Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Mirela Retegan despre feminitate și asumare

Mirela Retegan despre feminitate și asumare

Ce înseamnă pentru tine „a fi femeie“?

Femeia pentru mine este întruchiparea frumuseții izvorâte din bunătate, inteligență, căldură, pasiune. Pentru mine, a fi femeie înseamnă asumarea tuturor avantajelor și dezavantajelor că viața se naște prin tine. A fi femeie înseamnă să înțelegi că ura nu naște copii. Femeia înseamnă iubire. De la ea pleacă, de la ea învață toți ceilalți să dea și să primească iubire.

Unde greșim noi, femeile, când vrem să arătăm lumii cea mai frumoasă imagine a noastră?

Că vrem să arătăm. Nu avem nimic de arătat nimănui. Oglinda noastră trebuie să fie fericită. Dacă oglinda îți zâmbește dimineața înseamnă că vei desena zâmbete și pe chipurile celorlalți. „Oglindă, oglinjoară“ e o formulă pe care, din păcate, după ce creștem, nu o mai folosim. Uităm că poveștile sunt la fel de importante și la doi, și la 20, 40, 60 de ani. Cred că pe la 70 începem să acceptăm că sunt și adevărate.

Esti mai tot timpul pe drumuri, în turnee sau spectacole. De unde îți iei energia?

Din asumare. Sunt perfect conștientă ce fac, de ce fac, ce câștig și ce pierd. Mi-am asumat această viață și o trăiesc cu bucurie. Iar când ești sincer și onest în ceea ce dai, primești energie bună. Îmi iau energia înapoi. Am grijă ce dau pentru că știu că tot aia o să primesc.

Astăzi este despre astăzi, Curtea Veche Publishing + poza (a aparut in nr. de mai al revistei Femeia.)

Prietenoase și amuzante, dar atât de sincere, confesiunile sale despre copii, iubire şi credinţă, ca şi cele despre fericire, prieteni şi cotidian sunt semnul unui respect profund pentru viaţă şi pentru oameni. Învăţătura pe care aceste confesiuni o transmit este extraordinar de simplă: viaţa noastră e despre noi înşine şi nu trebuie să o lăsăm să ne scape printre degete.

Citește interviul pe larg în numărul de august al revistei Femeia.!

 

Text: Luminița Tăbăran
Foto: arhiva personală

Lasă un răspuns

Sus