane de ciocolată și caramel de care eram dependentă, mâncam și două cutii dintr-odată. Și chiar nu glumesc. De sucuri din comerț nu mai zic. Eu am reușit să reduc aproape de zero consumul de zahăr, dar treptat. Sfatul meu pentru cei care sunt dependenți de dulce este să meargă la un medic nutriționist, mai ales dacă au kilograme în plus. Și poate și la un psiholog.

Ce gust asociezi cu copilăria?

Gustul de vată de zahăr. Era preferata mea. Îți dai seama ce băgam eu în organism?! Nu-i de mirare că, la 23 de ani, am descoperit un polip pe colon care în câțiva ani s-ar fi transformat în cancer.

Care a fost cel mai trăsnit lucru pe care l-ai făcut în copilărie?

Să știi că nu am făcut lucruri trăsnite, am fost un copil poate chiar prea cuminte și uneori îmi pare rău, pentru că nu voi avea ce să le povestesc nepoților.

Era ceva care te enerva în copilărie?

Da, sora mea (râde). Ne certam pe orice: pe linguri, pe scaune, pe haine. Acum, ne-am dori chiar și să ne certăm numai ca să ne vedem mai des, dar, din păcate, suntem departe una de cealaltă și vorbim mai mult la telefon.

Ce anume din copilărie faci și în prezent?

Mănânc miere, polen și propolis. Tatăl meu este apicultor, avem stupi de când eram noi mici, așa că am crescut cu aceste produse atât de prețioase pentru sănătate.

Aveai o jucărie preferată?

Nu îmi amintesc să fi avut, mă jucam cu toate păpușile, le acordam atenție tuturor.

Care era jocul tău preferat atunci?

Cel mai mult îmi plăcea să sar elasticul. Știam toate numerele și îmi doream mereu să ies pe locul întâi.

Și acum, revenind în prezent, ți-e teamă de ceva?

Din păcate, mi-e teamă de multe lucruri, pentru că așa am crescut, asta ne învață sistemul educațional, asta ne învață societatea în care trăim, peste tot ne este indusă frica, dar lucrez la asta de câțiva ani și chiar mi-am înfrânt multe frici! Cred că frica cea mai mare este de moarte. Tocmai de aceea încerc să trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima.

Visezi să….

Visez să călătoresc mult, în special în Asia. Visez să inspir cât mai mulți oameni să-și schimbe alimentația, visez să am în jur din ce în ce mai mulți oameni care își cresc sănătos copiii. Și nu mă refer doar la alimentație, ci și la educație.

5 întrebări fulger

Care este culoarea ta preferată?

Verde

Ai un obiect preferat?

Decorațiunile în formă de elefant.

Ce floare iubești?

Pe toate!

Care este țara de care te-ai îndrăgostit?

Spania.

Care este ținuta preferată?

Rochiile.

Mi-am donat părul

„În ultimii șapte an, am avut părul lung. Aș fi vrut să fac o schimbare, dar nu aveam curajul. Am aflat însă că niște copii au nevoie de păr. Copii bolnavi de cancer, care au nevoie de peruci pentru că și-au pierdut părul din cauza chimioterapiei. Atunci, am luat imediat decizia. Eu am donat părul în cadrul campaniei DPC Donează Păr Copilașilor, care a fost inițiată și dezvoltată de o studentă la Medicină. Există însă și campania fundației Renașterea, Brave Cut. În acest caz, părul va ajunge la femeile care suferă de cancer la sân. Factorul psihologic contează enorm în vindecare, iar o perucă sunt convinsă că-i ajută să aibă mai multă încredere în ei și mai multă putere să lupte.

Citește și:

Oana Giurgiu: Ce urăsc mai mult este expresia „aşa se face!“

Otilia Caloian: Din dragoste de flori

Viața ca un maraton

Articol preluat din ediția de iunie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Foto: PR Digi 24

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus