Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Ocolul Pamantului in fotografii

Ocolul Pamantului in fotografii

Mihaela Noroc este printre acei norocoși care și-au găsit menirea, dar care au făcut eforturi să o atingă.

Deși a absolvit secția Foto-Video a Universității de Arte din București, au fost ani buni în care a stat departe de pasiunea pentru fotografie. A mers pe drumul producției de televiziune fiindcă era bine plătită, dar simțea că își sacrifică viața. După ce a strâns niște bani, Mihaela a izbutit să-și înceapă visul. Ne-am întâlnit la scurt timp de la întoarcerea sa dintr-o călătorie de 15 luni, fără oprire și fără întoarcere acasă, la capătul căreia a bifat
35 de țări. Este doar punctul de plecare al unui proiect amplu de fotografii cu chipuri frumoase de peste tot din lume. „Este o documentare a timpurilor noastre prin chipuri feminine. Frumusețea este diversitate și eu colind lumea să o descopăr.“

„Atlasul Frumuseții“

O dată pe an, Mihaela și Ștefan, soțul ei, de profesie scenarist, și-au propus să facă o călătorie de 1-2 luni în locuri care să nu fie foarte scumpe. Beauty Around the World (BAW) s-a născut în Etiopia, destinație unde au stat o lună. Aici au descoperit unele din cele mai interesante femei. „M-au impresionat. Nu-mi luam privirea de la ele. Eu caut o frumusețe sinceră, autentică și mai cred că frumusețea înseamnă și păstrarea bogăției culturale. În Etiopia, am găsit chipuri cu adevărat deosebite.“ Au ajuns în perioada Crăciunului și i-a mișcat felul cum locuitorii, ortodocși ca noi, păstrează tradiția și se îmbracă în alb. Au plănuit o călătorie mai lungă, în care au integrat ideea proiectului. Așa a început totul!

Călătoria de cinci mii de mile

„Am plecat în august 2013 cu gândul să facem înconjurul lumii. Ne-am întors în noiembrie 2014. Am pornit spre est și ne-am întors dinspre vest“, povestește ea. S-au urcat în tren și „am luat-o așa, încet, din aproape în aproape“, prin România, Ucraina, Polonia, țările baltice. Au ajuns în Japonia doar cu mijloace de transport terestru. Rucsacul era tot ce aveau. „Când călătorești cu buget minim, alegi cele mai ieftine mijloace de transport, dormi cu localnicii, mănânci cu ei. Am mâncat câteva luni doar orez. Câștigi ceva, dar pierzi altceva, poate în kilograme“, glumește ea. Nu au rămas mai mult de trei zile într-un loc. Sunt înscriși de câțiva ani pe un site care le permite să ia legătura cu oameni din lumea întreagă. Oferă găzduire celor care trec prin București, primind la schimb cazare oriunde. I-au mâncat și puricii, dar Mihaela e convinsă că, deși dificil, asta face lucrurile și mai interesante. Ea crede că întâmplările din copilărie au format-o astfel. „Eu sunt din Chișinău. În anii ’90, când s-au deschis granițele, ne-am mutat în România. Am stat la cămin, fiindcă părinții erau studenți. An de an am schimbat locuința. Am simțit nevoia să ne așezăm doar în adolescență, când am văzut ce aveau ceilalți prieteni. Asta e cea mai mare problemă, că vrem ce are celălalt, de acolo ne vine nefericirea. Acum, nu îmi mai doresc așa ceva, ci doar să-mi fac cât mai bine proiectul“, afirmă ea.

La un clic distanță

Primele piedici au fost financiare. „Să spunem că alții și-ar fi cumpărat mașină, iar noi am preferat să facem această călătorie și nu avem mașină.“ Și drumul de la chipul frumos la imaginea din obiectiv e anevoios. Mihaela merge în locuri aglomerate, oprește fata pe stradă, stă vreo 2-3 ore cu ea pentru a o cunoaște mai bine și declanșează doar când e mulțumită cu imaginea pe care vrea să o surprindă.

Cea mai frumoasă amintire

Cel mai aproape de suflet i-a rămas ședința foto din Iran. Poate nu era cea mai cea, însă chipul ei era reprezentativ pentru loc. „Într-o țară în care femeia nu are voie să cânte sau să danseze, am reușit să fotografiez o iraniancă îmbrăcată în costum persan tradițional într-o moschee cu o lumină incredibilă. Mi-era foarte frică. Puteam să fiu arestată“, spune Mihaela. A cunoscut-o prin intermediul gazdei găsite pe site și a abordat-o. Fata a împrumutat costumul specific de la o prietenă și, la nouă dimineața, s-au văzut într-o moschee devenită muzeu și păzită de mulți bărbați. „A fost un moment minunat al proiectului meu, încărcat de spiritualitate.“ Au devenit cele mai bune prietene și au păstrat legătura.

Cea mai lungă noapte

Când au traversat China, autobuzul înțesat și fără căldură s-a stricat, la patru dimineața, după un drum de 50 de ore. Pustietate și minus 20 de grade. „Șoferii s-au culcat. Nu ne puteam înțelege, nu vorbeau deloc engleză. Nu știam dacă vine cineva să ne ia și ne imaginam că va face oricum vreo 15 ore până la noi.“ După ore întregi de stat în frig, făcând autostopul, Mihaela a început să plângă. „Nu oprea nimeni. M-am întrebat ce caut eu în mijlocul pustietății. Eram în teniși din cârpă și o geacă subțire luată de la un second-hand din Kârgâztan, pe care am purtat-o în toată China. Abia la 9 dimineața au găsit o mașină, cu care au mers încă nouă ore. „A fost unul din cele mai grele momente. Mi-am dat seama că poate să fie periculos. Alte lucruri grave nu ni s-au întâmplat. Ne-a păzit Dumnezeu.“

Călătorului îi stă bine cu drumul

Mihaela știa de copil că va face ceva în domeniul artelor. „Stăteam cu tata în atelierul lui și pictam.“ În liceu, a fost atrasă de fotografie. Și, cât a lucrat în alt domeniu, a fost deprimată. Acum, e fericită. „E prima dată în viața mea când mă simt așa. Nu îmi vine să cred. E ca un dar!“ A vizitat în jur de 60 de țări, dintre care 35 cu proiectul, și a adunat sute de chipuri. Cel mai mult i-au plăcut Iranul, pentru căldura oamenilor, Myanmar, pentru bogăția culturală, și Columbia, pentru diversitatea etnică. „Albumul va fi complet când voi avea un chip din fiecare țară a lumii“, spune ea. În 2015, și-a propus o nouă expediție, care să se întindă pe șase luni. Însă economiile s-au terminat și, după ce va edita imaginile strânse și va avea un portofoliu, va porni să găsească sponsorizări pentru a continua acest proiect unic. „Voi merge cu proiectul sub braț, o să bat la uși, dar voi face și online o campanie de strângere de fonduri“, plănuiește ea.

Citește și:

Cum sa arati grozav in fotografiile de sarbatori

Fotomodel in scaun cu rotile

Alecsandra Raluca Drăgoi, fotografa de suflete

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.2/15.01.2015

Autor: Lidia Năstase

Sursa foto: arhiva personală


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus