Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Nora Neghină: Cărțile tipărite nu vor dispărea niciodată

Nora Neghină: Cărțile tipărite nu vor dispărea niciodată

Nora Neghină crede cu tărie că educația copiilor depinde în mare măsură de educația părinților. De aceea își dedică mare parte din viața profesională pentru a ajuta părinții, și implicit copiii, să se dezvolte împreună armonios. Nora este specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight, cu deschidere spre educația nonformală, plin de entuziasm și cu dorință de schimbare.

Când ai început să citești? Îți amintești lecturile preferate din copilărie?

Am început să citesc pe la 6 ani, datorită unei ”grădinițe” particulare la care mergeam și care era ținută de o franțuzoaică căreia îi spuneam Madame și care aplica principiile Montessori. Sunt două cărți care îmi plăceau și pe care le reciteam periodic – Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi de Nikolai Nosov și Din Marile Legende ale Lumii de Alexandru Mitru, unde preferatele mele erau Tristan și Isolda și Sigfrid și Crimhilda.

Cum te-ai decis să lucrezi în lumea cărților?

Mi-a plăcut algebra, dar nu prea mi-a plăcut geometria, nu mi-a plăcut fizica, nici biologia, chiar dacă îmi plăcea foarte mult chimia. În toate aceste științe exacte, cum li se spune, îmi lipsea faptul că nu îmi pot aduce viziunea personală, creativitatea. Astfel că am ales două meserii: mai întâi avocatura și mai nou psihologia, în care practic nu încetezi niciodată să citești pentru a te ține la curent cu noutățile din domeniu, dar mai ales pentru a-ți lărgi perspectivele și a găsi soluții creative. Colaborarea cu Asociația Curtea Veche și atelierul pentru părinți din cadrul Festivalului NARATIV a venit ca o mare oportunitate de a spune mai departe și altor părinți în câte moduri putem folosi o carte pentru a ne juca cu copiii noștri sau a puncta ce am învățat din greșelile pe care le-am făcut cu propriii copii.

Se pare că astăzi copiii (și adulții) citesc mai puțin ca pe vremuri. Ce strategii folosești pentru a-i determina pe cei mici să se apropie de cărți? Și cum îi determini pe adulți și părinți să citească? În fond, copiii vor citi dacă vor exista cărți în casă, conform unui studiu recent.

Este într-un fel normal ca timpul alocat lecturii să fie mai mic astăzi din cauza faptului că petrecem mai mult timp la birou sau în trafic și există multe alternative de petrecere a timpului liber. Orice ocazie poate fi o oportunitate de a împrieteni copiii cu cărțile – dacă trecem pe lângă o librărie, putem să intrăm 10-15 minute să vedem ce a mai apărut nou, fără să trebuiască să și cumpărăm pe loc. Putem de asemenea profita de situațiile în care sunt ”captivi”, adică trebuie să așteptăm la doctor sau în călătoriile cu mașina. Țin în permanență câte o cărticică în geantă sau în mașină pe care o citim sau despre care discutăm. Ce îi încurajez pe părinți este să introducă elementul ”distracție/joacă” în ecuație: punerea în scenă a unui fragment, desenarea personajelor sau locațiilor unde se desfășoară acțiunea, rescrierea poveștii adăugând sau eliminând personaje sau întâmplări, crearea unui board game plecând de la cartea citită sunt doar câteva dintre strategiile despre care povestesc în atelierul pe care îl susțin ”Cum împrietenim copiii cu lectura?”. Cu adulții e mai greu să-i convingi să citească, pentru că imediat vor spune ”am atâtea treburi de făcut, că nu am timp să citesc”. Din cauza asta intrăm într-un cerc vicios, în care părintele nu citește, dar are pretenția de la copilul său să citească, iar studiile ne arată că, într-adevăr, părintele este cel care modelează acest comportament care insuflă copilului dorința și plăcerea de a citi. Astfel că, atunci când părinții vin la mine și se plâng că au un copil ”căruia nu-i place să citească”, îi întreb cât timp petrec ei înșiși citind. O bună modalitate de a determina un adult să citească este, cred, să combini această activitate cu viața socială – lansări de carte, lecturi de poezie/cenacluri, cluburi de carte, cluburi de oratorie (pentru care trebuie să-ți pregătești argumente și, astfel, să te documentezi).

Cum vezi viitorul cărților și al cititorilor într-o lume din ce în ce mai tehnologizată?

Cred că cele două sunt complementare. Cartea în format digital nu va putea niciodată înlocui toată paleta de senzații pe care o aduce o carte tipărită, de la mirosuri la senzații tactile și auditive. E posibil să mă înșel, dar nu cred că vor dispărea cărțile tipărite, și mă bucur să văd că apar autori noi și cărți noi atât pentru copii, cât și pentru adulți. Cred că formatul digital se pretează mai mult pentru zona de lectură profesională, iar cartea tipărită va rămâne apanajul beletristicii. În ceea ce-i privește pe copii, cred că sunt extrem de utile repovestirile din colecția Cărțile Copilăriei publicate de Curtea Veche Publishing, deoarece oferă un acces facil la opere clasice care ar putea descuraja un tânăr cititor. Ulterior lecturării unei astfel de cărți, copilul împreună cu părintele poate folosi tehnologia pentru activități complementare lecturii, cum ar fi să caute cuvintele necunoscute în dicționare online, sau pentru a descoperi detalii despre o anumită epocă sau anumite culturi sau pentru booktubing.

Care sunt proiectele pentru următorii 5 ani?

Deocamdată sunt prinsă în 2 școli de formare în psihoterapie care vor mai dura câțiva ani, însă îmi doresc să continui colaborarea cu Asociația Curtea Veche și atelierele pentru părinți, deoarece consider că programul lor deschide noi oportunități copiilor, oferindu-le ocazia să experimenteze lectura altfel decât o fac în cadrul activităților școlare și le dă curaj părinților să nu renunțe, ci să încerce noi strategii. Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii și poate în această zonă în următorii 5 ani e posibil să mă implic în proiecte care să-i aibă ca beneficiari direcți.

Cum comunici cu cititorii, prin ce mijloace, cum primești feedback de la ei?

De obicei prin intermediul comentariilor de pe facebok, sau la diverse evenimente, conferințe se întâmplă să mai vină câte o persoană sa-mi mulțumească pentru că un articol a ajutat-o la un moment dat.

Ai avut vreun eșec în a convinge pe cineva să citească?

Nu cred că poți convinge pe cineva să facă ceva dacă nu își dorește. De obicei, încerc să-mi aleg cu grijă ”bătăliile” și să nu investesc energie în așa-zise ”cauze pierdute”. La adulți, dacă văd o rezistență crescută, nu insist. La copii e diferit, căci ei sunt într-o perioadă în care descoperă lucruri și ceea ce azi poate nu-i interesează mâine poate deveni un punct de interes, deci periodic cred că o discuție pe marginea lecturii sau sugerarea unor cărți este utilă.

Un top 5 al cărților tale preferate.

Mi-ar fi tare greu să fac un top 5 of al lecturilor din toate timpurile și din toate ariile de interes, dar din ce am (re)citit mai recent aș zice: Lebăda Neagră de Nassim Nicholas Taleb, Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez, Erus și Valea Răbdării de Alec Blenche, Mindsight – Noua Știință a Transformării Personale de Daniel Siegel și I’ll never let you go (N-o să te las să pleci vreodată) de Allison Brown si Smriti Prasadam-Halls.

Material exclusiv online

Text: Dana Verescu

Foto: PR

 

Citește și:

Comments

comments

Lasă un răspuns