Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Din fata computerului in mijlocul campului

Din fata computerului in mijlocul campului

Unde-i unul, e un risc, unde-s patru…

Primii ani au fost un dezastru. Mai ales că Andrei şi Alexandra erau hotărâţi să cultive legume sănătoase, fără să forţeze pământul sau răsadul, să caute soiuri vechi, din copilăria părinţilor lor, soiuri pe cale de dispariţie de când cu societatea românească, devenită şi ea de consum. Ploi prea multe, secetă, gândaci şi tot felul de alte lighioane dornice şi ele să mănânce sănătos le-au dovedit că agricultura adevărată nu e deloc uşoară. Şi, dacă vrei să fie organică, trebuie să ai bune relaţii cu Doamne-Doamne, să te ferească de ăle rele. În fine, după câteva experienţe jalnice, Andrei a început să înveţe ce şi cum e cu agricultura asta. Şi, cel mai important, ce şi cum e cu vânzarea produselor. „Cultivi salată, să zicem. Nu vrea nimeni salată de-aia câteva zile, ai rămas cu un morman de frunze fleşcăite. Trebuie să înveţi, prin urmare, ce vrea piaţa, cum şi când să cultivi una sau alta, ce să faci cu dăunătorii, cum şi unde să vinzi.“ O mulţime de probleme şi el singur, pentru că Alexandra, între timp, a născut o minunăţie de fetiţă. Aşa au intrat în scenă Sabina şi Matei Dumitrescu, plus cei doi puşti ai lor. Sabina, psiholog, se ocupă cu relaţiile cu publicul, menţinerea calmului în situaţii de restrişte şi căldură nefavorabilă culturilor, cu propaganda pe internet. Matei, economist, se ocupă cu umorul şi descreţirea frunţilor celor care muncesc prea mult (Andrei), cu punerea umărului la distribuţie şi la desţelenirea, câteodată, a problemelor financiare. Cei doi copii Dumitrescu se ocupă şi ei. De ce vor!

„Oamenii încă nu sunt prea tentaţi să mănânce mai scump, dar mai sănătos“

Coşul de legume, comandat pe internet, pentru că un magazin nu este încă fezabil, vine unde vrei tu. Proaspăt. Dacă e cald şi se mai ofilesc un pic verdeţurile, vine şi cu sfaturi de revigorare. Care funcţionează. Cum merge treaba? Încă foarte încet. „Nici măcar acum, după atât timp (din 2007), nu pot spune că profitul este comparabil măcar cu câştigul de pe vremea multinaţionalei. Dar, de când am mai învăţat (din greşeli, desigur), lucrurile au început să meargă spre bine. Pentru cine ne invidiază – pentru că mulţi spun că ne invidiază –, agricultura nu este o afacere cu profit imediat. Nici măcar pe termen mediu. Este o afacere profitabilă în timp, cu multă muncă şi, mai ales, muncă de lămurire a pieţei. Oamenii încă nu sunt prea tentaţi să mănânce mai scump, dar mai sănătos.“ 

Am plecat de la Verona mai voioasă, chiar dacă vipia îşi înzecise puterile. Andrei şi Matei au plecat şi ei pe lungul drum al livrărilor, încă glumind pe seama celor mai scurte rute. Sabina a rămas pe terasa încinsă, ajutând legumele clienţilor întârziaţi să nu obosească prea tare de-atâta aşteptare.

 

 

 

 

Să ne întoarcem la vechile valori! Pare un clişeu. Doar că din ce în ce mai multă lume se gândeşte, visează, speră să trăiască măcar un pic ca pe vremea bunicilor. Cu mai puţine cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, cu mai multă verdeaţă, mai mult soare, mai mult timp. Sunt însă şi din cei care au trecut de la visare la fapte. E greu, dar atât de frumos!

O grădină de vară – din păcate, nu mai sunt multe – dintr-aceea cu pomi, iarbă şi pietriş este tot ce-ţi doreşti. Nici măcar un câştig important la 6 din 49 nu te-ar face mai fericită. Şi iată grădina: Cărtureşti-Verona. Parcă se face răcoare la comandă. Este şi un pic de autosugestie, dar e şi mult mai răcoare, aşa că ai timp şi chef să te uiţi în dreapta şi-n stânga, să vezi cine e la fel de curajos ca tine să iasă pe vipia asta în oraş. Copii şi mămici, ca-n parc, domni şi doamne aruncând priviri neliniştite spre o terasă goală şi cam mititică. 

Domniţa cu coşul de legume

Savurând limonada casei, observ agitaţie spre mica terasă. Ce să fie? Se-arată trei tineri cu aer boem, o ea şi doi ei, cărând lădiţe şi coşuri cu verdeţuri. Le-aşază frumos, iar fata scoate, cu gesturi de domniţă, un teanc de hârtii. Domnii şi doamnele se îndreaptă cuminţi şi în mod organizat spre ea, primind, după o verificare atentă a teancului de hârtii, un coş sau o lădiţă. Mă uit şi eu pe afişele pe care un blond cu barbă şi zâmbet larg le lipeşte ici şi colo: Coşul de legume, doar soare, apă şi pământ. Asta ar fi pe scurt. Mai pe lung, imediat, pentru că, urmărind agitaţia, mi-am amintit că citisem undeva despre un IT-ist de vârf care a înfiinţat o fermă de legume. Când apele s-au liniştit şi coşurile neîmpărţite au fost adăpostite de dogoare, am urcat scările: „Eu sunt Sabina, cu ce vă pot ajuta?“ Curat domniţă, mi-am zis şi i-am explicat că aş vrea să ştiu mai multe despre legume şi coşul în care stau. Dar mai ales despre cei care le-au cultivat.

Un visător şi trei răsaduri

Andrei Barbu, ars de soarele câmpului, cu mâinile pe post de dovadă certă a activităţii lui, apare agitat şi un pic nemulţumit de o tacla care să-i cam dea peste cap programul de livrări de sfârşit de săptămână. Dar acceptă politicos, aruncându-mi totuşi o privire pătrunzător de albastră: „Să nu ne lungim, totuşi…“ Şi-mi povesteşte, cu un zâmbet în colţul gurii, cum a început totul. „Avea tata o bucată de pământ la Valea Măcrişului, pe lângă Urziceni, unde a început, pe la începutul anilor ’90, să cultive ierburi aromatice. Mai mult de dragul muncitului la câmp decât în speranţa unei afaceri. Eu îl ajutam când aveam timp – lucram într-o multinaţională ca IT (aici a urmat o descriere complicată, cu denumiri foarte englezeşti din care n-am înţeles decât că tot ce făcea el acolo era special şi bine plătit), aveam 25 de ani, mă însurasem cu Alexandra (arhitect) şi nu mă mai simţeam bine decât afară, în câmp. Şi-atunci mi-am zis ce-ar fi dacă…“ Şi a făcut-o!

Curtea cu 126 de suflete 

Doamna rosiilor si salatelor 

Povesti din casuta rosiilor 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus