Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Ozana Moraru: Iubesc ceea ce fac

Ozana Moraru: Iubesc ceea ce fac

Ozana Moraru, chirurg oftalmolog, membru al Societății Române de Oftalmologie și reprezentanta țării noastre la nenumărate congrese medicale internaționale, cu peste 25.000 de operații de cataractă la activ plus multe alte intervenții oftalmologice de mare finețe, își face meseria impecabil și găsește timp în fiecare zi pentru cealaltă mare pasiune a ei: echitația.

 S-a născut la Luduș, în județul Mureș, unde și-a petrecut copilăria și vacanțele, ca adolescentă.

Calea medicinei i-a surâs de mică, deși nu a avut în familie niciun medic sau cadru medical.

„De când eram copil, ca multe fetițe probabil, tratam păpușile cu injecții. Mai târziu, când a trebuit să-mi aleg drumul în viață, m-am gândit că o să-mi placă să tratez oamenii, să fac bine și că e o meserie care-mi poate asigura un trai pe termen lung.“

De la vis la performanță

Încă de când a început facultatea, viitorul medic Ozana Moraru a știut fără dubiu că vrea să devină chirurg. Însă oftalmologia a fost o alegere de ultim moment. „Am stat pe gânduri între ginecologie și oftalmologie, m-am lăsat îndrumată de alți colegi cu mai multă experiență și mă bucur că am ales-o pe aceasta din urmă. Vorbim de un organ foarte mic, mișcările trebuie să fie foarte fine, îți solicită enorm atenția, dar e și o disciplină medicală foarte curată, foarte potrivită pentru o femeie.“ Iar satisfacțiile profesionale sunt uriașe. „Sunt situații în care omul vine complet nevăzător și într-o zi, două poți să-l faci să vadă chiar foarte bine. Vă dați seama ce fericit este un om care nu vede nimic și după operație poate vedea?!“

Să pui o clinică pe picioare nu-i ușor

Prin 1993, Ozana Moraru și soțul ei, chirurg oftalmolog la rândul său, au făcut primii pași pentru a pune bazele unei clinici. „Inițial, am avut un spațiu închiriat într-o policlinică de stat și am început să operăm ambulatoriu, ceea ce nu se mai pomenise până atunci la noi în țară. Venea pacientul și pleca acasă. Am avut rezultate foarte bune și am decis să ne luăm un loc al nostru, proprietate.

A fost dificil, eram singurii pe piață când am pornit clinica, era un risc să întrerupi complet orice relație cu statul și să faci operații în regim privat. Noi aduceam din vamă cristaline artificiale, le luam din import, ne ocupam de toate formalitățile și de hârtii, chiar și curățenie făceam în cabinete după program. Eram doar noi doi, o secretară și două asistente.“ Au fost și perioade grele, cu restricții, în care și un banal baton de ciocolată era un lux.

„Mai povestesc… așa, când vine vorba, pe vremea când eram rezistentă la Spitalul de Oftalomogie, trei ani de zile, apăruseră snickers și pufuleții cu alune și așteptam ziua de salariu ca să pot cumpăra câte una.“

Nimic nu mai e ca pe vremuri

Tehnologia a avansat enorm în oftalmochirurgie, mai ales în domeniul diagnosticului. „Foarte multe ecografe, tomografe de înaltă rezoluție au apărut în ultimii ani, iar în ce privește chirurgia, sunt extrem de numeroase aparatele puse la punct pentru a obține o chirurgie minim invazivă. Pentru operații de cataractă, glaucom, dezlipire de retină, se făceau înainte tăieturi multe, se puneau fire. Acum, se fac niște incizii punctiforme care nici măcar nu necesită a fi cusute.

Operația clasică de cataractă, în care tăiai aproape o jumătate de ochi și puneai opt, nouă sau zece fire, dura și o oră. Eu ajunsesem să o fac în 25 de minute, dar, cu tehlnologia aceasta nouă, durează 7-8 minute, iar recuperarea e mult mai rapidă, cu stabilizarea dioptriilor în câteva zile, iar riscurile (de infecție intraoculară, de hemoragie) sunt mult mai mici acum.“

Recompensele, mai mari decât sacrificiile

Ore întregi de muncă fără pauză, program încărcat, neglijarea vieții personale sunt inevitabile pentru un medic bun. „M-am căsătorit târziu, copii nu am avut pentru că nu aveam vreme, dar, recunosc, nici nu mi-am dorit cu adevărat. Altfel, aș fi găsit până la urmă timp. Eu nu le văd ca pe niște sacrificii, pentru că și satisfacțiile sunt foarte mari în profesia mea, și nu doar materiale, efectiv îmi iubesc meseria și asta umple totul.

Am ceva și pentru sufletul meu, partea cu caii, la bătrânețe am unde să mă retrag, lângă niște suflete la care țin foarte mult, am o familie care mi-e dragă, am păstrat frumos legătura cu sora mea, cu părinții mei. Cu soțul meu, fac o echipă foarte bună de mulți ani, am construit împreună cam tot.“

Pasiunea pentru cai a început la maturitate

Mai precis, în jurul vârstei de 30 de ani, cu niște lecții de călărie luate din curiozitate.

„Mi-a plăcut din prima clipă, dar cu caii de școală nu prea faci progrese. Mi-am luat apoi propriul cal și de aici lucrurile puteau merge numai în sus, am vrut să învăț mai mult, să învăț să sar, am căzut, m-am ridicat. Am fost la competiții de obstacole la amatori chiar cu rezultate bune, acum nu mă mai lasă soțul, pentru că e riscant. Dar vreau să fac dresaj. Calul îți oferă senzația de putere. Când ai un astfel de companion care te ascultă și îți răspunde la comenzi, când îl domini, fără să fii mai puternic decât el și fără să folosești forța, ci doar prin exercițiu, repetiție, este minunat. Se adaugă sentimentul de echipă, ne bazăm unul pe altul.“ De la hobby până la business n-a fost distanța foarte mare, dr. Ozana Moraru având acum nu doar propria clinică oftalmologică, ci și propriul club de echitație.

„După primul cal, am mai luat doi care erau mai buni, de performanță și voiam să mergem cu ei la concursuri dificile. Nu erau condiții la niciunul dintre cluburile din București și ne-am făcut locul nostru, dar costa atât de mult tot ce ținea de infrastructură, încât am decis să facem ceva mai mare – dacă tot investim, măcar să acoperim cheltuielile cu întreținerea propriilor cai. Acum, la club sunt cam 70 de cai, din care 28 ai mei, inclusiv doi mânji, cai de școală și cai de performanță. Organizăm lecții de călărie, concursuri, team-buidinguri, workshopuri, terapie cu cai. Eu personal ajung la club și călăresc aproape zilnic, mai precis cinci zile din șapte.“

Sfat pentru mămici

Mișcarea și sportul sunt foarte importante pentru sănătatea copiilor, pentru dezvoltarea lor. Merită efortul! „Mămicilor le-aș recomanda în primul rând să dea copiii la un sport, oricare ar fi el. Și calculatorul e bun, dar nu excesiv. Eu recomand în general sporturile de echipă, volei, baschet, dar acolo depinzi și de nivelul de pregătire al altor jucători; în cazul echitației, sunteți doar tu și calul. Dezvoltă dorința de a-ți depăși propriile limite, îți dezvoltă musculatura frumos, dar și agilitatea, echilibrul, atenția distributivă, memoria, iar dacă participi și la obstacole, îți dezvoltă niște capacități de control.“

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr44/03.11.2016
Autor: Andreea Cohuț
Sursa foto: Radu Vintilescu


Lasă un răspuns

Sus