Esti aici
Femeia.ro > Cariera > SanThe Fitoceainărie: Ceainicul roz din Moșii Vechi

SanThe Fitoceainărie: Ceainicul roz din Moșii Vechi

O ceainărie nu mai e de mult ceva neobișnuit, mai ales în București. E greu deja să te impui dacă-ți dă prin cap să faci o afacere cu apă fiartă, ceai și prăjiturele. Mai ales dacă nu deschizi stabilimentul în buricul târgului sau într-un cartier simandicos.

Ei bine, există în București o ceainărie chiar de succes, suavă și luminoasă, unde simți că te relaxezi de cum îi treci pragul, care face față cu voioșie dărăpănăturilor romantice de pe Calea Moșilor, în spatele bisericii Sfântul Gheorghe Nou. Așadar, după ce, pășind precum cocostârcul printre șine de tramvai și gropi ascunse, treci de biserică, vezi pe dreapta o firmă mititică roz, discretă ca o floare de câmp: Santhe. Curioasă, nu te poți abține să arunci o privire pe geam. Degeaba! Perdelele te lasă doar să ghicești niște mese. Pășești înăuntru și, deodată, te întrebi de ce Dumnezeu ai fost atât de încordată toată ziua și cum de n-ai aflat până acum de locul ăsta.

Sufletul locului

Știi cum se zice despre cineva care, la o petrecere, reușește să-i facă pe toți să se simtă extraordinar doar pentru că este acolo și vorbește: sufletul petrecerii. Așa este Cosmina sufletul ceainăriei din Moșii Vechi. Subțire, dintr-o bucată, cu un superb accent de Botoșani (pe care nici prin cap nu-i trece să-l ascundă), cu zâmbetul pe buze și umorul la îndemână, Cosmina Simiean Niculescu este cea care a „inventat“ Fitoceainăria. Este director general al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (lungă titulatură, dar astea-s normele!) și autor al multor proiecte cu fonduri de la sora noastră mai mare, Europa. Proiecte care funcționează și au profit.

Asistența Socială e ca un microb. Încerci să scapi de ea și nu poți! Cosmina Simiean

În fiecare zi vreau să renunț

E greu cu proiectele europene. E greu să scrii și să întocmești acte peste acte, hârtii și iarăși hârtii. „În fiecare zi spun că e ultima la Direcție, că m-am săturat să alerg de colo-colo, să conving atâția oameni, să completez sute de formulare. Dar a doua zi o iau de la capăt cu entuziasm. Pentru că-mi place! Iar satisfacția e înzecită când lucrurile ies bine“. Fitoceainăria este un proiect european pe economie socială.

Așa se numește oficial. Adică Direcția de Asistență Socială vine cu o idee de afacere, Consiliul general – cu spațiul și alte înlesniri, iar fondurile europene cu… fonduri. Condiția este ca toți angajații să fie persoane defavorizate, abuzate etc. Cosmina nu se poate plânge de idei: a pus pe roate acum câțiva ani Spitalul de jucării, anul trecut Fitoceainăria și firma de catering, anul acesta proiectul cu recondiționarea mobilei vechi (vrei să schimbi mobila și nu te înduri s-o arunci, suni la Direcție, vin niște băieți inimoși s-o iau, apoi o recondiționează și-o donează celor care nu-și permit să cumpere așa ceva).

Pic cu pic și pas cu pas

O afacere, oricât ar fi de… europeană și socială, este o afacere. Prin urmare, trebuie să înveți ce înseamnă o ceainărie, ce înseamnă ceaiul, cum să faci spațiul să fie atrăgător, cum să faci locul să fie cunoscut. Prin urmare, Cosmina a făcut cursuri, s-a documentat într-ale ceaiului (și nu-i simplu!), a început să învețe să organizeze evenimente. Uite-așa, de la cele mai mici amănunte ale decorului – un serviciu roz de ceai, adus cu grijă în poșetă tocmai din Târgul de vechituri din Londra, macrameurile bunicii transformate în tablouri, două canapele comode – până la evenimente aducătoare de liniște și calm – conferințe despre yoga și copii, concerte de muzică camerală și cursuri de mandale –, totul a fost făcut ca să aducă în ceainăria de pe Moșii Vechi calmul și relaxarea optimistă. Și a reușit.

De la 1 decembrie 2016, Direcția de Asistență Socială iese din acționariatul Fitoceainăriei Santhe. Angajatele vor deveni și patroane.

 

Prăjituri ca acasă

Fitoceainăria avea nevoie și de prăjiturele, doar așa e ceaiul bun, nu? Prin urmare, un proiect nou. De catering… dulce. Prăjituri, torturi, fursecuri, tarte – în fine, cam tot ce pot face trei doamne cărora le place să trebăluiască prin bucătărie. Cele trei doamne, toate trecute de 50 de ani, nu aveau nicio calificare, dar aveau o viață grea. Ele au apelat la Asistența Socială, iar Asistența le-a dat un țel în viață: un curs de cofetar-patiser, apoi o afacere de care să se ocupe: catering cu prăjituri. Ca acasă!

Viața (poate fi) în roz

Mihaela (35 ani) are doi copii mici, unul la grădiniță și unul la școală, pe care-i crește singură, bucuroasă că a reușit să scape de un soț abuziv. O vreme, Mihaela a lucrat în Italia – fără vreo calificare, avea șanse să câștige ceva mai mult acolo –, dar s-a întors. N-a mai putut să stea departe de copii, lăsați în grija părinților ei. Experiența ei acolo: vânzătoare, chelneriță, barmaniță. Din nefericire, în țară i-a fost greu să se angajeze, pentru că Mihaela nu putea (tot pentru a putea fi împreună cu copiii) să  lucreze decât dimineața. Disperată, a apelat la Asistența Socială. A urmat un curs de calificare, plătit de Direcție, apoi a fost angajată la Fitoceainăria Santhe.

Eli (30 ani) are o fetiță de zece ani pe care o crește singură. Așa s-a întâmplat.  Nu din pricina asta a ajuns să caute ajutor la Asistența Socială, ci pentru că trebuia să-și găsească un serviciu care să se muleze pe programul ei de dus la doctor. Eli a avut cancer la sân, a fost operată și acum este în remisie completă, dar tot trebuie să se ducă la controale, tratamente etc. La ceainăria roz, turele lui Eli sunt programate în funcție de controalele medicale.

Zina (54 ani) este singură pe lume. A absolvit un liceu tehnic, dar multă vreme a lucrat preponderent la negru. Erau bani mai mulți, iar pensia departe. Până când, într-o bună zi, s-a trezit că pensia e la ușă și ea nu are nicio contribuție plătită. Din pricina vârstei – la noi, cu toată teoria, la 50 de ani ești deja considerat/ă neputincios/-oasă, cu viața terminată –, nu s-a mai putut angaja nicăieri. Și pe ea a salvat-o ceainăria în roz.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr23/09.06.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: Radu Vintilescu


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus